PSA Peugeot-Citroen prezintă VeLV, un vehicul electric compact
Francezii de la PSA au creat şi ei un concept electric de oraş, care poate parcurge 100 de kilometri cu o singură încărcare şi poate transporta trei pasageri.
Concernul PSA a prezentat conceptul unui vehicul electric de oraş, similar cu cele dezvoltate de Volkswagen, Opel şi Audi. Spre deosebire de mărcile germane menţionate mai sus, francezii nu şi-au expus conceptul la Frankfurt, deşi este evident că acesta ar fi fost gata pentru a fi expus în cadrul salonului. Pentru moment, detaliile legate de acest model sunt puţine, nefiind precizat dacă se vrea o versiune de serie în viitorul apropiat sau nu.
În orice caz, conceptul se numeşte VeLV şi oferă trei locuri, fiind mai practic decât omologii săi germani. VeLV este acronimul pentru "Vehicule electrique Leger de Ville" şi întruchiparea sa este un model de 650 kilograme care poate să atingă o viteză maximă de 110 km/h şi are o autonomie de 100 kilometri. Motorul electric care echipează acest model dezvoltă 27 CP.
În ceea ce priveşte partea estetică, modelul prezintă blocuri optice şi o bară faţă în stilul Citroen, în timp ce capota şi grila faţă amintesc de Peugeot. Parbrizul are o formă interesantă, iar anumite unghiuri fac maşina să fie foarte atractivă. În cazul în care va intra în producţia de serie, modelul ar trebui să aibă un preţ competitiv, conaţionalii de la Renault având deja în ofertă un model electric de oraş cu două locuri, al cărui preţ este de 7.500 de euro. Cei de la Opel pregătesc şi ei un model electric de oraş cu costuri reduse de întreţinere, fiind nevoie de curent electric în valoare de un euro pentru a putea parcurge 100 kilometri.
Via | Autosblog
Defapt masina nu seamana deloc cu Citroen.....va fi o masina Peugeot....pe roti vazandu-se sigla leului.