Proiect pentru înăsprirea legii pentru șoferii băuți care produc accidente mortale: pedeapsa cu închisoare nu va mai putea fi suspendată

Publicat sâmbătă, 28.09.2019 09:02 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Șoferii aflați sub influența băuturilor alcoolice care produc accidente mortale nu vor mai putea fi condamnați la închisoare cu suspendarea aplicării pedepsei, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.

Legislația actuală din Codul Penal menționează că, în cazul producerii unui accident mortal din culpă, șoferul poate primi închisoare cu suspendare chiar dacă nu avea permis sau a condus sub influența băuturilor alcoolice.

Acest aspect ar putea fi însă modificat pe baza unui proiect de lege care a fost depus în această săptămână la Parlament.

"Legea (n.r - actuală) permite posibilitatea ca persoanei vinovate să i se aplice renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere", menționează inițiatorul legii în expunerea de motive.

Noul proiect propune ca, în cazul șoferilor care conduc fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice, aceștia să nu mai poată beneficia de suspendarea pedepsei cu închisoare în cazul producerii unui accident mortal din culpă. Astfel, articolul 192 din Codul Penal ar urma să fie completat:

"Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 335 alin. (1) – (3) sau de art. 336 alin. (1) – (3) (n.r - fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice), nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau orice formă de suspendare a executării pedepsei".

Pentru moment nu este clar când va fi votat noul proiect, însă acesta va avea probabil un drum lung până va fi implementat în lege. Proiectul trebuie adoptat de Senat și Camera Deputaților, promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Via Mediafax

  • LoL, sâmbătă, 28.09.2019 16:21

    Avand in vedere ca multi parlamentari au/au avut permisul suspendat pt 100+ in localitate, condus sub influenta alcoolului sau omorat oameni in diverse accidente, am indoieli ca va trece mai departe...cel putin, nu in formula actuala. De ce nu facem altfel? De la 0.8 in sus, ii tragi vreo 1-2.000 euro amenda si ii iei permisul 3 luni. Daca il prinzi a 2a oara baut, iei permisul pt 1 an. Il prinzi a 3a oara, puscarie direct. Scapam si de dobitoci, aducem si bani la buget.

  • LR, duminică, 29.09.2019 11:20

    De acord cu introducerea acestei legi. Cu o condiție, însă. Având în vedere faptul că, de mai bine de 70 de ani, suntem conduși de slugile lui Stalin, propun reintroducerea pedepsei cu moartea pentru toți cei care au contribuit la acest genocid împotriva poporului român. De la Nistru pân' la Tisa!