Proiect de lege: Timbrul de mediu ar putea fi integrat în preţul carburantului
Doi senatori PNL au propus un proiect de lege care vizează eliminarea timbrului de mediu în favoarea unei taxe de un ban pe litru integrată în preţul carburanţilor, informează Mediafax.
Timbrul de mediu ar trebui inclus în preţul carburanţilor, spun doi senatori PNL Bihor. Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea, senatorii în cauză, au depus un proiect de lege care vizează eliminarea timbrului de mediu în favoarea unei taxe integrate în preţul carburanţilor, informează Mediafax. Taxa respectivă ar avea valoarea de un ban şi ar fi aplicată fiecărui litru de carburant vândut în România. Practic, orice foloseşte un motor cu combustie internă ar plăti timbrul de mediu, eliminând „soluţiile” actuale de evitare a plăţii taxei timbrului de mediu. Sumele colectate ar urma să meargă în fondul de ameliorare pentru împăduriri, spun cei doi senatori, deci ar fi un control mai bun al veniturilor respective şi ar fi mai simplu de gestionat situţia respectivă
Integrarea unei taxe în preţul carburanţilor nu este o idee tocmai nouă, o soluţie veche de un deceniu fiind integrarea taxei de drum în preţul carburanţilor, pe motiv că oricine va folosi carburanţi va folosi şi reţeaua de drumuri, cu toate că a apărut ulterior taxarea dublă prin introducerea rovinietei. Motivaţia din spatele unei taxe de mediu introdusă în preţul carburanţilor este legată şi de faptul că vehiculele poluante consumă mai mult carburant decât automobilele ecologice. Din păcate, cei doi senatori nu au niciun plan privind cetăţenii care au plătit deja timbrul de mediu/taxa de poluare şi vor dori să primească banii înapoi, existând riscul ca aceştia să fie despăgubiţi din bugetul de stat.
În prezent, timbrul de mediu se calculează în funcţie de emisiile de CO2, vechimea vehiculului, norma de poluare şi cilindree. Anumite vehicule sunt scutite de această taxă, dar noua taxă nu va scuti pe nimeni, indiferent dacă vorbim despre autorităţile statului, scuterişti sau transportatori. La nivel teoretic, încasările ar trebui să fie mai mari, având în vedere consumul de carburant în creştere la nivel naţional şi constanţa achiziţionării de carburant având în vedere necesitatea acestuia în viaţa de zi cu zi. Noua soluţie ar avea un impact social mai mic, explică senatorii, deoarece ar fi imperceptibilă în raport cu preţul carburanţilor sau în raport cu cuantumul timbrului de mediu.
Via Mediafax
-
lol, joi, 25.04.2013 16:07
in plus cei care au platit taxa deja ce fac?!
-
sbs, joi, 25.04.2013 16:29
In sfarsit unii care gandesc... @mog - E simplu, ambele emit tot atat co2 (daca intr-adevar consuma la fel de mult carburant, ceea ce ma cam indoiesc: tehnologia a avansat totusi). In plus o putem lua invers, aia euro5 o sa continue sa polueze inca ~10 ani de-acum incolo, pe cand cea euro1 va mai merge inca ~2 ani (la fel ne putem raporta si la nr de kilometri), deci nu vad ce nu e corect la aceasta propunere din punctul asta de vedere. Cu toate astea, daca nu ma insel, deja avem o taxa pt poluare inclusa in pretul carburantului. Cat despre cei care au platit deja, banii inapoi.
-
bum, joi, 25.04.2013 17:23
solutia e ok , dar e normal ca cei care au platit taxa sa o primeasca inapoi , ori guvernul nu va vrea sa dea atatia bani cred ca e vorba de o suma enorma
-
fdv, joi, 25.04.2013 17:28
de acord!!!dar vreau taxa de mediu inapoi care m-a costat 2800ron
-
gtr, joi, 25.04.2013 17:29
Solutia este corecta,cu precizarea ca suma de 1 ban e prea mica(la consumul de carburant anual de aprox 4.5 mld litri ar insemna un total de aprox 10 mil de euro incasati la buget, egal cu 0. O suma de 10 bani in plus ar fi ok,pt toata lumea:pt stat,pt asiguratori,pt consumator,etc
-
asm, joi, 25.04.2013 17:43
Ceva nu se prea leagă aici. Un şofer obişnuit face 10.000 km pe an şi consumă poate 700 de litri. Asta inseamna că plăteşte 7 lei pe an, sau 70 de lei pe perioada medie de utilizare a unei maşini? Este simbolic în comparaţie cu miile de lei pe care le plătim prin taxa/timbru de mediu sau poluare.
-
asm, joi, 25.04.2013 17:44
În concluzie, ar fi prea frumos ca să fie adevărat, asta în condiţiile în care se vor restitui cumva taxele plătite anterior.
-
Marian, joi, 25.04.2013 18:01
@sbs si eu stiam de o taxa de genul asta in pretul benzinei introdusa pe undeva inainte de 2000. Poate a uitat lumea de ea si o putem introducem din nou anul asta si o mai punem inca odata si peste 7 ani.
-
ztele, joi, 25.04.2013 18:28
Deci platim asa: Impozit, taxa de poluare, taxa de autostrada, rovinieta, taxa de pod. Rovinieta a fost introdusa in pretul combustibilului prin '90 si ceva, asadar nu inteleg la ce mai platim taxa de poluare sau taxa de drum. Si daca platim taxa de poluare, de ce mai platim impozit?
-
inexorabil, joi, 25.04.2013 22:05
@ztele, sa-ti fie rusine cu intrebarile tale retorice :) Chiar nu intelegi ca aceasta cloaca politica damboviteana (rezultata din contopirea burtii cu gusa, caci unii "saraci si cinstiti" de-abia mai umbla din cauza "sferei" ce au devenit trupeste) numai cu super-cheltuiala amarasteana se tine? Daca este sa nu inteleg ceva eu, se refera la urmatoarea chestiune: dom'ne, de ce nu desfiintam Fiscul, pur si simplu ?! Exact asa, ati citit bine. Sa se simplifice procedurile "legale": sa facem coada, in mod regulat, la gurile deschise ale bietilor flamanzi de lovele, precum albinele lucratoare care hranesc si intretin larvele de sute de ori mai mari in volum decat ele :) Numai ca, spre deosebire de lumea albinelor, in care larvele se micsoreaza tot mai mult si devin si ele lucratoare (sic!), in lumea noastra, plina de miracole, dar in care nimic nu este intamplator, "larvele" capata proportii tot mai grandioase odata ce s-au dedulcit cu "pomana"......Si, ghici, reclama tot mai multa "hrana", logic! De aceea tre' sa muncim mai mult, cu entuziasm, cu sarg, cu drag, cu......eficienta economica. Ati inteles, baieti? Hai, la munca strasnica toata lumea, nu la huzurit pe AM :D
-
Hadouken, joi, 25.04.2013 22:14
Sunteti culmea. In loc sa va bucurati de o asemenea veste, preferati sa cautati nod in papura si sa va declarati nemultumiti (din nou). Ca altu´o sa faca bani pe seama asta, ca am mai platit o data taxa.... E vorba de 1 ban pe litru. Dar romanul e tipic nemultumit. Lasati, ca e mai bine acuma, ca platim sute de euro.
-
mda..., joi, 25.04.2013 23:23
1 ban pe litru inseamna putin fata de valoarea actuala al taxei, care se plateste INTEGRAL, nu in timp si la o valoare mai mica... Sunt de acord sa fie asa, este ca si cum taxa ''se da'' in rate, atunci cand alimentam, iar valoarea totala o sa fie mai mica. Cum vor folosi banii stransi in acest mod, este alta poveste... incalcita si nesigura, ca multe alte situatii de acest gen... pe noi ne intereseaza sa platim o taxa ok, nu ca in formula actuala... deci, fie si 1 ban pe litru, numai sa se aprobe asa... Ca de taxe peste taxe... acesta este ''mersul''... uitati-va pe facturile la utilitati si veti intelege ce spun...
-
Xen, vineri, 26.04.2013 00:35
O masura corecta. Consum=Poluare=Cost, asta daca vrem sa-l numim timbru de mediu....
-
AndreiRN, vineri, 26.04.2013 01:34
Cea mai corecta taxa. Cu bani adunati se planteaza paduri?
-
mda, vineri, 26.04.2013 02:24
O alta taxa ascunsa. Fraier e cine sta in Romania.
-
@andrei, vineri, 26.04.2013 06:26
se planteaza paduri,pe dracu!cu siguranta traiesti la oras...din ce vezi la tv. cat despre taxa ...e corecta ,personal,ma avantajeaza iar rationame ntele expuse pro, de voi sunt ok.
-
Misha, vineri, 26.04.2013 09:21
Iata cateva ipoteze de lucru in eventualitatea aplicarii unei asemenea idei cretinoide: 1. Sa zicem ca ma numar printre aceia care in urmatorii 7 ani nu intentioneaza sa-si schimbe masina si prin urmare nu vor fi obligati sa plateasca taxa de mediu. De ce sa fiu nevoit sa suport eu aceasta taxa inclusa in pretul carburantului doar pentru simplu fapt ca sunt multumit de masina pe care o am? 2. Sa zicem ca imi vand maine masina, insa pentru masina mea a fost platita taxa de mediu si din motive de timp nu am actionat in instanta statul roman pentru a o recupera. De ce sa fiu obligat atat eu, in eventualitatea in care imi cumpar o alta masina pentru care taxa de mediu este foarte mica, cat si cumparatorul masinii mele actuale pentru care, repet, s-a platit taxa de mediu, sa suporte pe termen lung poluarea produsa de altii care isi cumpara masini de 15 ani? Concluzia este una singura! Creierele netede care ne conduc au ajuns la concluzia ca au dat o lege cretina. Cum altfel s-ar putea numi un act normativ care incurajeaza prin taxe mici inmatricularea unor masini foarte vechi, in timp ce pentru masinile de generatie mai noua (nu spun noi) se percep taxe enorme?! Le-or fi zis imbecililor sinistrii care se numesc politiceni, prietenii sau rudele lor care or vrea si ei sa-si aduca o masina mai acatari, 2008-2009 de-afara,ca nu este admisibil ca pentru o asemenea masina sa platesti mai mult decat pentru un jaf din '95! Si atunci solutia a fost asta de mai sus! De ce? Pentru ca modificarea legislatiei in sensul cresterii cuantumului taxei pentru masinile vechi, ar avea consecinte electorale negative, dat fiind faptul ca toti ciupalacii carora li s-a permis achizitionarea si inmatricularea unor rable si care, o spun cu toata raspunderea, oricat de mult s-ar deranja unii, ar trebui sa calatoreasca cu mijloacele de transport in comun, au drept devot! Si atunci e mult mai simplu sa suortam toti!
-
Hell, vineri, 26.04.2013 09:56
Lucrez in domeniu si pot sa spun ca nu exista nici o astfel de taxa inclusa in pretul carburantului doar: 1. Pret productie unflat cu pompa, 2. Accize, 3. TVA Accize 4. Accize la pretul de productie
-
@ztele, vineri, 26.04.2013 09:59
Taxa aia de drum introdusa in pretul carburantului se numea "COTA MTR" si a fost scoasa dupa cativa ani..... se factura cu pozitie separata pe factura si daca imi aduc bine aminte era distincta si pe bonul fiscal! Respectiva taxa nu mai exista de multi ani pentru ca era motiv de frauda !
-
mntsn, vineri, 26.04.2013 12:31
@Misha: ai un mare plus de la mine.
-
valentin, vineri, 26.04.2013 13:24
In principiu sunt de-acord: cine plateste plateste. Doar ca noi avem cam multe taxe si accize in pretul benzinei (si asa pretul benzinei este doar 1/3 din pretul de la pompa). Daca nu ma insel mai o taxa pt recuperarea pagubei produse prin falimentul Numaistiucare-i Banci devalizate de smecherii de puliticieni! :-/
-
lulu, vineri, 26.04.2013 13:46
logica e alta, daca taxa va fi acceptata la 1 ban/litru, atunci aceasta va putea fi indexata de cate ori va fi nevoie de bani mai multi la buget. Simplu nu. Se vor gasi motive ex: ca e prea mica asa cum spunea cineva mai sus (e normal ca prima data sa fie mica) si nici nu depinde de nr. de masini inmatriculate. In plus, o platesc si cei cu masini cu nr. de BG, si cei cu masini mari si cei cu masini straine - poate aici e si cauza pentru care este mica.
-
radu, vineri, 26.04.2013 14:01
Mie mi se pare o modalitate de plata corecta,circuli mult,platesti mult,circuli putin,platesti putin.Referitor la ce spunea Misha,taticu,masina a devenit o necesitate nu un lux,la fel ca si tel.Nu ar fi mai bine sa-i impuscam pe saracii care nu-si pot permite o masina mai noua?Sa vedem atunci bogatii cat produc?Clasa politica a reusit ceva foarte demn de o cauza mai buna,a reusit sa atate masele unele impotriva alteia(bogati-saraci,medici-armata,politie-populatie etc),deci ,e o formula de a guverna foarte simpla si sigura,,DEZBINA SI STAPANESTE''.
-
Misha, vineri, 26.04.2013 15:44
@mntsn Multumesc. Din pacate anumite adevaruri dor. @radu Mai lasa-ne "taticu" cu comunismele atea! Masina e o necesitate? Pentru cine "taticu"? Pentru pustii de 18 ani care vand doua telefoane si-si cumpara un jaf despre care-i doare-n pingica daca-l proptesc in primul participant la trafic? Pentru ghertoiu' care da seara doua ture de cartier? Am spus eu ca toata lumea ar trebui sa-si cumpere masini noi? Dimpotriva revolta mea se datoreaza faptului ca pentru un sh de generatie mai noua se plateste o taxa mai mare decat pentru o rapandula din anii '90! Ce sustii tu este culmea ipocriziei! Cel care are nevoie cu adevarat de o masina care sa parcurga mii si mii de km, va face pe naiba-n cinci si-si va cumpara una cat de cat in apele ei si nu o cazatura din anii '90! Daca tot se numeste taxa de mediu, ar trebui sa fie calculata dupa cat polueaza efectiv masina. Cu ce sunt eu de vina ca unu' nu-si permite o masina care sa polueze putin? De ce sa platesc eu benzina mai scump? Pe principiul ca hai sa avem grija de bietii saraci si ca masina e o necesitate, ar trebui sa te duci la parlamentarul din circumscruptia ta si sa-i propui sa inainteze un proiect de lege prin care fiecare om cu venituri modeste sa beneficieze din partea statului de o subventie de 2000 de euro ca sa-si ia masina! Ce mai conteaza ca in spitale nu-s bani de medicamente si de salarii, masina e o necesitate, nu?
-
Dsign, vineri, 26.04.2013 18:59
@Misha, te cam contrazici singur. De ce? Citeste : 1. sunt pasionat de masini (ce sa-i faci, nu-mi place alcoolul, fotbalul, samanta de floarea-soarelui, etc) si am o masina cu cilindree mare pe care o scot la plimbare de 3 ori pe an. E intr-o stare foarte buna, deci nu polueaza excesiv. Am platit pe ea mai mult decat face, datorita nenorocitei de taxe. Mi-ar fi convenit sa platesc in pretul benzinei, pentru ca acea masina circula putin si nu polueaza asa cum o face o duba cu motor diesel euro 5 alergata de 2 soferi pe zi 2. Masina de strada (de zi cu zi) va ramane in posesia mea mult si bine de-acum incolo, pentru ca daca vreau acum s-o vand (si sa-mi iau una mai noua) ar trebui sa scot eu bani din buzunar, deoarece taxa curului e mai mare decat pretul real al masinii. 3. Si tu, chiar daca nu vrei alta masina, poluezi cand te plimbi cu a ta, deci statul spune ca trebuie sa platesti - lasam la o parte corectitudinea gandirii statului, se presupune ca suntem supusi acestuia 4. ar plati si mojicii aia cu numere de BG
-
Bujie Vrs, vineri, 26.04.2013 22:05
Mai dragi tovarasi, ca sa zic asa, nu era mai simplu ca taxa sa scada incepand cu Euro 6 si sa creasca terminand cu Euro 1 sau noneuro. Nu era normal ca toti ce au jungiuri cotete cotinete sa plateasca o taxa pe an astfel ca in doi trei ani sa stranga bani sa ia ceva mai nou decat sa ii dea la stat. Dar cu o singura exceptie: dacia logan macar sa fie scutita de taxa aferenta ei adik euro3 ptr ca acel romanasi care a luat un logan a contribuit saracu la ec asta de cacat a tarii asteia de cacat. Eu pers am o skoda 2010 asa ca nu ii iau in brate pe cei cu logan dar este masina noastra si e o masina decenta si nu e nimeni vinovat ca nu a fost facuta euro 7 direct.
-
Liviu, sâmbătă, 27.04.2013 15:39
Dragii mei, nu stiti ce cereti pentru ca si taxa de drum a fost initial inclusa in pretul combustibilului, bineinteles ca a ramas acolo si in plus s-a introdus din nou mai tarziu. Vorbesc despre binecunoscuta rovinieta. Realitatea este ca s-a ajuns la o tara de taxagii la propriu. Nu vedeti ca numai stiu ce sa inventeze in materie de taxe ? Isi compenseaza lipsa lor de pricepere (STATUL) cu noi si noi taxe iar restul (contribuabilul) ca sa nu plateasca cauta si ei la randul tot felul de gaselnite sau cauta portite pentru a nu le plati. Corect ar fi taxe decente pentru toti fara a mai face discriminari de exemplu impozitul care se face dupa capacitatea motorului. Fiti voiosi !
Citeste si
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieNoul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euroOpel a deschis comenzile pentru noul Frontera în România. SUV-ul de clasă subcompactă are un preț de pornire de 22.400 euro în țara noastră. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieProducția auto națională a crescut cu 19% în octombriePotrivit celui mai nou raport al Asociației Constructorilor de Automobile din România, producția auto din țara noastră a avut parte de o creștere de 19% în luna octombrie. Creșteri au fost înregistrate și raportat la ultimele 10 luni. Citeste tot
-
INTERN | miercuri, 20 noiembrieBrașovul interzice trotinetele închiriatePrimăria Brașov a interzis oficial trotinetele de închiriat în tot orașul. Serviciile de închiriere a trotinetelor nu vor mai funcționa în Brașov pentru o perioadă nedeterminată. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembrieNoul Renault 5 E-Tech a devenit mai accesibil. Start de la 26.900 euro în RomâniaRenault a deschis comenzile pentru noul Renault 5 E-Tech în versiunea Urban Range pe piața din România. Noua versiune propune un preț de pornire de 26.900 euro. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembriePrețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euroNoua Skoda Elroq este acum disponibilă în România. Pe piața noastră, noul crossover electric de dimensiuni compacte propune un preț de pornire de 35.000 euro. Citeste tot
nici asta nu e chiar corecta. sa luam exemplu urmator; euro1, 1.4...consum aproximativ asemanator cu 1.4 euro5 insa primul polueaza de 3 ori mai mult. ambele masini platesc aceeasi "taxa" la acelasi nr de km parcursi. poate ma insel eu insa...