Proiect de lege: Poliția va putea să amendeze șoferii pe baza înregistrărilor camerelor de bord
Un proiect de lege depus în Parlament vizează amendarea șoferilor pe baza înregistrărilor efectuate de camerele de bord. Polițiștii vor putea constata un incident prin intermediul mijloacelor video sau a autorităților administrației publice locale.
În Parlamentul României a fost depus un proiect de lege inițiat de către deputatul USR, Mihai Botez. Acesta prevede sancționarea șoferilor care provoacă incidente rutiere, pe baza înregistrărilor oferite de camerele de bord ale celorlalți participanți din trafic.
Proiectul de lege apare în urma lipsei unei norme care prevede sancționarea contravențională pe baza mijloacelor video. Astfel, “constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace video folosite de participanții la trafic ori de autoritățile administrației publice locale, dacă acestea permit stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii și modelului vehiculului implicat în săvârșirea contravenției, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției”, conform proiectului de lege.
Pe lângă asta, se va putea încheia un proces verbal și în lipsa vinovatului dacă este stabilită identitatea acestuia. În acest mod, nu va mai fi necesară confirmarea și detalierea incidentelor de către martori.
Proiectul mai prevede și sancțiuni în cazul în care filmările sunt falsificate, modificate sau încredințate unei alte persoane. Acestea se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni până la 2 ani sau cu amendă. Dacă o filmare este folosită în scop tehnic sau este falsificată în vederea producerii unor consecințe juridice, se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
via Economica.net
S-au gândit și ei că poliția nu prinde nici o muscă beată stând în boscheți și îi lasă pe cetățeni să le facă treaba? Mă rog, o inițiativă de lăudat dpmdv...presupunând că se va și face ceva cu acele filmări.