Programul Rabla 2019 va fi suplimentat cu 20.000 de tichete: data alocării fondurilor nu a fost anunțată
Programul Rabla 2019 va fi suplimentat cu 20.000 de tichete, însă autoritățile nu au anunțat încă data de la care acestea vor deveni disponibile.
Fondurile alocate pentru ediția din acest an a programului Rabla Clasic au fost epuizate la începutul lunii iunie, iar autoritățile locale au afirmat încă de la vremea respectivă că acestea vor fi suplimentate.
În cele din urmă, după aproximativ două luni, Guvernul a anunțat planurile pe care le are în această privință și va aloca încă 135 de milioane de lei pentru acest program. Suma alocată este suficientă pentru încă 20.000 de tichete Rabla, cu condiția ca toți clienții să primească doar prima de casare de 6.500 de lei.
Totuși, persoanele care doresc să cumpere o mașină nouă pot obține diverse bonusuri suplimentare: 1.000 de lei dacă emisiile mașinii noi sunt de cel mult 96 grame de dioxid de carbon pe kilometru și 1.700 de lei dacă noua mașină are sistem hibrid. Prin urmare, prima de casare poate ajunge la cel mult 9.200 lei. Într-o astfel de situație, bugetul alocat ar fi suficient pentru ceva mai mult de 14.000 de tichete.
În acest an, programul Rabla 2019 a avut până acum un buget de 320 de milioane de lei care a fost suficient pentru circa 35.000 de tichete, în cazul în care toți beneficiarii au primit toate bonusurile incluse în cadrul programului.
Pentru moment, autoritățile nu au anunțat încă data la care vor fi distribuite noile fonduri alocate pentru programul Rabla.
Între timp, programul Rabla Plus, prin care statul oferă un bonus de 45.000 de lei la achiziționarea unei mașini electrice și de 20.000 de lei la cumpărarea unei mașini plug-in hybrid, a fost de asemenea suplimentat. Astfel, după ce cele 334 de tichete au fost epuizate, autoritățile au suplimentat fondurile cu 15 milioane de lei, suficiente pentru circa 350 de tichete.
Via Profit
s-a facut lobby sa fie incluse scuterele si motocicletele, nimic, nimic?