Profitul Grupului Volkswagen crește în 2016, dar factura Dieselgate se îngroașă: 22.6 miliarde de euro au plătit până acum germanii
Scandalul Dieselgate a costat Grupul Volkswagen 22.6 miliarde de euro. Aproape 90% din bani au mers pentru a stinge procesele izbucnite în Statele Unite.
Dieselgate, cel mai mare scandal din istoria Grupului Volkswagen, continuă să lase urme adânci în bugetul conglomeratului german. Până în prezent, valoarea facturii pe care a plătit-o Grupul Volkswagen celor păgubiți și autorităților a ajuns la 22.6 miliarde de euro.
Cea mai recentă soluționare a avut loc tot în Statele Unite și i-a costat pe germani un total de 4.4 miliarde de euro.
Din fericire, VAG are de unde să plătească. Cel puțin dacă ne uităm în registrele de anul trecut. Potrivit statisticilor, profitul operațional al grupului Volkswagen a crescut cu 14 procente în 2016, ajungând la 14.6 miliarde de euro. Vânzările record înregistrate de Audi și Porsche au ajutat în acest sens.
Deși profitul a fost în creștere, tot anul trecut, VAG a avut de achitat 7.5 miliarde de euro pentru a stinge o serie de acuzații. Chiar și așa, din cei 14.6 milioane a reușit să păstreze măcar jumătate drept profit. Mult mai bine decât în 2015, când finanțele companiei au fost pe minus cu 4.1 miliarde de euro.
Trendul ascendent al profitului ar urma să continue și în acest an, întrucât Volkswagen anticipează o creștere a vânzărilor. Tocmai această încredere în piață și în clienți îi determină pe germani să crească valoarea unei acțiuni la 2.06 euro. Este o decizie care îi va mulțumi pe acționari, profund dezamăgiți după izbucnirea scandalului Dieselgate.
Din totalul celor 22.6 miliarde de euro cheltuiți pentru a stinge efectele Dieselgate, peste 21.7 miliarde de euro au mers în Statele Unite, unde Grupul VAG a fost pus la zid și pus să plătească despăgubiri clienților. În Europa, germanii nu au oferit despăgubiri clienților, însă au anunțat că vor remedia gratuit vehiculele afectate.
via automotivenews (înreg.)
Cei din Europa nu isi cunosc drepturile sau deciziile sunt politice. Nu poti sa te iei de Vw, tu ca tara, pentru ca se "supara" tovarasa Merkel. Doar americanii au avut de castigat de pe urma acestui scandal, in schimbul restul lumii asteapta sa i se remedieze problema.