Producția auto națională, creștere de 14% în octombrie

Publicat vineri, 17.11.2023 15:27 de Tiberiu Safta

Potrivit celor mai noi date furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România, producția auto națională a înregistrat o creștere de peste 14% în luna octombrie.

Cele mai noi date ACAROM relevă o creștere a producției de mașini din România în luna octombrie. Mai exact, în a 10-a lună din an au fost produse 49.230 de mașini, ceea ce înseamnă o creștere de 14.48% față de aceeași perioadă din 2022.

Dintre acestea, 30.271 de mașini au fost produse de Dacia la uzina de la Mioveni. Restul de 18.959 de unități au fost produse la uzina Ford Otosan de la Craiova.

În ultimele 10 luni din 2023, România a produs 425.090 de mașini, adică o creștere marginală față de anul trecut. Anul trecut au fost produse, în aceeași perioadă 424.973 de mașini. Revenind în prezent, Dacia a produs 264.801 de mașini din ianuarie până în octombrie, iar Ford Otosan a construit 160.289 de automobile în această perioadă.

via ACAROM

  • Pinguin electric, vineri, 17.11.2023 16:56

    Dacia are un +4% conjunctural, iar Ford a cam stat în oct 2022. În primele 10 luni producția e marginal la fel deși Ford și-a mai revenit față de 2022, adică Dacia e pe drumul cel bun, producția scade, un pic invers decât tonul general al articolului.

  • Beg, duminică, 19.11.2023 09:25

    Articol plătit de pesedei, se vede din cosmos, economia ro este varză. Minciuni&abureli.

  • Banditos, luni, 20.11.2023 10:52

    @Beg FB are alte date despre productia auto autohtona?

  • flo, luni, 20.11.2023 13:50

    sa vezi daca era platita de userei ce bubuia economia