Producția auto națională a crescut cu 7% în primul trimestru

Publicat miercuri, 17.04.2024 11:54 de Tiberiu Safta

Producția auto din România a crescut cu peste 7% în primul trimestru din 2024. Totodată, a fost înregistrată o scădere a producției de automobile în luna martie.

În prima lună a primăverii au fost produse în România 53.696 de mașini, potrivit celor mai noi date furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România. Asta înseamnă o scădere de 3.12% a producției auto naționale față de martie 2023, atunci când au fost produse 55.428 de mașini. Dintre mașinile produse în luna martie, 28.602 unități au fost produse de Dacia, iar restul de 25.094 unități au fost fabricate la uzina Ford Otosan de la Craiova.

Situația este ceva mai bună pentru primele 3 luni. Astfel, în perioada ianuarie – martie au fost produse 152.912 mașini în țara noastră, o creștere de 7.1% față de primul trimestru din 2023. De la începutul anului și până la finalul lui martie, Dacia a produs 90.197 de mașini la Mioveni, în timp ce Ford a produs 62.715 mașini la Craiova.

via ACAROM