Producatorii interni au pierdut din piata auto
Dacia si Daewoo au pierdut din cota de piata in 2007 in favoarea marcilor Volkswagen si Opel.
Dacia si Daewoo sunt constructorii auto care au pierdut cel mai mult din cota de piata in acest an, in timp ce marcile Opel si Volkswagen au inregistrat cel mai vizibil avans, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile.
Vanzarile de autoturisme noi au crescut in intervalul ianuarie-octombrie cu 23%, comparativ cu perioada similara din 2006, la 258.224 de unitati. Dupa primele zece luni, vanzarile Dacia reprezentau 30,2% din total, cu 8,3 puncte procentuale sub nivelul consemnat in perioada corespunzatoare din 2006, cand producatorul din Pitesti controla 38,5% din piata.
Vanzarile Dacia pe piata interna au totalizat 77.991 de autoturisme, in scadere cu 3,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Chiar si dupa acest recul, compania controlata de grupul Renault ramane lider detasat, toate celelate marci avand cote individuale sub 10%. Exportul a peste jumatate din productie si capacitatea de fabricatie sub cerere sunt explicatiile pentru pierderea de teren pe piata interna, potrivit reprezentantilor companiei. "Cererea pentru gama Logan a fost considerabil superioara in acest an, in mod deosebit pe pietele de export. Tot in anul 2007, uzina a avut un program de investitii pentru a creste capacitatea de productie de la 200.000 de unitati pe an la 335.000 de autovehicule. Se subintelege ca pe viitor vom avea o capacitate de productie crescuta fata de 2007, pentru a satisface cererea de pe piata din Romania, mai ales ca de anul viitor gama Logan se va imbunatati cu inca un nou-venit", a declarat pentru Mediafax vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe.
Un declin semnificativ a cunoscut si Daewoo, cu o cota de piata in coborare de la 9,4% la 5,6%, ca urmare a scaderii vanzarilor cu 27,5%, la 14.349 de unitati. Corespunzator, constructorul din Craiova a picat de pe pozitia a doua pana pe locul sase in clasamentul vanzarilor. Trendul descendent a fost cauzat de cererea redusa pentru modelul Cielo, precum si de mediatizarea problemelor legate de contractul cu Ford, care va cumpara fabrica.
Dintre marcile de import, Skoda si Nissan sunt singurele care se gaseau sub pozitiile ocupate in octombrie anul trecut. Daca in cazul marcii japoneze modificarea este una nesmnificativa - scadere de la 0,8% la 0,7% -, constructorul ceh a pierdut 0,6 puncte, de la 7,9% la 7,3%. Intr-un ritm mai mult sau mai putin alert, ceilalti constructori au urcat, marcile germane Opel si Volkswagen avand castigul cel mai evident, de aproape doua puncte procentuale.
Volkswagen a avansat de pe locul cinci pe trei, vanzarile sale reprezentand 7,5% din total, in urcare cu 1,8 puncte. Un ritm apropiat a avut si Opel, cu o crestere de la 4% la 5,9%, corespunzatoare locului cinci, fata de sapte anul trecut. Opel a raportat 15.234 de unitati comercializate, cu 80% mai multe decat in ianuarie-octombrie 2006, iar Volkswagen a ajuns la 19.249 de autoturisme vandute, in crestere cu 60%.
OPEL e marca GERMANA?!?!?!?!? stiam ca este GM-ul in europa, precum Isuzu in Japonia... dar tot GM ramane... nu?