Producătorii auto: “Vrem să reducem emisiile de CO2 cu încă 20% până în 2030”
Producătorii auto din Europa vor să propună o reducere cu încă 20% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2030, la următoarea rundă de negociere unde vor fi stabilite obiectivele UE privind poluarea.
Pe fondul discuțiilor privind posibila interzicere a motoarelor tradiționale și suplimentarea fondurilor pentru combaterea poluării, producătorii auto europeni vin cu o nouă propunere.
Aceștia susțin reducerea cu încă 20% a emisiilor de CO2 până în 2030 și să se țină cont de cererea cumpărătorilor pentru mașinile electrice.
Industria are nevoie de un “interval de timp clar și previzibil” pentru obiectivele privind emisiile dincolo de anul 2021, când intră în vigoare o nouă limită medie de 95 de grame de CO2 pe kilometru, potrivit lui Dieter Zetsche, șeful Daimler și actualul președinte al ACEA (Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile).
Dacă propunerea ACEA va fi aprobată, atunci limita menționată mai sus ar ajunge la 76 de grame de CO2 pe kilometru.
Amintim că Angela Merkel s-a întâlnit săptămâna trecută cu producătorii auto din Germania și le-a cerut să își repare erorile și să recâștige clienții. În plus, Guvernul de la Berlin a decis recent să aloce un miliard de euro pentru combaterea poluării produse de motoarele diesel. Fondurile sunt destinate localităților deosebit de afectate de poluarea aerului și pentru ca acestea să amelioreze infrastructura pentru mașinile electrice și transportul în comun.
Via Reuters
si restul noxelor? pe cand euro7/8? cand interzicem dieselul?