Primul SUV Aston Martin va avea versiune hybrid plug-in: modelul ar urma să beneficieze de un V8 de 4.0 litri și un motor electric, cu un total de 710 CP
Primul SUV de la Aston Martin va avea versiune hybrid plug-in, după cum a declarat șeful companiei, Andy Palmer. Modelul ce va fi lansat în 2019 ar urma să fie echipat cu un propulsor V8 de 4.0 litri și un motor electric, pentru o putere totală combinată de circa 710 CP.
Aston Martin DBX, conceptul care a anunțat primul SUV de la Aston Martin, a debutat în 2015 în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Noul model va fi lansat oficial în 2019 sub numele de Varekai, potrivit unor informații neoficiale. Astfel, Aston Martin ar urma să continue tradiția numelor care încep cu V, după ce britanicii au lansat pe piață modele precum Vantage, Vanquish sau Valkyrie.
Deși șeful Aston Martin a spus recent că primul SUV al companiei va avea doar motoare pe benzină, acesta susține acum că modelul va beneficia și de o versiune hibridă cu încărcare la priză.
“Avem capacitatea să producem un model 100% electric, dar planul nostru de acum este să mizăm pe benzină și hibridizare,” a declarat Andy Palmer pentru publicația Car and Driver.
Informații neoficiale arată că SUV-ul Aston Martin ar putea să beneficieze de propulsorul AMG V8 de 4.0 litri și un motor electric, ambele urmând să producă un total de circa 710 cai putere.
Via Carscoops