Primele informații despre viitorul Audi S1: modelul de performanță debutează în 2019 cu 250 CP sub capotă
Noua generație Audi A1 va fi oferită și într-o versiune de performanță. Viitorul S1 va fi lansat în 2019, iar primele zvonuri anunță o motorizare de 2.0 litri cu 250 de cai putere.
Noua generație Audi A1 a fost prezentată oficial în urmă cu câteva ore. Modelul constructorului german a primit o serie de modificări estetice, îmbuntățiri tehnologice și o gamă de motorizări gândită pentru a satisface aproape toate cerințele din piață. Și pun accentul pe aproape, întrucât nemții pregătesc și o versiune de performanță pentru cei care vor și mai multă sportivitate din partea modelului de clasă mică.
Conform informațiilor publicate de Autocar, viitorul Audi S1 va fi lansat în 2019. Versiunea de performanță a noii generații A1 Sportback ar urma să aibă un motor de 2.0 litri capabil să producă 250 de cai putere (+19 CP comparativ cu vechiul S1). O cutie automată și un sistem de tracțiune quattro vor gestiona resursele oferite de propulsorul pe benzină.
Din punct de vedere estetic, viitorul Audi S1 va dispune de spoilere modificate, prize de aer mai mari și un eleron ceva mai generos.
În prezent, cea mai potentă versiune A1 poartă indicativul 40 TFSI (foto). Aceasta este echipată cu motorul de 2.0 litri de 200 de cai putere cuplat la o cutie automată S Tronic cu șase trepte. Pentru moment, reprezentații Audi nu au oferit și informații cu privire la performanțele oferite de varianta A1 40 TFSI.
Via | Autocar