Primele imagini teaser cu noua generație Hyundai Tucson N Line: design mai agresiv pentru SUV-ul asiatic
Hyundai a publicat primele imagini teaser cu viitorul Tucson N Line. SUV-ul va fi echipat cu accesorii noi de caroserie și cu elemente speciale de interior. Cel mai probabil, asiaticii vor pregăti noutăți și la nivelul suspensiilor.
La începutul anului 2019, Hyundai a lansat pe piața europeană versiunea N Line a vechii generații Tucson. Acum, după două luni de la debutul noului Tucson, constructorul asiatic anunță o versiune N Line. Asiaticii au publicat câteva imagini teaser și au anunțat că modelul va fi prezentat în viitorul apropiat.
La fel ca în cazul fostei generații, producătorul asiatic propune o serie de modificări estetice. În partea frontală, Tucson N Line va fi echipat cu un splitter modificat și cu prize de aer ușor restilizate. Logo-ul N Line va fi amplasat pe aripile frontale, difuzorul spate va avea o formă nouă, iar terminațiile sistemului de evacuare vor fi ovale. În plus, asiaticii vor introduce și un set de jante cu design nou, iar conform reprezentanților companiei, paleta de culori pentru exterior va include nunațe speciale.
Oficialii Hyundai au menționat că vor pregăti și o serie de noutăți la interior, însă nu au oferit detalii. Cel mai probabil, noul Hyundai Tucson N Line va fi echipat cu scaune sport și cu un volan nou, în timp ce denumirea versiunii va fi inscripționată pe diverse accesorii de interior.
Fosta generație Tucson N Line a mizat și pe o serie de îmbunătățiri aduse sistemului de direcție și suspensiilor, iar același tratament ar putea fi aplicat și pentru viitoarea versiune.
Conform oficialilor companiei, noul Hyundai Tucson N Line va fi disponibil pentru comandă începând cu primăvara anului viitor.