Primele imagini cu noul Leapmotor B10, un SUV compact pentru Europa
Chinezii de la Leapmotor au publicat primele imagini oficiale cu noul SUV compact B10. Acesta este un viitor model destinat Europei, iar prezentarea oficială va avea loc la Salonul Auto de la Paris.
După ce a dat startul comenzilor pentru primele sale modele, T03 și C10, chinezii de la Leapmotor urmează să adauge în gamă un nou model pentru piața europeană. Noul model se numește B10 și este un SUV compact care ar putea fi electric. Noul model va fi dezvăluit oficial la Salonul Auto de la Paris, însă, până atunci, Leapmotor ne oferă primele imagini oficiale cu noul SUV compact.
În imaginile oferite, noul Leapmotor B10 este ascuns de camuflaj în timpul unor teste în deșert. Camuflajul acoperă foarte bine detaliile vizuale, însă putem vedea o parte frontală cu un design aparent simplu, precum și o capotă cu două zone sculptate în margini. De asemenea, putem vedea foarte puțin din luminile frontale montate în bară. Este probabil ca noul model să primească un design cu faruri așezate pe două niveluri. În spate, stopurile par a fi unite.
Deocamdată, Leapmotor nu a dezvăluit foarte multe detalii tehnice despre noul B10. Tot ce știm despre noul model la acest capitol este faptul că se bazează pe noua "platformă B" a mărcii, fiind primul model bazat pe noua arhitectură. Nu se știe dacă noul model va fi exclusiv electric sau dacă va fi primi și motorizări hibride. Nici data lansării nu a fost confirmată. Noul model va fi amplasat în gamă sub SUV-ul C10.
via Leapmotor
Chinezarie. Cine ar da bani pe asa ceva? No name, nu are service, nu stie lumea de ele. Si nu se cauta electricele. Doar sa puna chinezii motoare diesel pe ele ca sa vanda prin Europa. Ca pe diesel nu se pun taxe...