Primele imagini cu noul Landwind X7, clona chinezească a lui Range Rover Evoque

Publicat joi, 20.11.2014 17:00 de Bogdan Mirică

Chiar dacă au fost acuzaţi de plagiat încă din faza de dezvoltare, chinezii nu s-au sfiit să ducă la bun sfârşit proiectul modelului Landwind X7, o copie grosolană după Range Rover Evoque.

Spre sfârşitul acestei veri, vă anunţam că designerii chinezi vor să mai dea naştere unei copii grosolane, de această dată inspirată dintr-un model britanic. Copia se numea Landwind X7 şi imita fără nici un fel de remuşcare artistică liniile actualului Range Rover Evoque.

Se pare că semnalele de alarmă nu au schimbat nimic, iar modelul final a fost deja dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Guanghzou, China, desfăşurat în această perioadă. Land Rover a reacţionat imediat la dezvăluirea modelului:

Primele reacţii oficiale Land Rover la adresa clonei chinezeşti Landwind X7

Landwind X7 este, aşa cum anticipau şi imaginile spion, o copie grosolană a lui Range Rover Evoque, creată ca rezultat al unui joint-venture dintre două companii auto din China: Jiangling Motors şi Changan Auto. Aspectul frontal şi cel posterior aduc, fără îndoială, aminte de crossover-ul britanic, chiar şi forma farurilor fiind aproape identică.

Gama de motorizări va include o singură unitate pe benzină, un propulsor turbo cu patru cilindri, de 2.0 litri, capabil să ofere 190 de cai putere. Resursele vor fi transmise punţii faţă cu ajutorul unei cutii manuale cu şase rapoarte sau a unei transmisii automate cu opt trepte.

Copia chinezească a lui Range Rover Evoque promite să atragă clienţii locali prin preţul său extrem de redus, echivalentul a 19.600 de dolari. De cealaltă parte a baricadei, în tabăra celor cinstiţi, Land Rover cere echivalentul a 65.000 de dolari pentru un exemplar Evoque pe piaţa din China.

  • unu, joi, 20.11.2014 17:28

    1.Nu vad ce e asa grosolan la design. 2.Si nici cine e mai "cinstit" cu originalul la 65k euro pt o carcasa noua pe o platforma foarte veche.

  • eee, joi, 20.11.2014 17:28

    superba masina pe exterior, ca si originalul, de 3 ori mai ieftina, si un interior sa ramai cu gura casca! daca as putea trece peste bariera mentala ca e o chinezarie ... dar nu cred ca pot pentru 20 00 de euro

  • vianu, joi, 20.11.2014 17:35

    vezi ce insemna sa faci piese de schimb in China? Nici macar nu e furt....se aduna componentele facute de furnizorii chinezi intr-un ansamblu unic cu un pret de 3 ori mai mic si il redenumesti ca doar si "chinejii" sunt patrioti si se pot lauda cu industria nationala. prin aceeasi metoda pot face mercedes, VW, ford, toyota, etc

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 20.11.2014 18:58

    Daca va fi si fiabil si va avea un pret de vreo 20.000euroi va fi un ,,hit" comparativ cu un Evoque Caesar edition 2.0t cu 75.000euro (chiar aici pe site ati pus pretul). :)

  • mm, joi, 20.11.2014 19:52

    chinezii invata foarte repede, o sa ne rezerve mari surprize in urmatorii ani, noroc ca nu prea le iese partea cu marketingul.

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 20.11.2014 20:06

    Sunt convins ca o urce foarte tare pe piata. Uitati-va doar la telefonie, la Huawei si Xiaomi.

  • AndreiRN, vineri, 21.11.2014 08:08

    Motor de Volvo pe o caroserie practica si atractiva. Felicitari.

  • Sorin, vineri, 21.11.2014 10:44

    Garantie 3 luni....sau 1000 km....:)

  • Sam, vineri, 21.11.2014 12:24

    Rating crash test, 0 stele :)