Primele imagini cu noua generație Nissan Qashqai: SUV-ul renunță la diesel, dar va avea versiune cu sistem e-Power și motorizări mild-hybrid
Nissan a publicat imagini sub camuflaj cu noua generație Qashqai, care va avea două motorizări mild-hybrid și o versiune e-Power cu motor electric și baterie alimentată de la un motor pe benzină. Nu vor exista unități diesel.
Nissan a publicat vineri primele imagini și informații tehnice despre noua generație Qashqai. Pentru moment, constructorul japonez a oferit doar fotografii sub camuflaj, în contextul în care prezentarea oficială va avea loc în primăvara anului viitor.
Prin urmare, singurele detalii concrete despre design menționate de Nissan sunt că principalele elementele stilistice vor fi păstrate.
Mențiunea la acest capitol sunt noile faruri LED care vor adapta luminile la condițiile de drum. Fluxul de lumină este împărțit în 12 elemente individuale care se dezactivează selectiv la detectarea unui alt vehicul.
În schimb, niponii oferă o serie de informații tehnice importante. Astfel, noua generație Qashqai va utiliza noua platformă CMF-C dezvoltată în cadrul Alianței cu Renault și Mitsubishi, iar dimensiunile sale vor fi păstrate de la actualul facelift. Principala noutate este o reducere cu 60 de kilograme a masei caroseriei (înainte de vopsire și de montarea componentelor). De exemplu, utilizarea aluminiului pentru uși a redus masa finală cu 21 kilograme.
În plus, Nissan a crescut cu 50% utilizarea oțelului Ultra High Strength Steel folosit special în industria auto. De asemenea, japonezii menționează că au adus modificări la nivelul suspensiilor și direcitiei.
Din punct de vedere tehnic, noua generație Qashqai va fi disponibilă cu unitatea clasică pe benzină de 1.3 litri, însă aceasta a fost actualizată pentru a integra un sistem mild-hybrid de 12 volți alcătuit dintr-o baterie Li-Ion montată sub podea și un generator pe curea. Nissan afirmă că detaliile despre putere vor fi comunicate ulterior, însă menționează că unitatea va fi disponibilă în două versiuni de putere.
Pe de altă parte, Nissan a confirmat că noul Qashqai va deveni primul model al constructorului de pe piața europeană care va avea o versiune e-Power.
Sistemul e-Power dezvoltat de Nissan include un motor pe benzină cu un generator de energie, un invertor care transformă curentul continuu în curent alternativ, o baterie și un motor electric.
Motorul pe benzină este folosit exclusiv pentru a încărca bateria de înaltă capacitate și rulează în permanență la viteză optimă, ceea ce conduce la un consum mai eficient și la o cantitate mai mică de emisii comparativ cu o mașină care folosește doar motor tradițional cu combustie internă.
Astfel, propulsia sistemului e-Power este asigurată doar de motorul electric, fără intervenția directă a motorului pe benzină. Nissan susține că principalul avantaj al sistemul e-Power comparativ cu sistemele hibride clasice este că motorul electric este la fel de puternic ca motoarele uzuale întâlnite pe mașinile electrice.
Detaliile tehnice complete vor fi dezvăluite însă mai aproape de lansarea comercială. Sistemul e-Power dezvoltat de Nissan este popular în Japonia, însă nu a mai fost introdus până acum în Europa.
Nissan Qashqai va fi echipat și cu o versiune nouă a sistemului semi-autonom ProPilot, care permite mașinii să accelereze și să frâneze cu păstrarea benzii de circulație. Pe noul Qashqai, sistemul se va numi ProPILOT with Navi-link și va fi capabil să adapteze viteza la circumstanțe externe, cum ar fi o zonă cu limită de viteză mai mică, dar și în funcție de indicațiile sistemului de navigație.
Via Nissan
Vai de capul lor Nissan Din 2016 vind Nissan Note e-power în Japonia şi nu au ajuns în Europa nici azi Nişte incompetenţi Nissan On 24 October 2016, Renault-Nissan CEO Carlos Ghosn revealed at the Nissan Note factory in Japan the facelifted MY2017 Note model, with a special powertrain called e-Power. It uses only an electric motor to move the car, while a petrol engine is used as a generator producing electricity that goes directly into propelling the electric motor or, when electricity is in excess, to charge the batteries (similar to BMW's REX).