Primele imagini cu Ford Ecosport Active au apărut pe internet: prezentarea oficială va avea loc în 6 noiembrie
Mai multe imagini cu Ford Ecosport Active au apărut pe internet cu câteva zile înainte de prezentarea oficială programată în 6 noiembrie.
La începutul lunii octombrie, Ford a anunțat că SUV-ul Ecosport produs la Craiova va primi o versiune Active care va fi prezentată oficial în 6 noiembrie.
Iată însă că mai multe imagini cu versiunea cu caroserie adaptată pentru drumurile mai dificile au fost prezentate de publicația spaniolă Autonoción.
În plus, sursa citată oferă și o serie de detalii tehnice interesante despre versiunea Ecosport Active care va fi comercializată pe piața din Spania.
Astfel, în această țară, Ecosport Active va fi disponibil doar cu un motor Ecoboost de un litru care generează 125 de cai putere și care este acompaniat de o cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
În plus, Ecosport Active ar urma să poată fi achiziționat doar cu roți motrice față. Printre dotările standard se vor număra faruri automate, Cruise Control, Traffic Sign Recognition sau sistem automat de climatizare.
La interior, Ecospot Active va avea un sistem de infotainment cu diagonala de 8 inch compatibil cu sistemele Apple CarPlay și Android Auto.
Totuși, este posibil ca pe alte piețe europene Ecosport Active să aibă mai multe motorizări disponibile sau o altă selecție de echipări standard.
Via Motor1
Ecosport,denumirea de sport banuiesc ca vine de la tamburii de pe puntea spate. Daca as fi vazut prima data poza cu bordul si atat,as fi jurat ca e de la vreun Ford Transit nu de la un suv compact bun sa te iei la offroad cu carucioarele de prin parcarea de la supermarket.