Primele exemplare Lucid Air vor fi livrate în 30 octombrie: până la 1.126 CP și 837 km autonomie
Lucid Motors anunță că livrările noului model Air vor demara în 30 octombrie. Primele exemplare vor fi ediția limitată Air Dream Edition cu până la 1.126 de cai putere și autonomie maximă de 837 de kilometri cu o singură încărcare.
La finalul lunii septembrie, americanii de la Lucid Motors anunțau că primele exemplare Air Dream Edition (ediție de lansare) au părăsit linia de asamblare a uzinei din Arizona, SUA.
Acum aflăm că viitorii clienți vor primi mult-așteptatele mașini începând cu 30 octombrie. Desigur, acestea vor fi ediția limitată Lucid Air Dream Edition, disponibilă în două versiuni: Range și Performance. Așa cum era de așteptat, acestea vin cu o listă stufoasă de dotări, inclusiv cu o baterie uriașă (118 kWh capacitate de stocare).
Autonomia maximă ajunge până la 837 de kilometri atunci când versiunea Air Dream Range este echipată cu jantele de 19 inch. Aceasta dispune de 946 CP și 1.390 Nm, însă dacă vrei să depășești pragul celor 1.000 de cai putere trebuie să bifezi versiunea Performance.
Cu 1.126 CP și 1.390 Nm cuplu la dispoziție, cel de la volan poate parcurge peste 700 de kilometri cu o singură încărcare. În ceea ce privește performanțele în linie dreaptă, Lucid Air Dream Performance atinge 96 km/h în 2.42 secunde, iar sfertul de milă îl acoperă în 9.67 secunde.
După livrarea primelor exemplare, Lucid Motors va organiza un raliu inaugural. În cadrul acestui eveniment, clienții își vor putea conduce mașinile pe un traseu conceput special pentru a le scoate în evidență manevrabilitatea și performanțele.
via Lucid Motors
Eu nu înțeleg de ce și de unde nebunia asta cu sutele și mii de cai putere. Doar să arate producătorul că poate? Felicitări! Să se laude proprietarul cu miile de cai putere? Felicitări, ce să zic. Dar inutili în condițiile în care drumurile au un nivel de viteză limitat. Ca să nu mai zic cât de repede scade autonomia dacă te pui să folosești mașina la potențialul ei. Atunci? Să arate că au putere mai mare decât cele termice? Felicitări, ce să zic. Dar tot inutili.