Prima schita cu noul Volvo XC90
O publicatie suedeza a prezentat o schita care ar putea prefigura viitorul Volvo XC90.
Publicatia suedeza Teknikens Varld pretinde ca modelul din aceasta schita este noul Volvo XC90. Potrivit suedezilor, aceasta imagine a fost obtinuta in timpul unei prezentari interne realizata pentru angajatii Volvo si cativa invitati selecti.
Imaginea prezinta un model mai mare decat noul XC60, iar profilul presupusului XC90 seamana mai mult cu un wagon decat cu un SUV. Formele modelului sunt mai moderne decat ale modelului precedent, iar partea frontala a noului model pare a fi preluata de la XC60.
Volvo XC90 va primi un facelift in anul 2010, iar cea de-a doua generatie a acestui model va fi lansata abia in anul 2012. Acest model va fi orientat catre economia de carburant, motiv pentru care inginerii Volvo vor aplica o politica de downsizing. Viitorul XC90 ar putea fi disponibil si in versiune hibrida.
Via | Teknikens