Prima mașină zburătoare de serie se lansează în martie: Pal-V Liberty poate călători 500 de kilometri prin aer
Compania olandeză Pal-V va prezenta în martie mașina zburătoare Liberty, care va fi capabilă să călătorească 1.300 kilometri pe șosea sau 500 de kilometri prin aer atunci când va fi lansată în 2019.
Cu aproximativ un an în urmă, compania olandeză Pal-V a dezvăluit primele imagini cu ceea ce se anunță a fi prima mașină zburătoare de serie din lume.
Dezvoltarea a decurs conform programului, iar mașina zburătoare pe nume Pal-V Liberty va fi dezvăluită publicului cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. Chiar dacă principala intenție este de a populariza mașina zburătoare, unitatea expusă la salon va juca un rol esențial, întrucât toate certificările pentru versiunea de producție vor fi obținute pe baza acesteia.
"Acest model de producție reprezintă momentul adevărului. Toate certificările necesare pentru comercializare vor fi furnizate pe baza acestui model de producție. Este un moment esențial care separă pionierii de visători", afirmă Robert Dingemanse, CEO-ul Pal-V.
Pal-V Liberty este un vehicul capabil să atingă o viteză maximă de 160 km/h pe şosea, cu o autonomie de 1.315 kilometri cu rezervorul plin. Atunci când este folosit pe post de maşină zburătoare, Liberty ajunge la 180 km/h, iar autonomia scade la aproape 500 de kilometri. Vehiculul are nevoie de maxim 10 minute pentru a se converti din giroplan în maşină și folosește o pereche de motoare Rotax dezvoltate pentru industria aeronautică.
Dacă te gândeşti să comanzi un exemplar pentru a scăpa de traficul din București, te informam că preţul de bază este de 400.000 de dolari, echivalentul a circa 380.000 de euro, dar va exista și o versiune specială de circa 480.000 de euro.
Via Motor1
Merita poate precizat că-i vorba de un girocopter (cu rotor *pasiv* preluînd rolul de aripă și-o elice propulsoare carenată - shrouded propeller în termeni mai anglo-savanți.) Proiectul trenează de mulți ani, dar poate-poate o ajunge-n stadiul de serie, deși au dubii mari pînă și experții aero-. Legate mai ales de preț, dar nu numai, domeniul *aerian* fiind deloc... aerian, adică mult mai pretențios cu certificările decît cel auto-moto. Loc de escroci a fost însă en-gros în domeniu - unii poate-și amintesc de Paul Moller și-al său proiect fantezist SkyCar, nefinalizat încă de vreo 4 decenii, dar cu care a prostit pînă acum de vreo 250 mil $ destui investitori naivi. Și, culmea, nu-i la răcoare încă. Ca să nu mai zic că-ți trebuie musai brevet de pilot măcar tip private-PPL pentru așa ceva, care costă *doar* vreo 7.000 euro și la noi. Plus că niciodată - never-ever - sistemul / establishment-ul actual NU va permite grade așa mari de libertate (3D) să fie la-ndemîna oricui (bănuiți și voi de ce.) Eu cel puțin rămîn deci sceptic apropo de viitoru-n care everybadea ar zbura unde vrea mușchiu lui.Imaginați-vă doar 1,5 milioane haricioptere d-astea deasupra Bucureștiului în loc de mașini... Exploziile-n serie din Star Trek ar fi chiar trucaje. :-)