Prima imagine teaser cu viitorul Skoda Enyaq iV: SUV-ul electric cu autonomie de până la 500 de kilometri va fi prezentat în 1 septembrie

Publicat miercuri, 22.07.2020 10:11 de Cornel Șocariciu

Skoda a publicat prima imagine teaser cu viitorul Enyaq iV, SUV-ul electric dezvoltat pe platforma MEB a Grupului Volkswagen. Noul model va fi prezentat în 1 septembrie.

În urmă cu câteva luni, Skoda a publicat o serie de imagini camuflate cu viitorul Enyaq iV, primul SUV electric al companiei dezvoltat pe noua platformă MEB a Grupului Volkswagen.

Acum, constructorul din Mlada Boleslav a publicat prima imagine teaser cu noul model electric. Cehii prezintă silueta viitorului SUV și menționează că Enyaq iV promite un interior la fel de spațios ca cel disponibil în cazul lui Kodiaq, în ciuda faptului că modelul electric are o lungime mai mică decât Octavia.

De asemenea, Skoda menționează că noul Enyaq iV va fi prezentat în 1 septembrie în cadrul unui eveniment care va avea loc în Praga.

Noul SUV electric dezvoltat de producătorul ceh va fi disponibil în cinci versiuni de motorizare, iar pachetul de acumulatori va putea fi comandat în trei variante. Versiunea de bază va purta numele de Enyaq iV 50 și va avea un motor electric cu o putere de 148 CP amplasat pe puntea spate și o baterie de 55 kWh (autonomie de 340 de kilometri).

Versiunea Enyaq iV 60 va avea 180 CP și autonomie de până la 390 de kilometri, în timp ce Enyaq iV 80 va livra 204 CP și promite o autonomie de până la 500 de kilometri. În gama cehilor vor exista și două versiuni echipate cu două motoare electrice: Enyaq iV 80X (265 CP și autonomie de 460 de kilometri) și Enyaq iV RS (306 CP și autonomie de 460 de kilometri).

  • ACE - Craiova, miercuri, 22.07.2020 13:26

    Pare a fi un SUV cu spatele alungit....cam ciudatel... Sa vedem si preturile...