Preţuri Renault Megane facelift în România: plecare de la 14.100 de euro pentru 1.6 benzină de 110 CP

Publicat miercuri, 26.03.2014 20:10 de Mircea Meșter

Al doilea facelift operat celei de-a treia generaţii Renault Megane este disponibil în România începând cu acestă lună. Modelul primeşte atât schimbări estetice, cât şi noi motorizări şi echipamente şi versiuni de echipare. Preţurile scad cu până la 400 de euro faţă de vechea gamă.

Renault Megane primeşte în această primăvară un al doilea facelift, după cel pe care modelul compact al mărcii franceze l-a suferit în anul 2010. Lansată oficial pe piaţă în 2008, cea de-a treia generaţie Renault Megane beneficiază astfel de o nouă îmbunătăţire estetică şi tehnologică, aceasta urmând să-i permită modelului francez să facă faţă în segmentul său într-o perioadă în care toţi concurenţii direcţi s-au înnoit la rândul său şi au primit noi generaţii.

Noul Megane primeşte în ediţie 2014 o faţă nouă, care păstrează în mare liniile vechiului model, dar evoluează uşor înspre liniile pe care Renault le-a impus pe gama sa recentă (Fluence, Clio, Twingo). Modificările stilistice moderate ating toată gama de caroserii din linia Megane, versiunile hatchback, Coupe şi Estate schimbându-şi înfăţişarea. 

Trei niveluri de echipare

Odată cu noul facelift, Renault Megane primeşte trei versiuni de echipare care se numesc, în ordinea numărului de elemente pe care le oferă, Pro, Expression şi Dynamique.

Versiunea de bază, denumită de acum Pro, vine în standard, printre altele, cu: airbag-uri frontale, laterale şi cortină, aer condiţionat manual, banchetă rabatabilă 1/1, computer de bord, direcţie asistată electric, ESP, geamuri electrică faţă, închidere centralizată cu telecomandă, jante din oţel de 15 inch, pachet "Drumuri grele", radio CD cu MP3, conexiune Bluetooth şi satelit de comandă pe volan, roată de rezervă de dimensiuni normale şi scaun şofer cu reglare pe înălţime. 

Versiunea de echipare mijlocie, Expression (+ 1000 de euro faţă de Pro), are în plus banchetă fracţionabilă spate 2/3 cu cotieră inclusă, geamuri electrice spate, proiectoare de ceaţă, spaţiu de depozitare închis în cotiera frontală, cruise control cu limitator de vitezăşi volan îmbrăcat în piele.

Varianta de top, Dynamique (+ 900 de euro faţă de Expression), este cea mai bogată, oferind jante din aluminiu de 16 inch, climă automată bi-zonă, aeratoare pentru pasagerii de pe bancheta din spate, card acces şi de pornire cu funcţie "mâini libere", lumini de zi LED, oglindă retrovizoare electrocrom, oglinzi laterale rabatabile electric, radio CD MP3 Auditorium cu 3D Sound semnat Akramis, senzori de lumină şi de ploaie şi tapiţerie mixtă textil/piele.

În lista de opţiuni suplimentare, cei care se orientează spre noua generaţie Renault Megane vor putea alege un sistem de asistenţă la parcarea cu spatele, pachetul estetic GT Style (spoilere modificate, blocuri optice de culoare neagră, oglinzi retrovizoare exterioare Dark metal şi jante din aluminiu de 17 inch), tableta multimedia R-Link de 7 inch cu sistem de navigaţie TomTom full Europe, scaune faţă cu încălzire, trapă şi două tipuri de extindere a garanţiei: pe 12 sau pe 24 de luni.

Între 95 şi 130 CP

La nivelul motorizărilor, noul Renault Megane hatchback se bazează pe clasicele unităţi de până acum, plus două motoare noi, dieselul 1.6 dCi şi "benzina" 1.2 TCe, ambele de 130 CP. Cele două noi motorizări apar şi în dotarea celorlalte versiuni de caroserie ale lui Megane, Sport Tourer (break) şi Coupe.

De notat că motorul 1.2 TCe de pe Megane este cea mai puternică versiune a acestei unităţi oferite de Grupul Renault, propulsorul livrând mai puţini cai putere pe celelalte modele pe care este oferit, cum ar fi Clio, Captur şi Dacia Duster. Motorul versiunii Megane RS este un 2.0 turbo care ajunge la 265 de cai putere. 

Renault Megane facelift: motorizări şi versiuni

Megane
hatchback
Megane
Coupe
Megane
Sport Tourer
Megane
RS 
Versiune \ Nivel echipare PRO EXPRESSION DYNAMIQUE GT LINE GT LINE EXPRESSION GT LINE RS
1.6 16v 110 CP 14.100* 15.100 - - - - - -
1.6 16v 115 CP CVT - - 17.750 - - - - -
1.2 TCe Energy 130 CP - - - 19.200 19.700 - 19.400 -
1.2 TCe Energy 130 CP EDC - - - 20.400 - - 20.600 -
2.0T 265 CP - - - - - - - 25.500
1.5 dCi 95 CP 15.300 16.300 - - - - - -
1.5 dCi 110 CP - 16.950 17.850 - - 17.500 19.700 -
1.5 dCi 110 CP EDC - - 19.050 - - - 20.900 -
1.6 dCi Energy 130 CP - - - 21.500 22.500 - 21.800 -
*preţuri în euro cu TVA inclus

Renault Megane facelift vs. concurenţa directă

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Renault Megane facelift
1.5 dCi 110 CP Expression
110 4.4 10.8 16.950
Volkswagen Golf
1.6 TDI 110CP Confortline
110 3.8 10.5 20.560
Kia Cee'd
1.6 CRDI 128 CP City
128 4.1 10.9 19.732
Toyota Auris
2.0 D-4D 124 CP Luna
124 4.3 10.0 20.817
Ford Focus
1.6 TDCi 115 CP Trend
115 4.2 10.9 18.200
Fiat Bravo
1.6 Mjet 130 CP My Life
120 4.9 10.5 18.090
Hyundai i30
1.6 CRDi 110CP Confort
110 4.1 11.5 19.038
Opel Astra
1.7 CDTI Enjoy
110 4.6 12.3 19.445
Citroen C4
1.6 HDi Seduction
114 4.6 11.3 19.805
Peugeot 308
1.6 e-HDI 115 CP Active
115 3.8 10.2 19.784
Seat Leon
1.6 TDI 110CP Style
110 3.3 10.5 19.732
Honda Civic
1.6 i_DTEC 120 CP
120 3.6 10.5 18.588
Skoda Rapid Spaceback
1.6 TDI 105CP Ambition 
105 4.4 10.3 15.757
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • Dacia Plant, miercuri, 26.03.2014 20:49

    O grija, faruri, stopuri si leduri nu-i aduc succesul. Asteptam modelul nou.

  • Liviu, miercuri, 26.03.2014 21:01

    Masina e chiar foarte frumoasa, iar pretul mi se pare competitiv. Bravo lor ! Ma duc s-o vad in cel mai scurt timp.

  • endless zone, miercuri, 26.03.2014 21:20

    1,6-le asta e mai batran ca Ion Iliescu.

  • Valentin, miercuri, 26.03.2014 21:29

    De ce am impresia ca de fapt Megane e la a treia generatie... si deja al doilea facelift? :-O S-a cam dus si Renaultu'.....

  • DIMBU, miercuri, 26.03.2014 21:34

    eu sunt un mare fan germane, mai ales bmw, audi dar nu am putut sa nu remarc calitatrea interioroului. nu stiu cum merge. poate bine poate rau. dar in interior e bine facuta. peste unele masini cu ma mari pretentii.

  • @endless zone, miercuri, 26.03.2014 21:41

    Ai auzit de motoare entry-level si optiuni, amice? Mie imi place Megane, dar ce crezi ca toti au bani de 2.0 TCe sau 1.6 dci ? Sunt oameni si oameni, nevoi si dorinte, nu-i poti obliga sa inghita ce ai tu chef. Ce 1.4 MPI aflat inca in gama Volkswagen ti se pare prea nou? Sau 1.2 HTP pe Skoda? Ce sa mai vorbim de 1.4 / 1.6 de pe Fiat? Sau chiar Honda cu al lor 2.0 aspirat!? Stai linistit, atat timp cat ofera si alte alternative, nu va fi nicio problema printer clientii solvabili...iar Renault ofera si alte motoare.

  • endless zone, miercuri, 26.03.2014 22:20

    In primul rand nu sunt amic cu nimeni. Secundo, Megane se "bate " cu golf de ex , iar Golf a cam inoit divizia de motorizare. Nu ti se pare? Cat priveste designul, no comment, nu-s fan Renault si nici VAG dar totusi 2008 an de aparitie si vi la 6 ani decat cu LED.........

  • endless zone, miercuri, 26.03.2014 22:24

    Nu contest ideea de entry-level a ta dar da-l draq de motor mai pune-i 3 cai in plus mai ia-i 5 umbla la torq sa eficientizezi consumul.Tu observi Golf ca are doar Turbo, inclusiv entry-level( si torbo noi).

  • Mihai, miercuri, 26.03.2014 22:33

    mi se pare ca arata mai bine ca niciodata .. absolut superb! @endless zone esti pe dinafara, stai acasa.. nu-i nimic nou in industrie. renault nu face nimic diferit de ce au facut si fac in continuare altii;doar ca acum ai descoperit tu apa calda. Fiecare are politica si strategiile ei. Sa te aspeti sa le sincronizeze simultan cu ale concurentei, mi se pare o cretinitate absoluta! Si nu cred ca Vw e cel mai bun exemplu de luat cu al lor 1.9 tdi tinut in gama peste un sfert de secol !!! Deci...modelul tau in viata... femeia cu mustata !

  • sandu, miercuri, 26.03.2014 22:48

    trebuia sa ii faca sigla din fata un pic mai mare ca nu se vede exact ce marca e...penibil. reno o ia in jos rau de tot. nu mai vorbim de motoarele invechite...

  • ha!, miercuri, 26.03.2014 23:00

    Ba nu mai scapam de astia cu VAG si "fumigenele" lor prostesti?! 1.2 TCe , 2.0 TCe, 1.6 dCi - aveti de unde alge fratilor! dioptrii mai mari? "Preţurile scad cu până la 400 de euro faţă de vechea gamă" Nici asta nu se vede, nu?

  • haha!, joi, 27.03.2014 00:58

    Ba se vede, chiar foarte bine: 1.2 TSI, 1.4 TSI, 2.0 TSI, 1.6 TDI, 2.0 TDI, de la 86 CP pana la 300 CP + Motorul Anului + o cutie automata la care unii si acum mai viseaza si inca mai e considerata un exemplu + optinea de tractiune integrala pe care Megane nu a avut-o niciodata disponibila. Si intre noi fie vorba, pentru 25 CP in plus intre versiunile de baza cu performante foarte aprope intre un Golf de 85 CP si Megane , e cam trist pentru Megane. Dar poate ca este unul din argumentele pentru care un Golf mereu a fost mai scump decat un Megane. Si nu ma refer si la second hand pentru ca acolo e si mai trista treaba. Si asta e doar in ograda lui VW. Nu ma leg si de ceilalti. Dar mai bine imi retrag cuvintele. Renault pur si simplu este fabulor, fantastic, extraordinat, excelent si timpul lui e ACUM. Hai, treci la dat cat mai multe voturi negative, fa-ne sa mai radem scriind inca o data ca suntem niste aerieni si tu pe langa noi un destept cu ochelari de soare si dioptrii mici. Macar tu scrie asta, de cat mai multe ori si da-ti cat mai multe voturi pozitive si negative la ceilalti ca sa pari mai multi.

  • lorinczi.thomas, joi, 27.03.2014 07:47

    Interiorul arata la fel: inestetic, iar pentru a ajunge la ecranul Touchscreen, iti rupi spatele, ha, ha, haaa!

  • vianu, joi, 27.03.2014 09:12

    inerenta discutie Renault vs Wv....a avut cineva curajul sa pomeneasca de WV in propozitie (pe langa fiat, honda, etc)? Ti se sare la beregata. In 2013 Megane s-a vandut de 3 ori mai slab decat liderul pietei si pentru a respecta adevarul istoric...asta s-a intamplat tot timpul. Nimic nou sub soare. Megane e important pentru Renault, iar o revizuire a designului (si ceva motorizari noi) nu il vor aduce pe podium. Dar poate nici macar asta nu e important, totul se reduce la volumul de vanzari si la mentinerea unor cote de piata. Daca e sa ma uit bine Megane-ul asta e o alternativa foarte buna pentru multi clienti chiar daca nu a excelat. SI apropos de lider, Golf prin anii 2000 se vindea mult mai bine decat o face acum, insemna ca exista in anul de gratie 2014 alternative la vesnicul pom laudat.

  • Jake Sully, joi, 27.03.2014 10:57

    Asta cu al doilea face-lift îmi aduce aminte de ultimul model Fiat Punto cu trei face-lift-uri. Din cât am înțeles Punto nu va mai avea un alt urmaș,din cauza vânzărilor proaste. Nu cred sa se întâmple asta la Renault, dar după cum se vinde, Megane se cam duce la vale... Știm cu toții ca n-a fost niciodată o mașină fiabila, care si-a pierdut mereu din valoare la revanzare... Așteptăm modelul următor și per ca măcar schimbatoru de viteze sa arate altfel.

  • razorsbk, joi, 27.03.2014 11:48

    Oare au rezolvat problema cu motoarele care crapa in jur de 90-100.000 km ?

  • xxx, joi, 27.03.2014 12:34

    Arata mai bine decat inainte, i-a dat personalitate, dar nu stiu daca va fi suficient, dupa mine o vor schimba in 2, 3 ani

  • razica, joi, 27.03.2014 12:51

    "Al doilea facelift operat celei de-a doua generaţii Renault Megane" - este cea de-a 3-a generatie de megane

  • mircea, joi, 27.03.2014 14:40

    @razica Corect, am învârtit de atâtea ori facelift-urile şi generaţiile încât am ameţit şi noi şi am greşit în şapou. S-a rezolvat, mulţumim pentru atenţionare.

  • Marian, joi, 27.03.2014 18:01

    La Ceed versiunea City a ajuns sa fie cea mai de sus, varianta Star ar fi cea de mijloc. Nu stiu cum e la restul, dar ar fi bine sa fie comparatia intre versiuni asemanatoare, desi e cam greu de realizat asta, varianta medie de la unii poate fi mai dotata ca la alti producatori.

  • florin/, joi, 27.03.2014 18:01

    Megane e masina buna. Cine are cunoaste.

  • MiGA, joi, 27.03.2014 21:29

    AJUTATI-MA!!! VA ROG MUUULT pe toti cei de mai sus care ati postat si pe cei care ati votat sa intrati in show-room - urile Renault si sa le spuneti ca o grila schimbata si LED-urile nu o sa le creasca vanzarile, astfel incat atunci cand ma voi duce sa imi cumpar noul Megane Break (care trebuie sa recunosc arata intr-un mare fel - vezi pozele 39, 41) sa-mi ofere discount de 2000 E ca acum la versiunea actuala, in calitate de singur cumparator! Am Clio Symbol 1,4 8V de 280.000 de km si vreau Break-ul (de, familie mare). Si da, vreau invechitul 1,6 16V sau 1,5 dCi sa ma tina tot cat Clio. De ce motoarele astea sunt prafuite, iar TDI-urile de 1,9 de aceeasi varsta sunt exemplu de fiabilitate? Asta n-am s-o inteleg niciodata si va rog sa-mi explicati

  • si tot ptr MiGA, joi, 27.03.2014 22:57

    vezi? in asta consta diferenta, la unele marci te intrebi cum de-ai avut noroc sa te tina o masina, iar la altele cum de s-a intamplat sa ai parte de probleme. Asta pt cei care se fac ca nu inteleg: masini frantzuzesti vs. masini germane Ciao!

  • MMM, vineri, 28.03.2014 18:08

    3 versiuni de echipare...pai GT Line ce mai e ?! Ca vad ca apare peste tot si din cate stiu asta e echiparea de top pentru Megane! Inclusiv sasiu tip sport pe care ceilalti producatori nu-l prea ofera la banii astia.As fi interesat de un comparativ sau macar de o descriere amanuntita a versiunii...ca aici ar putea fi noutatea/diferenta pe noua generatie.