Prețuri Opel Corsa în România: modelul de clasă mică pornește de la 12.560 de euro
Opel a publicat lista de prețuri pentru noul Corsa. Pe piața din România, versiunea de bază echipată cu motorul de 1.2 litri de 75 CP și cutie manuală cu cinci trepte are un preț de pornire de 12.560 de euro. Vârful de gamă propune o cutie automată cu 8 trepte și un motor turbo cu 130 CP.
La jumătatea acestui an, Opel a publicat primele imagini și detalii referitoare la noua generație Corsa. Pentru prima dată în carieră, modelul de clasă mică a primit și o versiune electrică, însă producătorul german continuă să ofere și variante cu motoare cu ardere internă.
Acum, Opel a publicat lista de prețuri a noii generații Corsa pentru piața din România. Cel mai accesibil Opel Corsa este echipat cu motorul pe benzină de 1.2 litri aspirat natural care oferă 75 de cai putere. Prețul de pornire pentru această variantă este de 12.560 de euro.
Opel oferă pe noua generație Corsa și o motorizare turbo de 1.2 litri care va fi disponibilă în două versiuni de putere: 100 CP și 130 CP. Cei care preferă un motor diesel vor putea opta doar pentru unitatea de 1.5 litri de 102 cai putere cuplată exclusiv la o cutie manuală cu șase trepte.
MOTORIZĂRI |
NIVEL DE ECHIPARE (euro, TVA inclus) |
|||||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | Corsa | Edition | Elegance | GS-Line |
1.2 | Benzină 75 CP |
Man5 | 12.560 | 13.090 | 15.135 | - |
1.2 Turbo | Benzină 100 CP |
Man6 Aut8 |
- - |
14.090 15.890 |
16.135 17.935 |
16.410 18.210 |
1.2 Turbo | Benzină 130 CP |
Aut8 | - | - | 19.135 | 19.410 |
1.5 | Diesel 102 CP |
Man6 | - | 16.090 | 18.135 | 18.410 |
Versiunea cu motorul de 1.2 litri turbo de 100 CP și cutie manuală cu șase trepte are nevoie de 9.9 secunde pentru sprintul 0-100 km/h, în timp ce varianta cu transmisie automată este mai lentă cu 0.9 secunde. Vârful de gamă de 130 de cai putere poate accelera de la 0 la 100 km/h în 8.7 secunde, iar viteza de top anunțată de producătorul din Russelsheim este de 208 km/h. În cazul acestei variante, consumul mediu ajunge la 4.6 litri/100 de kilometri.
Opel Corsa echipat cu motorul diesel de 102 CP și 250 Nm poate accelera de la 0 la 100 km/h în 10.2 secunde, în timp ce consumul mediu mixt anunțat va fi de 3.3 litri/100 de kilometri.
Nivelul de echipare Corsa (cel de bază) va conține, printre altele, următoarele echipamente: sistem pentru recunoașterea semnelor de circulație, sistem pentru detectarea oboselii șoferului, avertizare în caz de coliziune, sistem capabil să detecteze pietonii, oglinzi exterioare reglabile electric și încălzite, volan sport, asistență la pornirea în rampă, pilot automat și limitator de viteză și geamuri față electrice.
Varianta Edition plusează cu un sistem de aer condiționat și cu un set de jante de oțel cu diametrul de 16 inch.
Versiunea Elegance va primi următoarele echipamente: senzori de ploaie, control automat al farurilor, spoiler frontal sport, sistem de evacuare cu terminație cromată, proiectoare de ceață, faruri cu LED, volan îmbrăcat în piele, geamuri spate electrice, scaun șofer reglabil pe 6 direcții, sistem de infotainment cu ecran de 7 inch și jante de aliaj de 16 inch. Nivelul de echipare GS-Line va oferi pedale sport din aliaj și o tapițerie specială.
Noul Opel Corsa vs. principalii concurenți |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
Opel Corsa 1.2 turbo, Man,Edition |
100 | 4.3 | 9.9 | 14.090 |
Dacia Sandero 0.9 TCe, Man, Ambiance |
90 | 5.4 | 11.1 | 9.600 |
Ford Fiesta 1.0 EcoBoost, Man, Trend |
100 | 4.7 | 10.5 | 14.000 |
Mazda 2 1.5 litri, Man, Takumi |
90 | 4.9 | 9.4 | 15.190 |
Nissan Micra 1.0 litri, Man, Acenta |
100 | 4.5 | 10.9 | 14.690 |
Seat Ibiza 1.0 TSI, Man, Reference |
95 | 4.6 | 10.9 | 13.837 |
Skoda Fabia 1.0 TSI, Man, Ambition |
95 | 4.6 | 10.8 | 13.076 |
Suzuki Swift 1.0 BoosterJet, Man, Passion |
112 | 4.8 | 10.6 | 12.850 |
Volkswagen Polo 1.0 TSI, Man, Comfortline |
95 | 4.6 | 10.8 | 14.412 |
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii |
Din lista rivalilor lipsesc noile Peugeot 208 și Renault Clio, modele care încă nu au debutat pe piața din România.
@AM Precizare : Motorul e 1,2 turbo si nu 1,0 litru turbo la versiunea Corsa Edition din tabel.