Pretul otelului ar putea ridica pretul lui Tata Nano

Publicat luni, 07.07.2008 14:01 de Mircea Meșter

Din cauza ca pretul otelului a crescut cu 50% in ultimul an, Tata are probleme in mentinerea pretului scazut al lui Nano.

Dupa lansarea cu fast a lui Tata Nano, producatorul indian se loveste de primele dificultati. Acestea sunt de ordin financiar si se refera la faptul ca pretul otelului brut a urcat in ultimul an cu 50%, procent care ar putea avea efecte negative asupra pretului initial anuntat pentru cel mai ieftin model de serie din lume: 2500 de dolari.

Solutia pe care a gasit-o Ratan Tata, presedintele constructorului indian, este aceea de a negocia cu furnizorii pretul fiecarui subansamblu in functie de volumul de unitati cumparate de la acestia. Altfel spus, daca Tata cumpara 10.000 de unitati dintr-o anumita piesa, pretul este cu mult mai ridicat decat daca numarul de piese depaseste 25.000, de exemplu.

"Este pentru prima data cand are loc o negociere de acest tip in India. De obicei, preturile se stabilesc pe viitoarele sase luni sau pe un an intreg, insa Ratan Tata a schimbat viziunea tuturor asupra acestui aspect", sustine unul dintre reprezentantii Delhi, unul dintre principalii furnizori pentru Tata Nano. In aceste conditii, Ratan Tata incearca din rasputeri sa ridice comenzile pentru anumite parti componente ale lui Nano cu scopul de a echilibra pretul in crestere al otelului.

Pe de alta parte, Tata ar putea primi un discount la cumpararea acestui material in conditiile in care Grupul Tata detine, pe langa divizia auto, cel mai important producator de otel din India, Tata Steel Ltd.

via | Automotive News 

  • Mini-romanu', luni, 07.07.2008 15:03
    Nasol pentru ei ...

    Pai singurul punct de atractie la masina asta (in afara de incadrarea la clasa mini, buna de oras) era pretul! Practic ofereau masina la pret de moped de calitate (pe care-l prefer oricand). Acu' o sa fie nevoie sa se departeze de conceptul de "masina asiatica a poporului", poate se duc pe la US$3'000, mai ales ca si dolarul s-a dus in freza de cand au lansat-o ... Oricat de mult imi place conceptul de masina mica de oras, nu as lua niciunui angajat asa ceva, din mai multe motive: siguranta ioc (daca se urca unu' cu tancu' lui de SUV pe tine te cam aplatizeaza :o); motor de 2 lei ca putere, eficienta etc.; imagine negativa (ieftin=prost in general); finisaje ca de buget mic; confort ca in Lastun etc. (sper ca nu vreti sa comentati despre tinuta de drum sau sportivitate :o) Sa fie un succes la ei, noi ne-am saturat de ieftin si prost!

  • mihai, luni, 07.07.2008 15:45
    @mini-romanu'

    Pai a ridicat cineva pretentii de clasa si sportivitate? Si s-a pus problema sa o vanda in Europa? Desi bietii pusti care livreza pizza iarna pe scuter cred ca ar zice mersi sa nu le mai inghete toate alea. E o masina foarte buna pentru India. Acolo sun foarte multi oameni care nu isi permit un scuter ... Si apoi macar nu ii ploua pe bietii oameni. Iar pretul chiar daca va fi mai ridicat va sfida orice concurenta. Si stai linistit ca daca vreun european isi doreste masina fabricata de indieni, n-are decat sa-si cumpere Jaguar, Range Rover sau Land Rover ... Baietii au de toate pentru toti.