Preşedintele Grupului Volkswagen vrea acţiuni la Ferrari
Ferdinand Piech, omul care conduce cel mai puternic grup auto european, se arată interesat de preluarea unui pachet de acţiuni în cadrul Ferrari.
Ferrari este fără îndoială cel mai de succes brand aflat sub umbrela Fiat, ceea ce face din Căluţul Cabrat o tentaţie pentru marile nume din industrie.
Ferdinand Piech, omul care conduce destinele grupului Volkswagen, se pare că râvneşte la o felie din succesul Scuderiei, surse neoficiale susţinând că nepotul lui Ferdinand Porsche plănuieşte achiziţia unui pachet de acţiuni în cadrul Ferrari. Piech ar investi astfel cu folos o parte din resursele financiare ale grupului VAG, estimate la aproximativ 19.6 miliarde de euro.
Analiştii susţin că brandul italian Ferrari este evaluat la o sumă cuprinsă între 2.3 şi 3.5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că achiziţionarea unui pachet de acţiuni nu ar fi o problemă pentru nemţi.
Mai mult decât atât, infuzia de capital, survenită în urma preluării de către Piech a pachetului de acţiuni, ar putea ajuta Fiat să finalizeze preluarea Chrysler, un proces anevoios şi destul de costisitor.
Rămâne de văzut cum va reacţiona Sergio Marchionne, şeful Fiat şi Chrysler, la intenţiile grupului Volkswagen.
via | automotivenews
-
Mircea, vineri, 12.11.2010 12:10Ferdinand Piech nu doreste sa devina actionar minoritar la Ferrari ci doar sa puna presiune pe FIAT
In primul rand trebuie spus ca nu se pune problema ca FIAT sa piarda controlul asupra Ferrari . Chiar daca va lista la Bursa marca Ferrari, FIAT va detine minim 51 % din actiuni si implicit controlul total al companiei . Personal cred ca Ferdinand Piech a lansat acest zvon doar pentru a pune presiune pe FIAT ( pentru a nu lista la Bursa marca Ferrari ) si pe familia Agnelli pentru asi mari influenta in cadrul FIAT . Dupa cum stiti, de la 1 IAN 2011 actualul FIAT se va imparti in doua companii distincte, FIAT Auto si FIAT Industrial ( IVECO, CNH New Holland, FIAT Marine, etc ), fiecare actionar din prezent al FIAT urmand sa detina de la 1 IAN 2011 atat o actiune FIAT Auto cat si o actiune FIAT Industrial . Prin urmare, familia Agnelli prin compania Exxor va detine 30 % atat din FIAT Auto cat si din FIAT Industrial . Mai mult ca sigur familia Agnelli va decide sa-si concentreze atentia pe FIAT Auto ce va avea ca principal obiectiv in viitorul apropiat sa-si mareasca pachetul detinut in cadrul Chrysler la 51 % . Spre deosebire de primul pachet de 20 % pentru care FIAT nu a platit cash ci tehnologie, pentru restul de 31 % guvernul SUA cere bani care nu vor fi putini . In plus, familia Agnelli pentru a "blinda" FIAT Auto de Ferdinand Piech va fi nevoita sa-si mareasca pachetul detinut in cadrul FIAT Auto la 51 %, pentru ca teoretic ( aprox 55 % din actiunile FIAT se tranzactioneaza liber la Bursa din Milano ), VW Group poate cumpara de pe piata 51 % din actualul FIAT ( ar trebui sa plateaca 7.5 miliarde euro ) . Ori ca sa previna acest lucru, familia Agnelli trebuie sa vanda ceva si exact acea divizie cred ca Ferdinand Piech doreste sa o cumpere si anume IVECO . Ferdinand Piech a declarat de mai multe ori in ultimul an in presa germana ca IVECO s-ar integra perfect cu Scania, MAN si VW Vehicule Comerciale . Iar daca Ferdinand Piech ar dori totusi sa devina actionar minoritar la Ferrari nu ar avea nevoie de banii VW Group, averea personala a lui Ferdinand Piech potrivit Handelsblatt depaseste 6 miliarde euro .
-
gigel, vineri, 12.11.2010 12:19
wv va stapani lumea
-
raoul, vineri, 12.11.2010 13:37..
Care lume mai Gigele, ca nici macar pe cea auto nu o stapaneste:)))
-
raoul, vineri, 12.11.2010 14:22..
I-auziti ,te de isti micuti : Toyota la autoturisme, Honda la motoare , Daimler la camioane ; VW la ce anume e pe locul 1 ? La fum , poate :))))) Apropo, ca tot se mandreau ei ca vand mult pe piata chineza , poate nu stiti ce anume vinde VW cel mai bine acolo : VW Santana ( fostul Quantum din anii 80 ) si Jetta ( modelul antic din anii 85-90 ) :))))))))))) , in conditiile in care concurenta lor vinde Corolla, Accord, Camry, Elantra
-
@ raoul, vineri, 12.11.2010 15:19VW Group
Foarte curand, spre dezamagirea ta si a tuturor celor ce nu simpatizeaza VW Group, grupul german VW Group va fi cel mai mare producator de autoturisme, camioane si motoare . Luna trecuta, Nikkei a prezentat o stire care anunta o foarte probabila fuziune intre Suzuki si Mazda ( peste 40 % din actiunile Mazda sunt detinute de institutii ce detin si actiuni Suzuki ), ce ar da nastere la al doilea producator japonez dupa Toyota si inaintea Honda si Nissan . Daca Suzuki si Mazda vor fuziona, VW Group ar ramane in continuare cel mai mare actionar la Suzuki-Mazda, cu mari sanse in viitorul apropiat sa detina peste 51 % din actiuni . La fel, este foarte probabila in viitorul apropiat preluarea Iveco dar si a companiei Navistar, ce ar face din VW Group ( Scania, MAN, IVECO si Navistar ) cel mai mare producator de camioane . Iar referitor la Honda, ai omis sa spui ca Honda este cel mai mare producator de motoare datorita vanzarilor excelente in domeniul masinilor de tuns iarba si al hidrofoarelor ....
-
LEE, vineri, 12.11.2010 15:46HONDA
1. Cum recunosc un automobil Honda? 2. Cum recunosc din ce perioada face parte un automobil Honda? 3. Cand si-a inceput activitatea firma Honda Motor Co. Ltd.? Dar in Europa respectiv Romania? 4. Cine este Honda Motor Co. Ltd. in cifre? 5. Care sunt caracteristicile principale ale automobilelor marca Honda? 6. Unde se produc automobilele Honda si din ce locatii ajung acestea pe continentul nostru respectiv tara noastra? 7. Cine sunt concurentii automobilelor Honda? 8. Am auzit de linia modelelor Type R dar cunosc prea putin despre ele, in linii mari, ce ar fi bine de stiut despre acestea? 9. In vremurile in care aspectele ecologic si economic joaca un rol tot mai important si in industria auto, care este aportul firmei Honda Motor Co. Ltd. la aceasta respespectiv pot fi considerate automobilele Honda ca si automobile ecologice? 10. Ce simbolizeaza sloganul firmei, "The Power of Dreams" ? 11. In ce sporturi cu motor la nivel mondial poate fi urmarita marca Honda? 1. Cum recunosc un automobil Honda? Un automobil Honda este usor de recunoscut si anume dupa logo-ul de pe grila sau capota masinii, ce simbolizeaza litera "H" , de culoarea cromului, inscris (de cele mai multe ori) intr-un chenar de aceiasi culoare. Acelasi tip de logo se foloseste si pe posteriorul automobilelor, tot acolo dar pe lateral mai fiind de gasit si denumirea modelului (exceptie facand doar modele Integra, S2000 si NSX). Logo-ul este prescurtarea numelui firmei si este la randul ei numele intemeietorului firmei, Soichiro Honda. 2. Cum recunosc perioada din care face parte un automobil Honda? Indiferent cate posibilitati exista de a depista varsta aproximativa a unui autovehicul, noi alegem recunoasterea acestuia dupa forma farurilor (forma grilei radiatorului si plasarea logo-ului fiind doua variabile). In principiu exista patru forme distincte de design ale acestora, incepand cu primele automobile de la inceputul anilor ´60 si pana la cele din zilele noastre. Dar nici exceptiile nu lipsesc, de aceea vom incepe cu formele standard urmate de exceptiile acestora: - perioada clasica (1963 - 1976) Indiferent de clasa din care fac parte automobilele aparute in aceasta perioada, designul farurilor e dominat de modele cu faruri rotunde exceptiile fiind doar modelele 1300 Coupe, 145 Coupe si TN-7 ce dispun de faruri elipsoidale, aceste modele nefiind insa intalnite pe continentul nostru. - perioada de dezvoltare (1976 - 1990) Avand in vedere diversificarea paletei de modele si deci prin urmare diferitele clase nou-aparute, designul unic nu-si mai are locul astfel ca pe intreaga perioada numita, se pot distinge patru forme de design in functie de clasa si tenta automobilelor: modelele clasei compacte si medii dispun de faruri patrate (1978-1982) modelele claselor mica, medie si mare dispun de faruri mari, dreptunghiulare si prelungite pe lateralul automobilului modelele clasei compacte dispun de faruri patrate modelele claselor medie si mare dar cu tenta sportiva dispun de faruri escamotabile Exceptia acestei perioade o reprezinta modelul Accord (1976-1980) ce dispune de faruri elipsoidale, acest model fiind intalnit si pe continentul nostru. - perioada moderna (1990 - 2000) Aceasta perioada este marcata de expansiunea marcii Honda spre tot mai multe piete mondiale cu tot mai multe modele de serie mare si de nisa dar in mare tendintele acestei perioade se pot imparti in doua curente: modelele clasei compacte dispun de faruri dreptunghiulare, mici si prelungite pe lateralul automobilului, mai tarziu acestea devenind nedefinite cu forme rotunjite pronuntate si lipsite de unghiuri drepte modelele clasei medii si mari dispun de faruri dreptunghiulare, lungi si inguste, prelungite pe lateralul automobilului, mai tarziu acestea pierzandu-si din lungime dar castigand pe latime Exceptia acestei perioade o reprezinta modelul Integra (1995- 2000) ce dispune de faruri elipsoidale, acest model fiind intalnit si pe continentul nostru. - perioada contamporana ( 2000 - ) Perioada aniilor 2000 gaseste designul frontal al automobilelor Honda cu doua tipuri a grilei radiatorului ( de marimi medie sau mare in cinci puncte sau infima, cu lamele) dar cu nenumarate forma ale farurilor, la care se disting trei curente: modelele clasei compacte dispun de faruri triunghiulare cu usoare forme rotunjite mai apoi dreptunghiulare alungite cu o forma dinamica foarte accentuata modelele clasei medii nu sufera schimbari de forma ci doar de nuanta, acestea devenind mai dinamice si mai expresive modelele clasei mari sufera si ele schimbari in designul farurilor, acestea devenind mari si insotite de o usoara tenta migdalata conferindu-le acestora dinamica si personalitate. 3. Cand si-a inceput activitatea firma Honda Motor Co. Ltd.? Dar in Europa respectiv Romania? Honda Motor Co. Ltd. (jap. Honda Giken Kogyo Kabushiki Kaisha) si-a inceput activitatea pe 24 Septembrie 1948 ca urmare a transformarii Honda Technical Research Institute (jap. Honda Gijutsu Kenkyujo) infiintata la 12.12.1946, din firma de cercetare in societate de capital ce are scopul de a fabrica si vinde produse motorizate. In Europa, firma japoneza ajunge in Mai 1961 cand infiinteaza la Hamburg in Germania subsidiara sa europeana, European Honda GmbH, mai tarziu mutata in Marea Britanie, automobilele Honda lasandu-se asteptate pana in Octombrie 1967 odata cu aparitia pe piata a modelului N360. Prima fabrica infiintata de Honda pe batranul continent este una de motociclete, in Belgia - Honda Belgium N.V. - care si-a inceput activitatea in Septembrie 1962. Prima fabrica auto din Europa situata la Swindon, comitatul Wiltshire, Marea Britanie, isi incepe activitatea la 10 Octombrie 1992 prin fabricarea modelului Accord. In tara noastra, autombilele Honda ajung pentru prima data in anul 199? importate fiind de catre firma Carpati Motors. In Octombrie 2006, subsidiara romaneasca a Honda Trading, HTRO isi incepe activitatea avand ca scop importul exclusiv al automobilelor Honda si vanzarea lor prin propria retea de dealeri precum si repozitionarea brandului Honda pe piata romaneasca. Celelalte produsele ale firmei japoneze sunt importate in continuare de importatori privati. 4. Cine este Honda Motor Co. Ltd. in cifre? Inca de la infiintarea sa in anul 1948, Honda Motor Co. Ltd. a fost pe o pozitie fruntasa, furnizand produse de cea mai buna calitate, creatoare de noi valori la preturi rezonabile, pentru toti clientii din intreaga lume. In plus, compania si-a condus mereu activitatile cu un angajament sporit fata de mediul inconjurator marind totodata siguranta produselor sale in societatea mobila mondiala. Firma japoneza a vandut in anul financiar 2009 - 2010 aproximativ 17.775.000 de produse motorizate, de departe fiind cel mai mare producator de motoare cu ardere interna si totodata cel mai mare producator de motociclete din lume. Grupul Honda detine 390 subsidiare proprii si 102 companii afiliate. In cazul de fata subsidiare insemnand firme proprii importatoare, fabrici, societati bancare, studiouri R&D, s.a.m.d. Cotata inca din 1957 la bursa tokyota, Honda Motor Co. Ltd. se mai regaseste si pe parchetul burselor din: Osaka, Nagoya, Fukuoka, Sapporo, New York (1977), Londra (1981), Paris (1985) si Zürich (1983), valoarea bursiera totala a firmei consemnandu-se la peste 31,5 mld. € (dupa grupurile VW si Toyota). * Clasandu-se ca si al II-lea mare constructor auto japonez si al VII-lea la nivel mondial, brandul Honda este evaluat la o valoarea neta de 16,6 mld. $, clasandu-l pe pozitia a XXXVII-a in clasamanetul mondial al celor mai valoroase branduri din lume, respectiv pozitia a V-a intre constructorii auto (in spatele brandurilor Toyota, Mercedes, Porsche si BMW).** Dispunand de o varietate larga de produse structurate pe divizii (Automobile, Motociclete, Echipamente, Robotica, Aviatica si Panouri Solare), cifrele financiare din urmatoarele randuri, nu vor face referire decat la primele trei categorii. In date si cifre, conform datelor financiare stabilite de Honda Motor Co. Ltd. la sfarsitul anului fiscal (31 Martie 2009), acestea se pot descrie dupa cum urmeaza: Cei 181.876 angajati ai firmei, se impart astfel: 121.691 in sectorul auto 33.137 in sectorul moto 10.415 in sectorul echipamente 1.988 in sectorul financiar Numar angajati in anii trecuti. 31.3.2005 - 137.827 31.3.2006 - 144.785 31.3.2007 - 167.231 31.3.2008 - 178.960 31.3.2009 - 181.876 31.3.2010 - n.c. Cele 32 de locatii de productie din cele 19 tari se prezinta astfel: Oras, Zona, Tara, Numar Angajati, Categorie Sayama, Saitama, Japonia, 5.286, Automobile Hamamatsu, Shizuoka, Japonia, 3.376, Motociclete, echipamente si transmisii Suzuka, Mie, Japonia, 7.102, Automobile Ohzu-machi, Kikuchi-gun Kumamoto, Japonia, 2.923, Motociclete, ATV, echipamente si motoare Marysville, Ohio, S.U.A., 6.895, Motociclete si automobile Anna, Ohio, S.U.A., 2.850, Motoare East Liberty, Ohio, S.U.A., 2.596, Automobile Lincoln, Alabama, S.U.A., 4.563, Automobile Swepsonville, North Carolina, S.U.A., 566, Echipamente Timmonsville, South Carolina, S.U.A., 1.603, ATV Alliston, Ontario, Canada, 4.585, Automobile El Salto, Mexic, 487, Motociclete si automobile Swindon, Wiltshire, U.K., 4.046, Automobile si motoare Ormes, Franta, 171, Echipamente Atessa, Italia, 760, Motociclete, echipamente si motoare Barcelona, Spania, 293, Motociclete Guangzhou, China, 1.096, Automobile Chongqing, China, 881, Echipamente Greater Noida, India, 1.331, Automobile Gurgaon, India, 2.598, Motociclete Karawang, Indonesia 1.218 Automobile Alor Gajah, Malaysia 1.204 Automobile Lahore, Pakistan 587 Automobile Manila, Philipine 646 Motociclete si echipamente Laguna, Philipine 687 Automobile Pingtung, Taiwan 661 Automobile Ayutthaya, Thailanda 2.546 Automobile Bangkok, Thailanda 2.697 Motociclete si echipamente Vinhphuc, Vietnam 1.108 Motociclete si automobile Sumare, Brazilia 1,947 Automobile Manaus, Brazilia 6.462 Motociclete si echipamente Gebze, Turcia 539 Automobile MOTOCICLETE Inca de la inceputurile firmei acestea sunt proiectate exclusiv in regie proprie, fabricate fiind in cele mai multe dintre cazuri tot in regie proprie, posibilitatea unui joint-venture cu parteneri locali fiind exceptia de la caz. Acestea cuprind toate genurile de motorizari, de la mic litraj peste mediu si mare (50cmc - 1.800cmc), cu racire pe aer sau apa, in doi sau patru cilindri, de tip sport, enduro, chopper si business. Motocicletele Honda se vand in Europa printr-o retea de aproximativ 1.950 dealeri, acestia reusind sa comercializeze in anul financiar trecut 199.000 unitati (-27,9%). In Japonia cei 7.700 dealeri au reusit comercializarea a 190.000 unitati ( -18,1%) , iar in America de Nord cele 189.000 unitati ( -40,9%) au fost aduse catre clienti prin cei 1.250 dealeri. Pe continentul asiatic vanzarile ridicandu-se la 7.628.000 unitati (+1,4%). Restul regiunilor globului si-au disputat restul de 1.433.000 unitati (-18,7%). Cifrele finale ale anilor anteriori: 2002 - 2003: 8.080.000 unitati 2003 - 2004: 9.206.000 unitati 2004 - 2005: 10.482.000 unitati 2005 - 2006: 10.271.000 unitati 2006 - 2007: 10.369.000 unitati 2007 - 2008: 9.320.000 unitati 2008 - 2009: 10.114.000 unitati 2009 - 2010: 9.639.000 unitati AUTOMOBILE Asemeni motocicletelor si automobilele Honda sunt proiectate exclusiv in regie proprie, fabricate fiind in cele mai multe dintre cazuri de asemenea in regie proprie, posibilitatea unui joint-venture cu parteneri locali fiind exceptia de la caz. Paleta modelelor se intinde de la Kei-Car-urile de mic litraj (656cmc) de pe piata domestica peste automobilele de clasa mica, compacta, medie si mare ( 3.700cmc) cu motoare cu racire pe apa, in patru si sase cilindri. Honda intretine fabrici de automobile pe intreg mapamondul, cei 121.691 muncitori au fabricat anul trecut 3.392.000 unitati (- 3,6%). Automobilele Honda se vand in Europa printr-o retea de aproximativ 1.800 dealeri, acestia reusind sa comercializeze in anul financiar trecut 249.000 unitati (-28,9%). In Japonia cei 912 retaileri cu un total de 2.352 magazine au reusit comercializarea a 646.000 unitati (+16,2%), iar in America de Nord cele 1.297.000 unitati (-13,3%) au fost aduse catre clienti prin cei 1.288 dealeri. Tot acolo mai activeaza si reteaua dealerilor Acura cu un numar de 268 de locatii. Dealerii asiatici (cu exceptia Japoniei) au vandut anul trecut 950.000 unitati (+19,8%), restul regiunilor globului si-au disputat restul de 250.000 unitati (-22,4%). Cifrele finale ale anilor anteriori: 2002 - 2003: 2.888.000 unitati 2003 - 2004: 2.983.000 unitati 2004 - 2005: 3.242.000 unitati 2005 - 2006: 3.391.000 unitati 2006 - 2007: 3.652.000 unitati 2007 - 2008: 3.925.000 unitati 2008 - 2009: 3.517.000 unitati 2009 - 2010: 3.392.000 unitati ECHIPAMENTE Echipamentele marcii Honda, al III-lea pilon de baza al afacerilor firmei nipone sunt asemenea celor doua categorii mai sus descrise, proiectate exclusiv in regie proprie, fabricate fiind in cele mai multe dintre cazuri, de asemeni in regie proprie, posibilitatea unui joint-venture cu parteneri locali fiind exceptia de la caz. Paleta de articole incepe cu motoare de mic litraj, continua cu cele de clasa medie ambele intalnite pe kartinguri, echipamente pentru spatii verzi si generatoare si se termina cu produsele nautice, toate acestea cu motorizari intre 1CP si 225CP, motoare in patru timpi, cu racire pe apa sau pe aer. Honda intretine fabrici de echipamente pe intreg mapamondul, cei 10.415 muncitori au fabricat anul trecut 4.744.000 unitati (-8,5%). Echipamentele Honda se vand in Europa printr-o retea de aproximativ 7.400 dealeri, acestia reusind sa comercializeze in anul financiar trecut 1.066.000 unitati (-18,4%). In Japonia cei 1.420 retaileri au reusit comercializarea a 322.000 unitati (-37,6%), iar in America de Nord cele 1.818.000 unitati (-4,0%) au fost aduse catre clienti prin cei 5.700 dealeri. Dealerii asiatici (cu exceptia Japoniei) au vandut anul trecut 1.069.000 unitati (+10,2%), restul regiunilor globului si-au disputat restul de 469.000 unitati (-6,6%). Cifrele finale din anii anteriori: 2002 - 2003: 4.584.000 unitati 2003 - 2004: 5.047.000 unitati 2004 - 2005: 5.300.000 unitati 2005 - 2006: 5.876.000 unitati 2006 - 2007: 6.421.000 unitati 2007 - 2008: 6.057.000 unitati 2008 - 2009: 5.187.000 unitati 2009 - 2010: 4.744.000 unitati ** sursa: ** - sursa: http://www.sfgate.com/cgi-bin/blogs/...entry_id=25870 5. Care sunt caracteristicile principale ale automobilelor marca Honda? Caracteristicile automobilelor Honda, indiferent de clasa si capacitatea lor, sunt conform producatorului lor, presei de specialitate dar si a posesorilor lor, inalta fiabilitate recunoscuta pe plan international, doza de sportivitate de care dispun acestea, aspectele ecologic si economic dar si practicabilitatea lor. Mixul acestor caracteristici puse in balanta cu pretul rezonabil, fac din automobilele Honda o oferta interesanta pe piata auto mondiala. 6. Unde se produc automobilele Honda si din ce locatii ajung acestea pe continentul nostru respectiv tara noastra? In vremurile globalizarii si chiar cu mult inaintea lor, Honda Motor Co. Ltd. s-a decis sa-si fabrice automobilele pe cat mai multe continente, nu numai pentru a-si dovedi increderea in comunitatea locala dar si pentru a inlesni exportul catre alte piete inter-continentale. Printre continentele ce dispun de fabrici Honda, se numara si Europa, iar printre tarile ce importa oficial automobile Honda, se numara si tara noastra. Cum e si de asteptat, o marca japoneza, oricat de global ar activa, intotdeauna va tine sa-si etaleze produsele fabricate in tara mama, pe orice piata a lumii, asadar nici Honda nu putea face exceptie. In Europa, automobilele Honda au fost mereu importate din Japonia, pana in anul 1991 cand avea sa-si faca aparitia modelul Accord Aero Deck din productie americana, fiind mai apoi urmat de versiunea Coupe a acestuia. Spre sfarsitul anului urmator, avea sa urmeze si livrarea unui automobil din productie europeana, odata cu lansarea pe piata a unei noi generatii a modelului Accord, de data aceasta in versiune sedan. O alta noutate avea sa o reprezinte livrarea pe piata europeana a unui model auto din productie turceasca, se intampla in anul 2001 prin modelului Civic Sedan. Tot de acolo dar patru ani mai tarziu avea sa soseasca si modelul City, dar numai pe anumite piete europene care nu includ si tara noastra. Cu putin timp inaintea ultimului model amintit, avea sa-si faca aparitia in Europa un alt model dintr-o noua locatie de productie, Jazz-ul sosea din productie (partiala) chinezeasca. Modelele anului 2010 ce se vand in tara noastra, sunt modele importate din Marea Britanie (CR-V si intreaga gama Civic cu exceptia versiunii Hibrid), restul lor fiind importate din Japonia. 7. Cine sunt concurentii automobilelor Honda? In principiu orice producator auto de talie mondiala poate fi privit ca si concurent, la care cei de origine asiatica au “intaietate”, dar privite mai indeaproape lucrurile, nu putem sa nu remarcam faptul ca pentru orice producator asiatic prezent pe o piata non-asiatica, comparatia cu un producator local sau zoanl este una nefavorabila, de la nivelul “concurent” putand usor sa devina “alternativa”. Exceptiile care nu si-au gasit sau isi gasesc un concurent intre producatorii mondiali de serie mare au fost/sunt modele precum*: NSX, S2000 si Legend ce au reprezentat intotdeauna o alternativa viabila la modele prestigioase ale unor producatorilor auto premium. 8. Am auzit de linia modelelor Type R dar cunosc prea putin despre ele, in linii mari, ce ar fi bine de stiut despre acestea? Linia modelelor Type R simbolizeaza varful de gama al unor anumite modele de serie, disponibile pe piata auto mondiala incepand cu anul 1992. Unele dintre acestea sunt editii speciale limitate (Integra Type R in Europa, NSX-R in Japonia), altele sunt disponibile in "serie mare", de cele mai multe ori in variantele sport ale modelelor de baza, coupe sau hatchback, exceptie facand doar Integra Sedan Type R 1995 (Japonia), Accord Type R 1999 (Europa), Accord Euro-R 1998/2003 (Japonia) si Civic Type R 2007 (Japonia). Versiunile Type R se diferentiaza fata de geamanele de serie prin faptul ca sunt masini speciale de inalta performanta, construite si adaptate la conditii de racing, prin faptul ca dispun de o dotare limitata, utilizarea unor materiale de constructie mai usoare, motoare performante, sasiu si suspensii sport, s.a.m.d., toate aceste ducand la o greutate totala redusa, ceea ce face dintr-un automobil de serie Type R, un automobil usor de controlat si de manuit chiar si in cele mai sportive conditii. Culoarea cel mai des intalnita printre pasionatii acestui tip de automobile si oarecum specifica liniei Type R, este culoarea alba (Championship White), acestea vrandu-se un omagiu adus primelor monoposturi concurente in cursele de Grand Prix de la inceputul aniilor ´60, fiind o reminiscenta a traditiei constructorului nipon in sporturile cu motor. Sigla de culoare rosie este si ea specifica liniei Type R si nu denota altceva decat inrudirea foarte apropiata fata de orice automobil/monopost Honda de curse, acestea din urma purtand intotdeauna o astfel de sigla. Targetul de piata al acestui de tip de automobile, care sunt semnificativ mai scumpe decat versiunile de serie mare, si clientela sa foarte restransa, ii confera fiecarui posesor al sau o oarecare doza de exclusivism. 9. In vremurile in care aspectele ecologic si economic joaca un rol tot mai important si in industria auto, care este aportul firmei Honda Motor Co. Ltd. la aceasta respespectiv pot fi considerate automobilele Honda ca si automobile ecologice? Compania japoneza Honda Motor Co. Ltd., face parte din randul companiilor ce-si iau in serios responsabilitatea fata de mediul inconjurator atat din prisma activitatilor de productie cat si a gazelor nocive rezultate din produsele sale. Eforturile firmei japoneze in aceasta privinta, incep de la cooperarile cu diferite universitati de talie mondiala si producatori insemnati dintr-un domeniu sau altul si pana la proprii furnizori, avand ca scop sprijinul proceselor de optimizare ale productiei sau crearea de noi produse si terminand cu studiile aprofundate si dezvoltarea de start-up.uri in regie proprie in diferite domenii tehnice, deasemenea cu scopul de a descoperi sau imbunatati tehnologii sau produse. Pe langa faptul ca Honda a castigat in anul 2007 pentru a IV-a oara consecutiv premiul de cel mai ecologic producator de autovehicule din SUA acordat de “Uniunea oamenilor de stiinta americani”*** , aportul Honda la mediul inconjurator a inceput cu peste patru decenii in urma, cele mai importante angajamente fiind enumerate mai jos: 1963 - Honda este primul producator auto ce monteaza un motor complet din aluminiu pe automobilele de serie, avand ca urmare economisirea de carburant la un randament mai mare 1972 - este lansat motorul CVCC ( motorul compus cu combustie controlata prin miscare rotativa) pe modelul Civic, facand din acesta, primul model auto din SUA, ce nu mai avea nevoie de un convertor catalitic 1973 - in productia Auto/Moto Honda foloseste numai vopsele solubile in apa 1976 - ia fiinta programul de (re)plantare a padurilor din preajma tuturor fabricilor, valabil pana in zilele noastre peste tot in lume 1988 - este prezentat motorul VTEC (sistemul de distributie variabila a supapelor) 1991 - este prezentat motorul VTEC-E - este introdus sistemul de reciclare al componentelor auto 1993 - Honda Dream, automobilul solar al firmei nipone, participa pentru prima data la “World Solar Challenge” in Australia, castigand si stabilind un nou record mondial 1994 - in nici o fabrica Honda din lume nu se mai folosesc substante nocive pentru patura de ozon - modelul Civic VX este declarat cel mai econom automobil de pe piata americana 1995 - este prezentat motorul de tip ULEV (Ultra Low Emission Vehicle) 1996 - este prezentat modelul auto Honda EV Plus (Electrical Vehicle) 1997 - este lansat programul intern pentru incetarea productiei de motoare in doi timpi - este anuntata dezvoltarea unui motor de tip ZLEV (Zero Level Emission Vehicle) 1998 - Honda se angajeaza tot mai mult in domeniul energiei solare pentru dezvoltarea a noi resurse de energii, patru ani mai tarziu fiind prezentat si un nou tip de celula solara - este lansat pe piata modelul Civic GX / NGV propulsat pe baza de gaz metan comprimat 1999 - este lansat pe piata modelul Insight, primul model auto hibrid al companiei japoneze si totodata cel mai econom automobil din lume - sunt prezentate primele doua generatii ale prototipului FCX V1 si FCX V2 ce au la baza propulsia cu pila de combustie - este prezentat motorul de tip SULEV (Super Ultra Low Emission Vehicle) disponibil pe modelul Accord (SUA) - toate fabricile Honda din Japonia si cele mai multe din lume, sunt certificate cu ISO 14001, in cursul deceniului urmator acestea avand sa ajunga la nivel de “Green Factory” - in Japonia si Singapore este probat conceptul de mobilitate denumit "ICVS" ce are ca scop o mobilitate inteligenta bazata pe mijloace de transport in comun propulsate de motorizari hibride si electrice 2000 - este prezentat prototipul FCX V3 ce are la baza propulsia cu pila de combustie 2001 - este prezentat modelul Stream propulsat de un motor i-VTEC - este prezentat prototipul FCX V4 ce are la baza propulsia cu pila de combustie 2003 - incepe dezvoltarea unui nou sistem de injectie pentru motociclete, gestionat electronic fiind primul din lume de acest gen - este prezentata mini-termocentrala de casa “Home Energy Station” care pe langa alimentarea locuintei cu electricitate si apa calda, mai are rolul de a transforma gazul metan in hidrogen pentru utilizarea sa ca si propulsie principala pentru un potential automobil cu pila de combustie 2005 - isi face aparitia noua generatie a modelului FCX 2006 - incepe dezvoltarea tesaturii biologice ce va fi folosita in interiorul prototipului FCX - in Brazilia sunt lansate pe piata modele Civic FFV si Fit FFV ce ofera in paralel o propulsie bazata pe bioetanol (E100) - incepe cooperarea in scop de cercetare dintre Honda si "Research Institute of Innovative Technology for the Earth" (RITE) in vederea productiei de bioetanol transformat din biomasa 2007 - ia fiinta Honda Soltec Co. Ltd., subsidiara proprie ce se ocupa cu dezvoltarea si fabricarea panourilor solare 2008 - se lanseaza in regim de leasing FCX Clarity, in California si Japonia 2009 - se lanseaza pe piata modelul Insight a doua generatie Automobilele Honda pot fi considerate pe buna dreptate modele auto ce tin cont de aspectul ecologic, cu conditia ca motorul modelului respectiv sa fie unul dezvoltat in ultimii ani, ceea ce in cazul modelelor S2000 si Legend, nu mai este cazul. Incepand cu cele 109g/km emanate de Civic Hibrid, declarat campion national in multe tari in privinta acestui aspect si trecand peste cele 129-137g/km ale modelului Jazz si 139-158g/km ale modelului Civic (Type-R: 215g/km) si pana la cele 184-223g/km ale modelului Accord si 282g/km ale modelului Legend, de amintit mai sunt si cele 173-195g/km ale modelului CR-V precum si cele 236g/km ale potentului motor de 2.0L de pe roadsterul S2000. 10. Ce simbolizeaza sloganul firmei, "The Power of Dreams" ? Ca orice alta marca de talie, si Honda Motor Co. Ltd., dispune de un slogan global de brand ce o reprezinta in toate activitatile sale. Sloganul actual, “The Power of Dreams” (rom. “Puterea Visurilor”) dateaza de la inceputul acestui mileniu si este mostenitorul celebrului “First man, than machine” inspirat chiar din vorbele celebrului Soichiro Honda. In spatele acestor simple si convingatoare cuvinte, nu sta altceva decat dorinta de a exprima ambitia de a realiza si a inspira vise prin inovatiile deja realizate. Insasi firma Honda a fost infiintata din visul intemeietorului ei de a oferi mobilitate tuturor semenilor sai, prin automobilele si motocicletele ce-i poarta numele si sunt create de angajatii sai, de a participa in sporturile cu motor cu proprii bolizi, de a se inalta spre ceruri cu propria-i propulsie, de a studia tehnici noi cu inginerii proprii si de a cerceta tehnologii avansate cu oamenii de stiinta din laboratoarele proprii. Honda este o firma ce-si incurajeaza angajatii sa-si dea frau liber imaginatiei, sa-si exprime liber ideile si propunerile si ii sustine daca acestea usureaza un proces din productia de serie, aduc vreun bine comunitatii sau naturii sau pot influenta catusi de putin in bine un produs al firmei. 11. In ce sporturi cu motor la nivel mondial poate fi urmarita marca Honda? Declarata pe buna dreptate marca cu cea mai mare prezenta in sporturile cu motor, Honda Motor Co. Ltd., nu exagereaza cand spune ca ADNul sau este unul de curse daca ne gandim ca performanta de a participa in cursele de Grand Prix la scurt timp dupa lansarea automobilelor de strada, nu o mai reusisera decat firme precum Ferrari si Lotus. Fondatorul companiei nipone a inteles de la inceput ca pentru a crea produse de serie de inalta clasa sau tehnologii inovatoare, oamenii care le creaza au nevoie de aptitudini ingineresti deosebite, iar acestea pot fi deprinse cel mai simplu dintr-un singur mediu: cursele auto. Fiindca in ele se contopesc abilitatile ingineresti, designul, testele de anduranta, inovatia tehnologica dar si nervii celor implicati direct la fata locului. Anual, firma nipona isi trimite viitorii ingineri din producita de serie in garajele circuitelor din intreaga lume, alaturi de propriile-i echipe sau echipele client pentru a fi initiati, scoliti si experimentati in cele mai severe imprejurari. La nivel mondial, sporturile cu motor in care poate fi urmarita evolutia participarii firmei nipone se impart in doua categorii: - pe doua roti - pe patru roti
-
@raoul, vineri, 12.11.2010 15:47Motoare
Cauta pe aceasta pagina http://www.ukipme.com/engineoftheyear/ cate premii la motoare a adunat Honda de-a lungul anilor comparativ cu nemtii , BMW , Mercedes ,Porsche , VAG ... ce imi plac mie personajele care vorbesc fara gandeasca ....
-
raoul, vineri, 12.11.2010 16:41...
Din pacate , tu esti cel care nu prea ..gandeste ; in primul rand , era vorba de superioritatea si dominarea VW in domeniul auto , care , deocamdata, nu prea exista la nivel mondial ; in al doilea rand, lasa premiile deoparte caci nu au nici o relevanta ( daca luam de exemplu Car of the Year , ghici cine are cele mai multe premii ..asta ce inseamna , ca italienii sunt lideri pe piata ?! )
-
raoul, vineri, 12.11.2010 16:53..
Daca tot vorbesti de Engine of the Year , pana in 2005 erau cam inexistenti in top iar per total ,BMW a strans mult mai multe premii decat tot grupul VW . PS: esti amator , iti propun sa iesi la plimbare , sa te racoresti
-
andrey11, vineri, 12.11.2010 23:24Ferrari si VW
niciodata...
-
@ LEE, sâmbătă, 13.11.2010 14:16Honda
Cand va introduce Honda un motor diesel EURO 5 ( http://es.autoblog.com/2010/09/23/la-euro-v-se-cobra-otra-victima-honda-civic-i-ctdi/ ) ? De ce la capitolul motoare, Honda a fost depasita categoric de catre Hyundai ( http://www.thetruthaboutcars.com/2009/11/hyundai-the-new-honda-in-engine-design-leadership/ ) ? Motorul Honda 3.5 V6 i-VTEC mai consuma ulei dupa 10,000 km ( http://blogs.insideline.com/roadtests/2010/05/2010-honda-accord-crosstour-adding-some-oil.html ) ?
-
TheMurry, luni, 15.11.2010 18:45Nuuu
sper sa nu se intample asa ceva...sigur ar face limuzine si jeep-uri ferrari..
Citeste si
-
INDUSTRIE | joi, 28 iunieBMW ar putea produce maşini la o fostă fabrică MitsubishiUzina NedCar din Olanda, singura fabrică Mitsubishi din Europa, ar putea fi utilizată de BMW Group pentru producţia de modele Mini. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieBMW nu va prelua tehnologie de propulsie alternativă de la General MotorsOficialii BMW au anunţat că au sistat discuţiile cu omologii lor de la General Motors privind tehnologiile de propulsie alternativă. Cele două companii nu au renunţat la ideea unui partneriat. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieGiles Taylor este noul designer şef de la Rolls-RoyceRolls-Royce are un nou designer-şef. Numele său este Giles Taylor şi s-a alăturat mărcii de lux acum un an de zile venind de la Jaguar. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieRenault vrea să vândă mai multe maşini în afara EuropeiFrancezii de la Renault vor să-şi reducă depdendenţa de piaţa fragilă din Uniunea Europeană, plănuind să vândă mai mult de 50% din producţie pe pieţele din afara Europei. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieBMW i3 va avea un preţ între 35.000 şi 40.000 euroPrimul automobil electric construit de BMW va avea un preţ de bază ce va varia între 35.000 şi 40.000 euro. BMW i3 va fi disponibil pe piaţă începând cu 2014. Citeste tot
asta nu... ferrari tre sa ramana italiana...iar un eventual pachet de actiuni vw la ferrari ar pune problema rostului lui lamborghini in acest grup... iar vw este partenul ideal pt lambo...