Presa franceză: board-ul Renault vrea ca noul CEO să fie Luca de Meo, actualul șef de la Seat
Board-ul Renault vrea ca noul CEO al companiei să fie Luca de Meo, actualul șef de la Seat, acesta fiind preferat în dauna lui Patrick Koller, CEO Faurecia, potrivit informațiilor din presa franceză. Luca de Meo ar fi obținut sprijinul guvernului francez pentru a ocupa poziția de CEO Renault.
Renault se află în căutarea unui CEO permanent încă din luna octombrie, după înlăturarea lui Thierry Bollore, iar publicațiile din Franța continuă să furnizeze informații pe marginea acestui subiect.
Potrivit AFP și Les Echos, Luca de Meo, actualul șef de la Seat, este tot mai aproape să devină CEO-ul Renault, după ce ar fi obținut sprijinul board-ului și al guvernului francez. Luca de Meo ar fi câștigat bătălia directă cu Patrick Koller, CEO-ul companiei franceze Faurecia.
Totuși, presa franceză spune că anumite clauze din contractul său cu grupul Volkswagen l-ar putea împiedica pe Luca de Meo să ocupe poziția de CEO Renault.
Executivul francez, ce deține 15% din acțiunile Renault, are un rol decisiv în numirea noului CEO de la Renault. Surse guvernamentale au spus recent că noul CEO va fi, cel mai probabil, o persoană din afara companiei și un “non-francez”.
Via Automotive News