Premierul britanic studiaza modelul electric TH!NK
Gordon Brown si alti membri ai cabinetului sau au studiat modelul electric de oras creat de TH!NK.
Marea Britanie face un pas inainte catre adoptarea unor vehicule care utilizeaza energii alternative, nepoluante.
Gordon Brown, premierul britanic, a invitat pe 10 Downing Street, celebra resedinta a guvernului de la Londra, mai multi producatori de vehicule electrice. Printre acestia au fost si producatorii norvegieni de la TH!NK, care vor exporta din 2009 un model suta la suta electric pe piata din Marea Britanie.
Gordon Brown, Ministrul Transporturilor, Geoff Hoon, si Ministrul Economiei, Ian Pearson, au examinat modelul electric de oras pentru a cantari daca vehiculul poate fi o alternativa viabila in lupta pentru protectia mediului.
Modelul electric dezvoltat de compania TH!NK beneficiaza de o autonomie de 185 km si aduce avantaje din maulte puncte de vedere. Spre exemplu, caroseria este construita din materiale reciclabile, cum ar fi pungile de plastic, si este conceputa sa reziste zgarieturilor si impactelor usoare, frecvente in mediul urban. Viteza maxima a modelului TH!NK City este de 105 km/h. Modelul electric poate accelera de 0 la 50 km/h in 6 secunde.