Premierele pregătite de Audi pentru acest an: SUV-urile RS Q3 și noul Q4, modelul electric e-tron Sportback și Q7 facelift
2019 se anunță un an plin pentru Audi. Nemții vor prezenta Q7 facelift, noul SUV Q4, A4 facelift, dar și versiunea de serie a conceptului e-tron Sportback. Tot în acest an vom face cunoștință și cu A6 Allroad și RS6.
Următoarea perioadă se anunță una extrem de aglomerată pentru Audi. În cadrul unui eveniment organizat de divizia din Spania, reprezentații producătorului german au publicat un document cu premierele pregătite pentru acest an.
În primul trimestrul al anului, Audi ar urma să demareze livrările următoarelor modele: SUV-ul electric e-tron, SQ2, R8 facelift și TT facelift.
În al doilea treimestru, fanii Audi vor face cunoștință cu noul A6 Allroad, dar și cu TT RS facelift. De asemenea, la începutul verii, Audi va introduce pe piața din Europa noul RS5 Sportback.
A doua jumătate a anului începe în forță pentru Audi. Nemii vor prezenta Q7 facelift, noul SUV Q4, dar și sedanul A4 facelift. Tot în al treilea trimestru din 2019, constructorul din Ingolstad ar urma să introducă pe piață versiunile Q5 e-tron și A7 e-tron.
Finalul acestui an va fi unul plin pentru Audi. A8 L e-tron, hatchback-ul A3, RS Q3 și RS6 sunt noutățile cu care nemții vor încheia anul. Tot la finalul anului vom face cunoștință și cu versiunea de serie a conceptului electric Audi e-tron Sportback (foto).
Via | Motor1