PREMIERĂ: Primul BMW Art Car, realizat de Alexander Calder, vine în România
Primul BMW Art Car, realizat de celebrul artist Alexander Calder, va fi prezentat, în premieră, în România. Evenimentul va avea loc în cadrul RAD Art Fair, iar mașina va fi expusă în intervalul 23 aprilie-15 mai.
În 1975, pilotul francez Herve Poulain și Jochen Neerpasch (pe atunci șeful BMW Motorsport) i-au cerut celebrului artist Alexander Calder să picteze o mașină. Este vorba despre un 3.0 CSL cu care producătorul din Munchen a concurcat ulterior în legendara cursă de 24 de ore de la Le Mans.
Această mașină specială a pus bazele colecției BMW Art Car. Anul trecut, colecția a împlinit 50 de ani și, cu această ocazie, a pornit într-un turneu global la târguri de artă, muzee, evenimente de motorsport și instituții culturale.
Cu peste 55 de opriri, în mai mult de 30 de țări, turneul a atras peste două molioane de vizitatori. Marea surpriză este că turneul BMW Art Car World Tour face un popas și în România, cu ocazia RAD Art Fair. Un eveniment care are loc între 23 și 26 aprilie.
Mașina pe care românii o vor putea admira pe viu este chiar primul BMW Art Car, adică acel 3.0 CSL pictat de Alexander Calder.
Exemplarul va fi expus la Hotelul Caro din București, iar accesul este gratuit pentru public în intervalul 23 aprilie-15 mai.
via BMW




