Premiera Nissan: conceptul Mixim
Nissan va aduce la Frankfurt un concept sportiv botezat Mixim, care se va adresa in primul rand tinerilor.
Si Nissan se pregateste intens de Salonul Auto de la Frankfurt, constructorul japonez anuntand ca va aduce un concept inovativ si o editie revizuita a minicar-ului Micra. Mult asteptatul concept a fost insa dezvaluit de catre constructorul japonez pentru a pregati publicul de debutul sau in cadrul salonului german.
Conceptul a fost botezat Mixim si este un vehicul compact de clasa mica cu valente sportive. Orientat catre un public tanar, Mixim beneficiaza de un interior futurist cu un scaun pentru sofer pozitionat central, incadrat de alte doua scaune pentru pasageri.
Dimensiunea conceptului este chiar mai mica decat a actualei generatii Micra, lucru care nu i-a impiedicat pe inginerii Nissan sa echipeze modelul cu un tren de rulare electric de tipul "SuperMotor", alimentat de o baterie compacta litiu-ion. Trenul de rulare include doua motoare independente care actioneaza ambele axe ale vehiculului, Mixim bucurandu-se astfel si de tractiune integrala AWD.
ce dreq e asta???