PREMIERĂ: Mercedes SLK primeşte un motor diesel - 250 CDI
Mercedes a anunţat că va prezenta la Frankfurt o nouă versiune elaborată pentru actualul SLK. Este vorba despre un diesel de 2.1 litri, recunoscut după indicativul 250 CDI.
După trei generaţii în care s-a dovedit un model de succes, SLK va fi propus publicului şi împreună cu un motor diesel, recunoscut după titulatura 250 CDI. Disponibilă începând cu 13 septembrie, anul acesta, decapotabila diesel foloseşte propulsorul de 2.1 litri, cu patru cilindri, capabil să dezvolte un total de 204 cai putere şi 500 de Nm. Motorul, echipat cu common-rail şi turbo-compresor, este familiar fanilor Mercedes de pe modelele S-Klasse şi CLS.
Propulsorul garantează un sprint de la 0 la 100 de km/h în 6.7 secunde, cu o accelerare de la 80 la 120 de km/h în 4.3 secunde. Viteza maximă se opreşte şi ea la 243 de km/h. Chiar şi aşa, unitatea diesel promite un consum impresionant, de numai 4.9 litri/100 de kilometri şi emisii de 128 g/km.
Pentru început, noua motorizare diesel va fi oferită doar alături de cutia automată 7G-Tronic Plus, alternativa manuală cu şase rapoarte urmând să fie introdusă abia în al doilea trimestru al anului viitor.
Echiparea de serie a noului SLK 250 CDI va include sistem Start&Stop. Opţional, clienţii vor putea comanda acoperişul rabatabil cu funcţia Magic Sky Control, suspensia sportivă sau suspensia reglabilă electric.
Debutul oficial al noii versiuni va fi consemnată live, pe scena Salonului Auto de la Frankfurt din această toamnă.
via | autoblog
Ori am uitat eu, ori am vazut un comparativ intre 190E si SLK 250CDi ? Atunci cum este introdus doar acuma ? pff