Premiera: Caravana Seat Ibiza a ajuns in Romania

Publicat luni, 16.06.2008 10:47 de Bogdan Mirică

Noul Seat Ibiza a ajuns si in Romania. Hatchback-ul poate fi admirat pana la ora 21 in Piata Alba Iulia din Capitala.

Turneul European Seat Ibiza de 40 de zile a ajuns si in Romania. Unul din cele trei camioane – vitrina numite „Jewel Transport Trucks”, a poposit deja si pe teritoriul romanesc. Cele 10 zile in care tranziteaza Romania sunt prima intalnire live cu cel mai nou produs al brandului spaniol.

Scopul acestei caravane este de a etala noul model Seat inainte de lansarea comerciala a acestuia. Camionul are dimensiuni impresionante: 17,4 m lungime, 4 m inaltime si 2,5 m latime iar greutatea este de 24 tone.

Noul Seat Ibiza si-a facut debutul international la Centrul de Prototipuri Martorell, cand trei ansambluri de prezentare impresionante, echipate cu vitrine din sticla si un spectacol de reflectoare au inceput un turneu extins si captivant al Europei. Designul si sportivitatea noului Seat Ibiza au fost expuse in total in 17 tari europene in timpul Turneului Ibiza de 40 de zile, care va acoperi peste 50.000 de kilometri.

In Romania camionul va vizita 11 orase: Timisoara, Ramnicu Valcea, Bucuresti, Constanta, Braila, Galati, Ploiesti, Brasov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea.

Camionul a sosit in capitala pe data de 15 iunie, in intervalul orar 10.00-21.00 itinerarul stabilit traversand aproape tot Bucurestiul: Bd. Iuliu Maniu/ Bd. Vasile Milea/ Bd. Timisoara/ Bd. Brasov / prel. Ghencea/ Calea 13 Septembrie/ Progresului/ Bd. Constantin Istrati/ Bd. Marasesti/ Bd. Cantemir/ Bd. Stirbei Voda/ Soseaua Oltenitei/ Piata Sudului/ Calea Vacaresti/ soseaua Mihai Bravu/ Bd. Basarabia/ soseaua Vergului/ Pantelimon/ Mihai Bravu/ Bd. Stefan Cel Mare/ Bd. Barbu Vacarescu/ Bd. Al. Serbanescu/ Bd. Aerogarii/ Soseaua Bucuresti - Ploiesti/ Bd. Kiselef/ Bd. Lascar Catargiu/ Bd. N. Balcescu/ Bd. I. C. Bratianu/ Splaiul Independente/ Bd. I. C. Bratianu/ Bd. N. Balcescu/ Bd. Lascar Catargiu/ Bd. Aviatorilor/ Ambasada Chinei.

Noul Seat Ibiza va mai putea fi admirat si astazi in Piata Alba Iulia din Bucuresti pana la ora 21.00.

  • Catalin, luni, 16.06.2008 12:03
    admiratie...

    pe bdul Iuliu Maniu intre 12:45 - 13:50 :) pe bdul. aerogarii intre 16:15 si 17:30 :)) cam atat se stationeaza in trafic pe marile artere reabilitate

  • bvean, joi, 19.06.2008 10:17

    Cand ajunge la Brasov?