Pregătiți-vă pentru impact: în 2020 vor circula pe șosele 10 milioane de mașini care vor avea capacitatea de a se conduce singure
Mașinile autonome vor omorî plăcerea condusului și vor elimina câteva joburi care există astăzi în lume. Cu toate acestea, beneficiile la nivel de siguranță aduse de acestea sunt atât de importante, încât constructorii auto vor pune pe șosele 10 milioane de astfel de mașini în următorii patru ani.
Deși mașinile care pot să se conducă singure par deocamdată prezente doar prin articolele din presa auto care anunță faptul că producătorii auto pregătesc de zor astfel de modele pentru următorii ani, un studiu recent realizat de Business Insider arată că următorii patru ani vor reprezenta un salt major pentru tehnologiile care le vor permite mașinilor autonome să preia controlul volanului.
Analiza realizată de specialiștii publicației americane arată că în anul 2020 vor circula pe străzile și șoselele lumii 10 milioane de mașini care vor avea capacitatea de a se autopilota. Nu vorbim doar de mașini complet autonome, ci și de cele semiautonome, care vor avea nevoie de controlul șoferului pentru a prelua comenzile pentru manevrele ceva mai complexe decât păstrarea benzii și a distanței față de mașina din față pe autostradă. La nivel de cifre, acest lucru înseamnă că vom asista la o creștere anuală de circa 134% de acum până în 2020 în ceea ce privește prezența acestor mașini în lumea reală.
Conform jurnaliștilor Business Insider, mașinile complet autonome, care nu vor avea deloc nevoie de acțiunile șoferului pentru a putea să funcționeze pe parcursul unei zile, vor apărea ceva mai târziu. Deocamdată, cele 10 milioane de autoturisme despre care se vorbește în studiu vor avea capacitatea de "a accelera, a frâna și de a schimba direcția cu interacțiune minimă din partea șoferului".
În ambele situații, prezența unui șofer la volan va rămâne obligatorie ca măsură de protecție deoarece legislațiile nu vor permite foarte curând eliminarea volanului din peisajul unei mașini
"Mașinile care se pot pilota singure nu reprezintă o tehnologie futuristă. De fapt, pe șosele există deja câteva modele care beneficiază de câteva elemente de autopilotaj. Mașinile care se pot conduce singure vor fi împărțite în două categorii distincte: semiautonome și full-autonome. Mașinile complet autonome sunt cele care pot să meargă din punctul A în punctul B și să întâlnească o complexitate de scenarii pe stradă fără a avea nevoie deloc de acțiunea șoferului. Acestea vor debuta în 2019", se arată în concluziile studiului american.
via Business Insider
Cat de stupide sunt cifrele astea in avans, 2018, 2020, jumatatea lui 2050, 2069, wtf? Pierdere de vreme