Preferințele clienților BMW din România în 2017: 90% au ales motor diesel și tracțiune integrală, iar 60% au cumpărat SUV-uri
Peste 90% dintre clienții care au cumpărat un BMW în România în 2017 au ales o motorizare diesel și sistemul de tracțiune integrală xDrive, în timp ce peste 58% dintre ai au mizat pe SUV-uri.
BMW România a publicat câteva statisitici interesante cu privire la preferințele clienților care au achiziționat mașini pe parcursul anului 2017. Constructorul german a comercializat anul trecut pe piața din România 2.616 unități, în scădere ușoară de la cele 2.675 unități din 2016, acesta fiind de altfel al treilea cel mai bun al al bavarezilor în țara noastră.
Cel mai bine vândut model a fost BMW X5 cu 387 de unități, urmat de BMW X1 (346 unități) și BMW X3 (343 unități), în timp ce BMW Seria 5 a acumulat 327 de comenzi pentru a se poziționa pe locul 4. De altfel, datele arată că 58% din numărul total de unități vândute de BMW au fost reprezentate de SUV-uri, în condițiile în care segmentul a ajuns să reprezinte circa o treime dintre vânzările europene de mașini.
În plus, BMW a dezvăluit și câteva dintre opțiunile alese de clienți: 90% dintre ei au preferat ca mașina achiziționată să beneficieze de sistemul de tracțiune integrală xDrive, în timp ce 91% dintre clienți au ales o versiune cu motor diesel.
BMW a înregistrat un an bun și în ceea ce privește segmentul mașinilor electrice și hibride. Modelul electric BMW i3 a ajuns la 118 unități comercializate, în creștere de peste 3 ori comparativ cu anul 2016, ca urmare a faptului că acesta a fost solicitat în special de câteva servicii noi de car-sharing care au intrat pe piața din România, cum ar fi BCR eGo.
Între timp, vânzările de modele plug-in hybrid (PHEV) au ajuns la 41 de unități, cele mai populare fiind BMW 225xe iPerformance (16 unități) și BMW X5 40e iPerformance (15 unități). Oficialii mărcii susțin că BMW deține o cotă de piață de 33% pe piața din România în segmentul mașinilor electrice și hibride.
Nu în ultimul rând, BMW menționează comercializarea a 124 de modele M și M Performance, dintre care 34 de modele M. Cel mai popular dintre acestea a fost BMW M2 cu 13 unități.
Via BMW România
S-a terminat si cu spiritual BMW si asta nu doar tractoristilor a caror matematica se rezuma doar la consumul sensibil mai mic de motorina vs benzina ci si a producatorului care a ajuns sa ii aduca de multe ori un plus valoare dieselului la nivel de marketing si comunicare... Halal marca!