Poveştile Formulei 1: Ronnie Peterson, "super-suedezul" cu destin tragic
Ronnie Peterson şi-a câştigat reputaţia de unul dintre cei mai rapizi piloţi de Formula 1 ai anilor '70, însă drumul său spre cucerirea unui titlu mondial a fost curmat de un accident fatal.
Anunţul celor de la Caterham cu privire la semnarea unui contract cu Marcus Ericsson pentru sezonul 2014 al Formulei 1 a generat numeroase amintiri pentru fani. Motivul? Ericsson va deveni în acest sezon primul suedez în Formula 1 după Stefan Johansson, care şi-a încheiat cariera în 1991.
Distanţa de peste două decenii este justificată de faptul că, în ciuda apetitului pentru sporturile cu motor, suedezii nu s-au bucurat de un succes semnificativ în Formula 1, iar pe parcursul istoriei doar 9 piloţi au ajuns la porţile Marelui Circ.
Dintre aceştia, doar Johansson, Joakim Bonnier şi Ronnie Peterson pot fi trecuţi pe lista piloţilor regulaţi, iar ultimul dintre ei este fără îndoială cel care a avut parte de cele mai multe satisfacţii. Chiar dacă nu şi-a trecut în cont niciun titlu mondial şi a obţinut doar 10 victorii în nouă sezoane, Peterson este una dintre figurile marcante şi, în acelaşi timp, controversate, ale competiţiei.
Vicecampion în al doilea sezon
Pe numele său complet Bengt Ronnie Peterson, cel care ulterior avea să capete porecla "super-suedezul" s-a născut în 14 februarie 1944 şi, după ce a cucerit cinci titluri naţionale în karting, a făcut pasul spre Formula 3. Succesul a venit însă abia în 1969, atunci când câştigarea titlului în Formula 3 Europa i-a deschis un an mai târziu porţile spre Formula 1 ca pilot privat.
Chiar dacă cel mai bun rezultat al său în sezonul de debut a fost un loc şapte la Monaco, Peterson a obţinut un loc în echipa principală a celor de la March pentru 1971, iar alegerea echipei s-a dovedit mai mult decât inspirată: suedezul a terminat pe locul doi cursele de la Monte Carlo, Silverstone, Monza şi Mosport Park (Canada), iar locul trei obţinut la Watkins Glen (SUA) l-a ajutat să termine pe locul doi în clasamentul general cu 33 de puncte, la 29 de puncte în spatele campionului Jackie Stewart (Tyrrell). A urmat un sezon 1972 modest cu un singur podium la Nurburgring, însă plecarea la Team Lotus s-a dovedit a fi o decizie inspirată.
Talent sau oportunitate?
Odată cu sosirea la Team Lotus, Peterson a început colaborarea cu celebrul Colin Chapman şi a devenit coechipierul proaspătului campion mondial Emerson Fitipaldi. Suedezul a început sezonul cu patru abandonuri în cinci curse, însă după un podium la Monaco şi un loc doi în ţara sa natală a obţinut prima victorie la volanul lui Lotus 72 în Marele Premiu al Franţei de la Paul Ricard.
După un alt loc doi la Silverstone, Peterson a câştigat trei dintre ultimele patru curse ale sezonului de la Osterreichring (Austria), Monza şi Watkins Glen (SUA) şi a încheiat astfel sezonul pe locul trei cu 59 de puncte, la numai trei puncte în spatele lui Fittipaldi. Parţial, performanţele sale au fost impulsionate şi de rezultatele excelente obţinute în calificări, întrucât a plecat din pole position în nouă dintre cele 15 curse ale anului.
Toate aceste date sugerează performante notabile şi un talent pe măsură, iar 1973 avea să rămână cel mai bun sezon din cariera sa, însă controversele nu au întârziat să apară cu privire la adevăratele abilităţi ale suedezului. Chapman, probabil cel mai potrivit să vorbească despre acest subiect, a oferit ulterior câteva informaţii din interiorul echipei care pun parţial în umbră performanţele obţinute de Peterson, în special pe cele din calificări.
"Ronnie era neajutorat când venea vorba despre lucruri tehnice precum setarea monopostului. Mergea în antrenamente, se chinuia pe circuit o vreme şi revenea la boxe fără să fie mai inteligent. Îl întrebam cum au fost setările şi spunea că monopostul aluneca un pic. Când îl întrebăm dacă în partea frontală sau în spate ridica din umeri. Stilul lui natural era să piloteze în jurul problemelor legate de setări, nu să ajusteze setările. În calificări copia setările lui Fittipaldi şi apoi punea monopostul în pole position. Lucrul ăsta îl înnebunea pe Emmo (n.r - porecla lui Fittipaldi) şi nu pot să-l învinovăţesc".
O perioadă de regres
Pentru Team Lotus, zilele de glorie se apropiau însă de sfârşit. Într-un sezon 1974 măcinat de abandonuri, Peterson a reuşit să obţină alte trei victorii la Monte Carlo, Dijon (Franţa) şi Monza, de fiecare dată fără să plece din pole position, însă a terminat doar pe locul cinci în clasamentul general.
Sezonul următor a fost şi mai dificil, cea mai bună performanţă fiind un loc patru la Monaco alături de alte două locuri cinci, cu care şi-a trecut însă în cont doar şase puncte, conform sistemului de punctare din acea perioadă. Dezamăgit de situaţie, suedezul a ales să revină la March după prima cursă a sezonului 1976, însă singura performanţă notabilă a fost victoria de la Monza (a treia într-un interval de patru ani).
Un an mai târziu, suedezul a luat o altă decizie controversată şi, în acelaşi timp, riscantă, când a semnat un contract cu Tyrrell, echipa care a concurat în 1977 cu un monopost cu şase pneuri. Cele 10 abandonuri în 17 curse demonstrează din plin lipsa de inspiraţie în alegerea echipei potrivite, fapt care culminează cu apariţia primelor critici cu privire la abilităţile sale de pilot.
Locotenentul lui Mario Andretti la Lotus
Lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată în sezonul 1978, atunci când Peterson a revenit la Team Lotus ca pilot numărul doi pentru Mario Andretti. Cu ajutorul inovatoarelor monoposturi Lotus 78 şi Lotus 79, echipa britanică a dominat sezonul cu autoritate, iar cuplul Andretti - Peterson a ocupat locurile 1 şi 2, în această ordine, în patru curse, în timp ce suedezul şi-a trecut în cont două victorii, în Africa de Sud şi Austria, de fiecare dată după probleme tehnice pentru coechipierul său.
În contextul în care în numeroase curse nu l-a atacat pe Andretti, Peterson era considerat în unele cercuri mai rapid, italo-americanul fiind însă creditat cu abilităţi mai bune în dezvoltarea monopostului.
De altfel, acest lucru a fost sugerat inclusiv de Chapman, care avea numai cuvinte de laudă pentru Peterson după ce cu ani în urmă îl criticase pentru incapacitatea de a seta monopostul. "Ronnie pilotează tot timpul la limită. Dacă nu este în formă, atunci ar putea fi o problemă la monopost, nu la el".
A refuzat să-şi încalce cuvântul
Performanţele şi comportamentul său pe circuit în acel an au atras atenţia celor de la McLaren, care i-au oferit un contract de pilot numărul 1 pentru sezonul 1979. Pe măsură ce continua să impresioneze, unele voci din anturajul său, dar şi presa, l-au sfătuit să rămână alături de Lotus pentru a lupta pentru titlul mondial. Reacţia lui Peterson a fost însă memorabilă şi evidenţiază că, dacă în privinţa abilitaţilor tehnice pot exista semne de întrebare, caracterul său era unul aparte.
"Anul viitor plec la McLaren. Nu s-a anunţat încă, dar Andretti ştie. Nu-i înţeleg pe cei care spun că ar trebui să uit de această înţelegere cu McLaren. Am avut ochii deschişi când am semnat contractul şi mi-am dat cuvântul. Dacă rup contractul acum, cine va mai avea încredere în mine?".
Tragedia de la Monza
Din păcate, Peterson nu a mai prins ziua în care să concureze pentru McLaren în Formula 1. La Marele Premiu al Italiei, circuitul unde obţinuse trei victorii, Peterson a ocupat doar locul cinci pe grila de start din cauza unor defecţiuni tehnice la mai vechiul Lotus 78.
La startul cursei, Riccardo Patrese l-a atins pe James Hunt, iar acesta din urmă l-a lovit din inerţie pe Peterson, impact în urma căruia monopostul Lotus al suedezului s-a izbit frontal de barierele metalitice de pe marginea circuitului şi a izbucnit în flăcări. În haosul care s-a creat, nu mai puţin de 10 monoposturi au fost implicate în acest accident colectiv.
Conştient de pericolul în care se afla colegul său, Hunt l-a scos pe Peterson din monopost, iar focul a fost stins, însă suedezul avea răni majore la ambele picioare. În ciuda faptului că accidentul s-a petrecut în prima parte a circuitului, organizatorii au trimis o ambulanţă la locul accidentului doar după 11 minute (sau chiar 18 minute, după alte surse), iar medicii i-au acordat prioritate lui Vittorio Brambilla, rănit puternic la cap.
În cele din urmă, Peterson a fost transportat la centrul medical şi, ulterior, a ajuns cu elicopterul la spitalul de ortopedie din localitatea Niguardia, acolo unde radiografiile au scos în evidenţă 27 de fracturi la picioare. A fost operat pe loc până la miezul nopţii, când a ajuns la terapie intensivă în condiţie stabilă.
Nimeni nu anticipa însă tragedia care avea să se petreacă numai patru ore mai târziu: Peterson a încetat din viaţă din cauza embolismului, rezultat ca urmare a faptului că depozitele de grăsime acumulate în vasele de sânge în urma accidentului au blocat circulaţia spre plămâni şi au privat creierul de oxigen.
Câteva săptămâni mai târziu, Team Lotus devenea campioană prin Andretti. "Nu am putut sărbători, dar în acelaşi timp am ştiut că trofeul va rămâne al meu pentru totdeauna. Şi am ştiut că Ronnie ar fi fost bucuros pentru mine".
Peterson nu ar fi cucerit titlul mondial în 1978 prin prisma ordinelor de echipă de la Team Lotus, însă nimeni nu poate şti ce performanţe ar fi obţinut suedezul în sezoanele următoare.
Efectele tragediei
Accidentul mortal suferit de Peterson la Monza a determinat apariţia unor noi măsuri de securitate în Formula 1. Cea mai importantă a fost introducerea unei maşini medicale care să rămână în spatele monoposturilor pe parcursul primului tur, pentru ca piloţii răniţi într-un accident să poată primi imediat ajutor medical.
În plus, în mai multe zone periculoase ale circuitelor au fost aduşi pompieri profesionişti care să stingă eventualele incendii, pentru a preveni situaţiile în care piloţii îşi pun viaţa în pericol pentru a-şi salva colegii din flăcări. Formula 1 nu a rămas însă doar cu câteva noi măsuri de securitate după decesul lui Peterson, ci şi cu amintirea unuia dintre cei mai rapizi piloţi de Formula 1 din anii '70.
Cea mai bună dovadă în acest sens este o declaraţie celebră a regretatului pilot canadian Gilles Villeneuve, care când a fost întrebat care este combinaţia ideală pilot-monopost a răspuns: "Îţi pot spune că ar fi un spectacol fantastic. Am aborda virajele cu o treaptă mai jos decât în prezent. Ştii, oamenii sunt şi acum în delir când aud despre Ronnie Peterson într-un Lotus 72 şi înţeleg asta. Sunt de acord cu ei. Asta este genul de spectacol pe care vreau să-l ofer oamenilor".
