Poveştile Formulei 1 - Istoria circuitului de la Imola, gazda Marelui Premiu al statului San Marino

Circuitul de la Imola, cunoscut oficial drept Autodromo Enzo e Dino Ferrari, a găzduit 26 de curse de Formula 1 sub titulatura de Marele Premiu al statului San Marino între 1981-2006.

Circuitul de la Imola a revenit recent în atenţia fanilor Formulei 1 ca posibilă gazdă a Marelui Premiu al Italiei începând din sezonul 2017, ca urmare a dificultăţilor financiare pe care le înregistrează Monza în prelungirea contractului cu Bernie Ecclestone.

Imola are o însemnătate aparte pentru Formula 1 datorită contextului în care a debutat în campionat, a numeroaselor curse spectaculoase pe care le-a găzduit în special în anii '80, dar şi a faptului că este locul în care şi-au găsit sfârşitul Roland Ratzenberger şi Ayrton Senna la ediţia din 1994.

Construcţia circuitului şi primele curse

La scurt timp după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, reprezentanţii oraşului italian Imola au lansat un program pentru revitalizarea economiei. Întrucât oraşul este localizat la numai 80 de kilometri de sediul Ferrari de la Maranello şi în apropierea unor constructori precum Lamborghini, Maserati, Dallara sau Stanguellini, aceştia s-au implicat în construcţia unui circuit de curse. Numele oficial al acestuia este Autodromo Dino Ferrari după numele fiului fondatorului Ferrari, Enzo Ferrari. De altfel, după moartea acestuia din urmă în 1988, circuitul a primit numele Autodromo Enzo e Dino Ferrari.

Primele tururi demonstrative pe noul circuit au fost efectuate în 1952 de Alberto Ascari.

▶ Poveştile Formulei 1: Alberto Ascari - Destinul tragic al unui dublu campion mondial.

Prima cursă de maşini a avut loc în 1954, iar Jim Clark a câştigat pentru Lotus prima cursă de Formula 1 desfăşurata aici, în 1963, fără însă că aceasta să conteze în Campionatul Mondial.

1980: Debutul în Formula 1

Un tragic accident suferit de Ronnie Peterson în Marele Premiu al Italiei de la Monza din 1978 avea să schimbe radical istoria circuitului de la Imola. La startul cursei de la Monza, Riccardo Patrese l-a atins pe James Hunt, iar acesta din urmă l-a lovit din inerţie pe Peterson, impact în urma căruia monopostul Lotus al suedezului s-a izbit frontal de barierele metalitice de pe marginea circuitului şi a izbucnit în flăcări. Peterson avea să înceteze din viaţă la spital câteva ore mai târziu, iar în urma accidentului Formula 1 a renunţat temporar la cursa de la Monza.

▶ Poveştile Formulei 1: Ronnie Peterson, "super-suedezul" cu destin tragic

Soluţia a fost ca Imola să găzduiască Marele Premiu al Italiei în 1980, însă Monza a revenit în calendar un singur an mai târziu. Încântaţi de succesul cursei, reprezentanţii circuitului de la Imola au dorit să rămână în calendarul competiţional şi au solicitat Clubului Auto din San Marino să facă o solicitare pentru a găzdui un Mare Premiu al statului San Marino. Solicitarea a fost acceptată şi a dus la apariţia Marelui Premiu de Formula 1 al statului San Marino începând din 1981.

Curse memorabile la Imola

Dorinţa organizatorilor de a păstra circuitul Autodromo Enzo e Dino Ferrari în calendarul Formulei 1 a fost pe deplin justificată de numeroasele curse spectaculoase care au avut loc acolo:

▶ 1982: Conflictul Gilles Villeneuve - Didier Pironi

1982 a fost un sezon controversat prin prisma grevei piloţilor din Africa de Sud, iar la Marele Premiu al statului San Marino s-au prezentat doar 14 piloţi. Ferrari a dominat cursa, însă aceasta a rămas în istorie pentru un conflict izbucnit intre Gilles Villeneuve şi Didier Pironi.

Ferrari a ordonat ambilor piloţi să încetinească, însă Pironi l-a depăşit pe Villeneuve pentru prima poziţie, înainte ca pilotul canadian să efectueze o manevră similară. Villeneuve considera că ordinul dat de Ferrari era sinonim cu păstrarea poziţiilor în cursă, însă Pironi a efectuat o nouă depăşire în ultimul tur, când a profitat de faptul că Villeneuve i-a lăsat spaţiu pe interiorul unui viraj.

Victoria controversată a lui Pironi a umbrit semnificativ relaţia dintre cei doi piloţi Ferrari. A fost cursa de la Imola cu cea mai mică diferenţă între primii doi clasaţi: doar 0.366 secunde.

▶ Poveştile Formulei 1: Greva piloţilor din 1982
▶ Poveştile Formulei 1: Villeneuve - Pironi, război generat de ordinele de echipă

▶ 1985: Victoria ratată a lui Stefan Johansson

Aflat la volanul monopostului Ferrari, Johansson a plecat în cursă doar de pe locul 15, însă a urcat în pluton până pe prima poziţie, pentru care l-a depăşit inclusiv pe liderul Ayrton Senna. O problemă la sistemul de alimentare cu carburant l-a forţat însă să abandoneze, iar Alain Prost a terminat cursa pe prima poziţie. Totuşi, francezul a fost ulterior descalificat pentru că monopostul McLaren era cu 2 kilograme sub greutatea minimă, astfel că victoria i-a fost atribuită lui Elio de Angelis.

▶ 1987: Accident major pentru Nelson

În timpul antrenamentelor, Piquet Nelson Piquet a fost protagonistul unui accident major în celebrul viraj Tamburello. Unul dintre pneurile Goodyear care echipau monopostul Williamks a cedat, iar brazilianul a suferit un impact major cu zidul. Chiar dacă a suferit doar răni minore, Piquet nu a primit acordul medicului Sid Watkins de a concura în cursă, iar Goodyear a trimis la Imola noi seturi de pneuri, de teamă că specificaţia utilizată iniţial a determinat accidentul brazilianul. Mai târziu, Piquet avea să dezvăluie că avea dureri puternice de cap după accident şi că a efectuat un tratament despre care nu a informat echipa pentru a evita să fie înlocuit.

▶ Poveştile Formulei 1: Sid Watkins, doctorul care a salvat vieţile piloţilor

▶ 1989: Rivalitatea Senna - Prost

Ediţia din 1989 a fost marcată de un accident major suferit de Gerhard Berger în acelaşi viraj Tamburello, în urma căruia monopostul Ferrari a luat foc. La reluarea cursei, Alain Prost a avut un start mai bun decât coechipierul său Ayrton Senna, însă brazilianul a revenit şi l-a depăşit pe francez în virajul Tosa. Înaintea cursei, cei doi făcuseră o înţelegere potrivit căreia pilotul care ajunge primul în virajul Tosa va rămâne liderul cursei. Inevitabil, Prost a considerat că Senna a încălcat acordul şi a încercat fără succes să-l depăşească pe Senna până la finalul cursei.

▶ 1994: Accidentele fatale ale lui Ratzenberger şi Senna

Ediţia din 1994 rămâne, fără îndoială, cea mai dramatică. Totul a început cu accidentul suferit de Rubens Barrichello în antrenamente, soldat cu rănirea unor mecanici şi spectatori, însă a continuat într-o manieră semnificativ mai dură. Roland Ratzenberger a pierdut controlul monopostului Simtek în calificări din cauza unei defecţiuni la aripa faţă şi s-a izbit de zidul de pe partea opusă, suferind o fractură craniană în urma căreia a încetat din viaţa la spital.

▶ Poveştile Formulei 1: Roland Ratzenberger, pilotul care a murit cu o zi înaintea lui Senna.

În timpul cursei de duminică, monopostul Williams pilotat de Ayrton Senna a părăsit circuitul în virajul Tamburello şi a lovit zidul de beton cu o viteză de 211 km/h. Două ore mai târziu, medicii au anunţat că brazilianul a murit din cauza rănilor suferite la cap, însă ora decesului a fost similară cu cea a a accidentului, semn că triplul campion mondial a încetat din viaţă pe loc.

După 1995, virajele Tamburello şi Villeneuve au primit şicane cu scopul de a reduce vitezele şi de a micşora astfel pericolul unor noi accidente. Următoarele ediţii nu au mai adus curse la fel de spectaculoase. Totuşi, acesta avea să devină unul dintre cele mai importante circuite din cariera lui Michael Schumacher: pe lângă triumful din 1994, germanul a obţinut pentru Ferrari alte şase victorii.

În august 2006, Ecclestone a anunţat excluderea Marelui Premiu al statului San Marino din calendar începând din 2007 pentru a face loc Marelui Premiu al Belgiei, care nu fusese organizat în 2006 pentru a permite desfăşurarea unor lucrări de modernizare la circuitul de la Spa-Francorchamps.