Poveştile Formulei 1: Aston Martin, prezenţă meteorică în Marele Circ
Aston Martin a concurat sporadic în Formula 1 în sezoanele 1959 şi 1960, însă lipsa de performanţe a determinat constructorul britanic să se retragă prematur din competiţie.
Aston Martin este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de maşini sportive şi, chiar dacă la doi ani de la împlinirea centenarului nu traversează o perioadă financiară prea bună, se remarcă în prezent prin furnizarea unui model DB10 pentru James Bond în ultimul film al seriei, dar şi prin succesul înregistrat în motorsport.
În mod tradiţional, constructorul britanic şi-a concentrat atenţia spre competiţiile de sportscar, inclusiv Cursa de 24 de ore de la Le Mans, însă în prezent negociază o revenire surprinzătoare în Formula 1 prin intermediul unui parteneriat tehnic cu echipe precum Red Bull Racing, Williams sau Force India.
Scopul? Promovarea brandului Aston Martin în lupta cu rivalii tradiţionali de la Ferrari. Nu ar fi însă pentru prima oară când logo-ul Aston Martin ar fi prezent în Formula 1: la sfârşitul anilor '50, producătorul a încercat fără prea mult succes să se aventureze în cea mai importantă competiţie de monoposturi din lume.
Iniţierea programului pentru Formula 1 şi debutul promiţător
După ce a fost achiziţionat de David Brown, Aston Martin a dezvoltat maşină sport Aston Martin 2-Litre Sports pe baza prototipului Atom construit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Deşi îşi trage numele prin prisma motorului de 2.0 litri, modelul avea să fie ulterior cunoscut drept DB1, iar succesorii săi DB2, DB3 şi DB3S aveau să cunoască succesul inclusiv în Cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Totuşi, în paralel cu Le Mans, Aston Martin a iniţiat un proiect inedit pentru Formula 1. Primele discuţii în acest sens s-au purtat în 1955, iar în anul următor un prototip a fost testat cu succes într-o serie de curse din Australia şi Noua Zeelandă. Prin urmare, constructorul britanic a decis să limiteze programul de sportscar la Le Mans şi să aloce resurse pentru Formula 1, iar monopostul dezvoltat a primit numele de cod DBR4.
Sub "bagheta" lui Ted Cutting, Aston Martin DBR4 a împrumutat o mare parte din filosofia de design a lui DB3S, însă componentele au fost integrate într-un spaţiu restrâns, specific monoposturilor. Motorul aspirat de 2.5 litri era acompaniat de o cutie de viteze manuală în 5 trepte şi genera, potrivit oficialilor companiei, circa 280 de cai putere.
Monopostul a fost însă dezvăluit publicului abia în aprilie 1959, iar debutul competiţional a avut loc în cursa BRDC Internaţional Trophy de la Silverstone din 2 mai 1959. Roy Salvadori şi Carroll Shelby au obţinut locurile trei şi şase în calificări, iar Salvadori a ocupat locul doi în cursă, în timp ce coechipierul său a fost clasat al şaselea.
Dezamăgirile sezonului 1959
Lucrurile stăteau însă complet diferit în Formula 1. De la iniţierea proiectului în 1955 şi până în 1959, mai multe echipe din Marele Circ au introdus inovaţii pentru îmbunătăţirea performanţelor, iar una dintre cele mai importante a fost montarea motorului în spatele pilotului. În plus, puterea reală a motorului Aston Martin era de circa 250 de cai putere, cu 30 de cai putere mai mică decât acea anticipată.
În acest context, în momentul în care Aston Martin a debutat în Formula 1 la Marele Premiu al Olandei din 1959, cele două monoposturi DBR4 păreau deja depăşite din punct de vedere al tehnologiei şi designului. Aceste aspecte au fost confirmate şi de rezultatele de pe circuitul de la Zandvoort: Shelby şi Salvadori au ocupat doar locurile 10 şi 13 în calificări şi au abandonat la scurt timp după începerea cursei din cauza unor defecţiuni la motor.
Dezamăgiţi de perspective, cei de la Aston Martin au început să reducă investiţiile în cadrul programului dedicat Formulei 1. Prin urmare, echipa a ratat prezenţa la etapa următoare din Franţa, dar a făcut deplasarea în Marea Britanie. Salvadori a ocupat locul doi pe grilă, însă a terminat cursa pe locul 6, în condiţiile în care la vremea respectivă doar primele cinci locuri erau recompensate cu puncte. Acelaşi Salvadori a recidivat cu un loc 6 la următoarea prezenţa a celor de la Aston Martin pe circuitul de la Monsanto din Portugalia, în timp ce coechipierul său Shelby a terminat pe locul 8. A urmat o nouă prezenţă pe circuitul de la Monza, acolo unde Salvadori a abandonat, iar Shelby s-a consolat cu un loc 10.
Pentru sezonul 1960, planurile celor de la Aston Martin vizau utilizarea unui nou model, botezat DBR5. Întârzierile de dezvoltare au forţat însă echipa să rateze etapele din Argentina şi Monaco, iar în Olanda s-au prezentat cu acelaşi DBR4. Salvadori a fost singurul pilot al echipei şi a participat în antrenamente, însă echipa s-a retras înainte de start din cauza unor conflicte de natura financiară.
Retragerea prematură din 1960
Deşi era bazat pe şasiul şi motorul predecesorul DBR4, noul DBR5 avea un format mai mic şi mai uşor, iar îmbunătăţirile aduse motorului au permis atingerea unei puteri apropiate de 280 de cai putere. Chiar şi aşa, Salvadori a abandonat în Marele Premiu al Marii Britanii, iar noul său coechipier, Maurice Trintignant, a ocupat doar locul 11. Dezamăgiţi de rezultate, cei de la Aston Martin au decis să se retragă din Formula 1 fără să obţină vreun punct în competiţie şi să se concentreze exclusiv pe cursele de sportcar.
Ulterior, constructorul britanic a contemplat ideea revenirii în Formula 1 în sezonul 2010, la câţiva ani după ce Aston Martin a fost achiziţionat de David Richards. Ideea nu s-a materializat însă niciodată, iar britanicii au adoptat în prezent soluţia de rezervă: să devină partenerul tehnic al unei echipe. În esenţă, este vorba mai degrabă despre un contract de sponsorizare prin care Aston Martin încearcă să-şi facă un nume în Formula 1 fără să investească sume prea mari de bani, dar care îi poate aduce beneficii de imagine mai mari decât cele din 1959-1960, când nu a obţinut rezultate notabile.
Oare numai pe mine nu ma intereseaza aceste articole ? Sunt plictisitoare si aceste masini sunt foarte urate, nu cred ca este cineva interesat. Mai bine ati face niste teste la masini sh ...