POVEŞTI AUTO: De la "Bot de cal" la "Melcul de tinichea" - poreclele celebre ale maşinilor

Publicat miercuri, 09.01.2013 13:40 de Dragoș Băltățeanu

Multe automobile au rămas în istorie datorită poreclelor populare date de cei care le-au utilizat şi nu cu numele original al modelului. Cel mai celebrul exemplu este Volkswagen Beetle, un nume de model devenit celebru.

Broască, Cobra, Bot de Cal, Gogoşar, Balenă. Sunt doar câteva din numele populare atribuite unor modele de automobile. Lista este însă mult mai lungă, deoarece am compilat atât poreclele populare din ţara noastră cu cele folosite  în alte ţări pentru modele celebre din istorie.

Beetle este poate cel mai cunoscut exemplu. Atunci când a fost creat de Volkswagen, acest model se numea oficial Type 1, sau pur şi simplu Volkswagen, adică "maşina poporului" în limba germană. Publicul a început să îl numească Käfer, adică Beetle în engleză sau Buburuză în limba română. Numele s-a dovedit atât de popular, încât Volkswagen l-a adoptat în mod oficial. 

Lumea automobilelor nu s-a oprit însă aici, iar poreclele modelelor fac parte din istoria colorată a acestora.

  • Volkswagen Beetle

    Este celebru în toată lumea şi poate fi recunoscut instant chiar şi de un copil. I se spune "Beetle", "Buburuză" sau "Broască". Dar la origini, în 1938, modelul nu avea un nume. Era denumit pur şi simplu Volkswagen, adică maşina poporului în limba germană. Sau Volkswagen Type 1. Dar primii clienţi l-au botezat repede "Käfer". Käfer înseamnă "gândac" în limba germană. Numele a prins atât de bine, încât a fost adoptat şi tradus în toate limbile pământului: Bug, Fusca, Maggiolino. Iar dacă actuala generaţie se numeşte oficial Volkswagen Beetle în majoritatea pieţelor, există şi câteva excepţii nonconformiste: în Italia se numeşte oficial "VW Maggiolino", iar în Franţa poartă numele "VW Coccinelle".

  • Volkswagen T1 - "Bulli"

    Aproape la fel de celebru ca şi Buburuza, primul minibus Volkswagen s-a numit T1 sau Type 2. Însă publicul l-a îndrăgit şi a primit rapid diverse denumiri: Hippie Van, minibus sau microbus. În Germania a fost poreclit "Bulli", şi aşa i-a rămas numele în istoria mărcii.

  • Volkswagen Type 181 - "Kübelwagen"

    Un model celebru produs de Volkswagen este automobilul militar Type 181 produs între 1968 şi 1983. Maşina de teren era derivată direct din celebrul său predecesor, Type 82, care fusese folosit de armata germană în al doilea Război Mondial. Ambele modele aveau să fie botezate "Kübelwagen". Kubel înseamnă "găleată" sau "cadă de baie" în limba germană.

  • Volkswagen Type 147 - "Fridolin", "Contergan"

    În 1961, Poşta Germană le-a cerut celor de la Volkswagen să construiască un automobil utilitar pentru livrarea corespondenţei. Proiectul avea să fie încredinţat unei companii numite Franz Knobel & Sohn GmbH, companie care şi-a schimbat mai târziu numele în Westfalia Werke. Ei au gândit şi construit pentru Volkswagen modelul ce s-a numit oficial Type 147 Kleinlieferwagen. Datorită proporţilor ciudate, publicul avea să îl boteze "Fridolin", numele sub care este astăzi cunoscut acest rar model Volkswagen. Ce înseamnă Fridolin este încă o enigmă, însă se pare că numele vine de la un muncitor VW care, atunci când a văzut primele imagini ale acestuia, a exclamat "Maşina asta arată ca (un) Fridolin", referindu-se, probabil, la un coleg.

    O altă poreclă interesantă pe care nemţii i-au dat-o modelului este Volkswagen Contergan. Contergan era un medicament folosit pe scară largă în anii '50, dar la care s-a renunţat între timp din cauza faptului că s-a descoperit că a cauzat malformaţii copiilor în cazul în care medicamentul era luat de femeile însărcinate.

  • Volkswagen Golf 1 Cabrio - "Coşul de fructe"

    Prima generaţie a modelului Volkswagen Golf Cabrio avea un profil specific. Elementul care atrăgea instant atenţia este cadrul roll-bar-ului ce proteja pasagerii în caz de răsturnare. Spre deosebire de modelele contemporane ce ascund acest element în caroserie, prima generaţie a Gofului Cabrio avea roll-bar-ul la vedere. Astfel, când era privit din profil, modelul semnăna cu un coş, roll-bar-ul fiind mânerul acestuia. Porecla s-a născut normal: "Erdbeerkörbchen", deci "Coş de căpşune" sau, mai pe româneşte, "Coş de fructe".

  • Ford model T - "Tin Lizzie"

    Unul dintre cele mai cunoscute automobile din lume este Ford Model T. Este maşina care a motorizat America, fiind primul model ce avea să fie produs în număr mare. Producţia a început în 1908 şi a continuat până în 1927, modelul fiind recunoscut pentru faptul că a fost disponibil exclusiv în culoare neagră. Pentru mulţi americani, numele de model T era prea sec, aşa că avea să fie numit "Tin Lizzie", o poreclă simpatică.

    Povestea poreclei vine din anii '20, când dealerii auto americani obişnuiau să organizeze curse între maşinile de serie pentru a-şi face publicitate. Într-o cursă care a avut loc în Pikes Peak, Noel Bullock s-a prezentat la start cu un Model T aflat în stare deplorabilă, fără capotă şi cu tabla ruginită, pe care americanul îl botezase Old Liz. Comparat de spectatori imediat cu o cutie de conserve ("Tin can" în engleză), startul cursei a regăsit maşina lui Bullock cu o poreclă populară între spectatori: Tin Lizzie. Surprinzător pentru toţi, Tin Lizzie a câştigat cursa.

    Între timp, americanii folosesc expresia "Tin Lizzie" atunci când se referă la maşini vechi şi degradate. Adică la aşa-numitele rable.

  • Ford Escort - "Dog Bone" ("Ciolan")

    Prima generaţie a modelului Ford Escort avea un calandru cu o formă foarte specifică. Dacă facem abstracţie de faruri, silueta grilei faţă seamănă exact cu un os pentru câini. Adică un ciolan. De aici şi porecla "Dog Bone" pentru acest model Ford produs între 1968 şi 1974.

  • Alfa Romeo GT - "Bertone"

    Alfa Romeo GT a fost lansată în 2003 şi avea să impresioneze prin designul semnat Bertone. Casa italiană de design are o lungă colaborare cu Alfa Romeo, dar acest model este poate cel mai reprezentativ. Pentru mulţi dintre clienţii mărcii, acest model Alfa Romeo este identificat chiar cu numele "Bertone". 

  • Austin Healey Sprite - "Frog Eye" ("Ochi de broască")

    Austin Healey Sprite are unul dintre cele uşor de recunoscut automobile din lume. Responsabilă pentru acest lucru este partea frontală dominată de cele două faruri mari, rotunde. Asemănarea cu o broască este evidentă, de aceea modelul Austin Healey Sprite este un cunoscut în lumea întreagă sub numele de "Frog Eye". Sau, în româneşte, "Ochi de broască".

  • Citroen Traction Avant - "Gangster Car"

    Citroen Traction Avant a fost primul automobil produs de marca franceză care a folosit tracţiunea faţă. Însă silueta demnă de un film cu gangsteri avea să îi atragă o poreclă pe măsură: "Gangster car".

  • Citroen 2CV - "Deuche", "Raţa", "Umbrela pe roţi", "Capra", "Melcul de tinichea"

    Un model aproape la fel de reprezentativ precum Volkswagen Beetle este celebrul Citroen 2CV. Modelul simplist produs de Citroen pe o perioadă extrem de lungă, între 1948 şi 1990, a devenit celebru prin apariţiile în numeroase filme şi datorită faptului că era ieftin şi uşor de reparat. Popularitatea sa la nivel european i-a atras, ca în cazul lui Beetle, o mulţime de porecle, care variază de la ţară la ţară.

    Francezii i-au zis, simplu, "Deuche" sau "Dedeusche", o prescurtare fonetică a numelui oficial, care se citeşte "Deux Chevaux". Ceva mai familiar, maşina a fost denumită în Hexagon "La Bête" ("Bestia") sau "Parapluie sur roues" ("Umbrelă pe roţi"). Celelalte popoare europene nu au fost foarte amabile cu poreclele: Patito feo ("Raţa urâtă") în Spania, Spaček ("Ciudăţenia") în fosta Iugoslavie, Dolly sau Tin Snail ("Melcul de Tinichea") în Marea Britanie sau Die Ente ("Raţa") în Germania. 

  • BMW Isetta - "Balonul", "Oul rotitor", "Coşciugul", "Borcanul de iaurt"

    După al doilea Război Mondial a apărut nevoia de automobile mici şi simple. Isetta a fost unul dintre răspunsurile industriei auto. Aceste microcar cu design italian a fost construit de mai mulţi producători, dar varianta asamblată de BMW rămâne cea mai celebră. Datorită formei de balon, acest mic automobil şi-a atras o poreclă pe măsură: "Bubble car".

    Pe lângă această poreclă există şi alte denumiri interesante care au rămas în folclorul auto: Dar rollende Ei ("Oul rotitor") şi Sargwagen ("Maşina-coşciug") în Germania, "Borcanul cu iaurt" în Franţa, "Ouleţul" în Chile sau, poate cea mai amuzantă, Bola de futebol de fenemê ("Mingea de fotbal a camioanelor") în Brazilia.

  • Ferrari 308 GTS - "Magnum"

    Ferrari 308 GTS a fost popularizat de un serial TV american. Modelul era folosit de detectivul particular Thomas Sullivan Magnum IV, interpretat de actorul Tom Selleck. Titlul serialului era "Magnum, PI", de la Private Investigator. Iar pentru fanii modelului Ferrari, acesta a rămas în folclorul popular sub denumirea de Ferrari "Magnum".

  • Fiat 126 - "Polski Fiat", "Bambino", "Maluch"

    Fiat 126 a rămas în memoria celor care au prins vacanţele pe litoralul românesc în perioada comunistă. Ne amintim turiştii polonezi care veneau la noi în ţară la volanul unui mic automobil pe care noi îl numeam "Polski Fiat". Era aceeaşi maşină, dar construită sub licenţă de polonezi. Mic şi simpatic, Fiat 126 şi-a atras în Italia porecla "Bambino" ("Copilaşul"), datorită dimensiunilor sale. Chiar şi polonezii îl alintau "Maluch", care înseamnă acelaşi lucru în poloneză. 

  • Opel GT - "Baby Corvette"

    Vorbim aici de prima generaţie a modelului Opel GT, cea construită între 1968 şi 1973. Pentru că avea proporţiile mai mici faţă de vărul său îndepărtat din America, Chevrolet Corvette, acest model sport Opel avea să fie alintat "Baby Corvette".

  • Trabant 601 - "Trabi", "Porsche de Saxonia", "Maşina de carton"

    Trabantul a fost automobil simbol pentru Germania de Est. Era simplu, uşor de reparat, iar caroseria era fabricată dintr-un material care se asemăna cu cartonul. Toate ţările din Blocul de Est au cunoscut acest automobil cu motor în doi timpi, iar numărul poreclelor este foarte mare: "Porsche de Saxonia", "Trabi" sau "Maşina de carton" sunt doar câteva dintre ele.

  • Volvo P1800 ES - "Coşciugul Albei ca Zăpada"

    Volvo P1800 este una dintre cele mai frumoase maşini din istorie. Varianta coupe a fost maşina celebrului personaj Sfântul, din serialul cu acelaşi nume. Dar asta nu a însemant că modelul suedez nu avea să primească diverse porecle. Una dintre ele este "Coşciugul Albei ca Zăpada" atribuită variantei break a modelului. Nu este însă o poreclă care să aibă sensuri morbide, ci provine de la suprafaţa vitrată mare pentru un model din acea epocă. Conform poveştii, sicriul Albei ca Zăpada era confecţionat din sticlă. 

  • Volvo PV 444/544 - "Cocoşatul"

    Un alt Volvo care a primit un nume de alint este modelul PV444, care la a doua sa generaţie a fost botezat PV544. Construit între 1943 şi 1958 (PV444) şi 1958-1966 (PV544), modelul suedez era alintat "Cocoşatul" din cauza formei plafonului. În ţara noastră, numele de alint "Cocoşatul" este rezervat pentru modelul Volkswagen Passat de a cincea generaţie.

  • Mercedes-Benz Typ 300 W186 - "Adenauer Mercedes"

    Fiind primul model de lux produs după război, Mercedes 300 a fost folosit şi de oficialităţiile vremii. Cancelarul german Konrad Adenauer a primit unul din primele exemplare ale acestui model, aşa că acest automobil avea să fie cunoscut sub numele popular "Adenauer Mercedes".

  • Mercedes-Benz W180 - "Ponton"

    Modelul W180 avea să fie unul dintre primele modele luxoase produse de Mercedes-Benz începând cu anul 1954. Avea să fie numit şi "Ponton", nume provenit pe filiera formei specifice a caroseriei. 

  • Mercedes-Benz 300 SL W198 - "Gullwing"

    "Gullwing", în traducere "Aripă de pescăruş", este cel mai cunoscut model Mercedes. Acest SL300 a devenit celebru datorită formei aparte a portierelor. Acestea se deschid în sus, imitând aripile unui pescăruş.

  • Mercedes-Benz W113 - "Pagoda"

    Celebrul SL Type W113 este una dintre cele mai celebre siluete din industria auto. Înlocuia un alt model cu o poreclă celebră, 300 SL Gullwing, prezentat anterior. Pentru pasionaţi de automobile, acest Mercedes este alintat "Pagoda" pe fondul formei plafonului care aducea aminte de cea a acoperişului templelor chinezeşti.

  • Mercedes Benz W110 - "Heckflosse", "Coadă de rândunică"

    "Heckflosse" înseamnă aripioară dorsală în limba germană. Iar pentru modelul Mercedes-Benz W110, a devenit numele de alint datorită părţii posterioare. Aceasta era dominată de două elemente aerodinamice ce se întindeau pe lungimea caroseriei de la lunetă şi până la stopuri. Românii au fost mai inventivi şi au văzut asemănarea cu o "coadă de rândunică".

  • Mercedes-Benz W114/115 - "Bot de cal", "Strich acht"

    E timpul să trecem şi la poreclele atribuite de poporul român. Una dintre cele mai celebre este "Bot de cal" atribuită modelelor Mercedes W114 şi W115. În Germania, modelele au purtat numele neoficial "/8" sau "strich acht" ("Slash opt"), acest nume venind de la anul lansării acestora: 1968.

  • Mercedes-Benz 190E W201 - "Baby Benz"

    Mercedes-Benz 190E W201 a fost lansat în 1982, iar la data lansării era cel mai mic model din gama constructorului german din Stuttgart. 190E avea să devină precursorul clasei C, dar la acea vreme avea să fie alintat de către clienţi drept "Baby Benz".

  • Mercedes-Benz S-Klasse Serie 140 (1991-1998) - "Balena"

    A treia generaţie S-Klasse a fost lansată în 1991 şi a devenit foarte populară în România post-decembristă, unde modelul a fost privit ca un simbol al statusului social în democraţia proaspăt instaurată în ţară. Numit popular şi "Balena", S-Klasse Serie 140 a fost primul model de serie Mercedes-Benz cu motor V12 (pe versiunea 600 SEL). 

  • Mercedes-Benz W123 - "Cobra"

    Al doilea model botezat autohton provenit de la Mercedes-Benz este W123. Românii l-au îndrăgit imediat datorită fiabilităţii legendare, iar popular acest model este denumit "Cobra". Originile acestei porecle sunt necunoscute. 

  • BMW E21 - "Rechin"

    Toate BMW-urile seria 3 din primele trei generaţii au căpătat la noi în ţară diverse porecle din regnul animal. Prima generaţie lansată în 1975, cunoscută şi sub numele de E21 a fost alintată "Rechin", datorită formei specifice a părţii frontale văzută din lateral. Denumirea de "Rechin" este folosită şi pentru seria 6, sau E24.

  • BMW E30 - "Urs"

    Cel mai celebru "animal" de pe străzile din România este "Ursul". Sau "Ursuleţul". Este vorba, bineînţeles, de a doua generaţie a BMW-ului seria 3 sau E30. originea poreclei are două legende în spate. Unii spun că numele vine de la sunetul motorul cu şase cilindri în linie a versiunii 325, alţii susţin că acesta are ca origine jantele Ronal Teddy Bear în formă de urs cu care un german a concurat pe un Seria 3 într-o probă de Campionat Naţional de Raliuri în anii '80 în România.

  • BMW E36 - "Pisica"

    A treia generaţie a seriei 3 nu putea rămâne mai prejos şi a fost alintată "Pisica". Sau "Pisicuţa" pentru cei apropiaţi acestui model. Nimeni nu ştie care este motivul pentru care au ales acest nume de alint, dar povstea spune că ar fi vorba de acelaşi sunet de motor, îmbunătăţit de la o generaţie Seria 3 la alta.

  • Audi 80 - "Gogoşar"

    "Gogoşarul" este porecla dată celei de-a treia generaţii a modelului Audi 80. Este o denumire strict autohtonă şi îşi are originiile în formele rubiconde ale acestui model. 

  • Ford Explorer - "Exploder"

    Poate vă mai aduceţi aminte de seria de scandaluri în care a fost implicată a doua generaţie a modelului american Ford Explorer din cauza problemelor avute cu anvelopele Firestone. Acestea explodau şi cauzau răsturnarea vehiculului, de unde şi porecla: "Exploder".

  • Ferrari 365 GTB/4 - "Daytona"

    Puţină lume ştie că numele "Daytona" nu este atribuit oficial de către Ferrari. Italienii au botezat acest model 365 GTB/4. Dar numele sub care este cunoscut în întreaga lume este Ferrari Daytona. Denumirea neoficială este atribuită presei din acea vreme, care a botezat astfel acest model pentru a celebra podiumul integral obţinut de Ferrari la cursa de 24 de ore de la Daytona din 1967.

  • Nissan GT-R - "Godzilla"

    Nissan GT-R. Un nume care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Şi o poreclă pe măsură: "Godzilla"!

  • Ferrari 250 SWB Drogo - "Maşina de pâine"

    Acest Ferrari de curse special construit în 1962 avea să fie botezat "maşina de pâine" pe baza designului ciudat al caroseriei. Ideile revoluţionare ale inginerului Giotto Bizzarrini şi ale carosierului Piero Drogo au dus la acest tip de shooting brake, ce privit din spate semană cu un minivan.

  • Dacia 1310 berlina - "Zâmbetul lui Iliescu"

    Am lăsat pentru final două porecle cu care au fost înzestrate modelele mărcii naţionale. Berlina autohtonă produsă de Dacia a purtat multe denumiri de "botez". Fiecare proprietar îşi poreclea de obicei automobilul cu un nume de alint, de aici şi multe dintre poreclele atribuite acestui model: Pisica şoselelor, Furia albă, Doiniţa etc. Dar generaţia cu facelift lansată în anii '90 avea să rămână în istorie datorită asemănării cu zâmbetul primului Preşedinte al României după 1989. Calandrul modelului facliftat aducea cu un zâmbet, iar asocierea a fost făcută instant. 

  • Dacia 1304 Pick-up - "Papuc"

    "Papucul" este deja un termen intrat în limbajul de zi cu zi al celor care au de-a face cu automobilele utilitare produse de Dacia. Numele a apărut odată cu primul pick-up produs de Dacia pe baza modelului 1300. De atunci, orice pick-up Dacia a fost numit astfel, deoarece din profil seamănă cu acest articol de încălţăminte.  

Mai departe...
  • Hunter, miercuri, 09.01.2013 14:15

    Audi-ul 80 mai este numit si "Butoias" nu doar "Gogosar"

  • @ automarket, miercuri, 09.01.2013 14:18

    ati uitat de Dacia 500 aka Lastun :))

  • bogdan, miercuri, 09.01.2013 14:21

    bravo! foarte misto articol.. se poate mai des?

  • Alex Radoi, miercuri, 09.01.2013 15:14

    Ma trebuia mentionat si Peugeot 206, a.k.a. "Soricel".

  • Razica, miercuri, 09.01.2013 15:15

    "Dar generaţia cu facelift lansată la începutul anilor '90 avea să rămână în istorie datorită asemănării cu zâmbetul primului Preşedinte" chiar la Dacia ati reusit sa o zbarciti? zambetul lui Iliescu a fost lansat la sfarsitul anilor '90, nu la inceput.

  • interesant, miercuri, 09.01.2013 17:59

    Au niste denumiri haioase,insa si o istorile foarte buna in trecut.

  • giu, miercuri, 09.01.2013 18:28

    Si nu e prima generatie de Audi 80 ci a 3-a (de unde si nume de cod B3). Oricum, frumos articol.

  • mowgli, miercuri, 09.01.2013 22:30

    Audi "butoias" era porecla atribuita modelului 80 B3, doar B4 a fost poreclit gogosar. Trecand la lucuri mai serioase, BMW e21 a fost asociat cu un rechin si in occident , am auzit expresia "Shark type" doar ca nu prea e "popular" BMW E30 este de fapt si corect "Ursuletul", "Ursul" fiind fratele mai mare E34 (seria 5), unii, printre care si eu, ar sustine ca seamana cu un ursulet datorita aspectului frontal. BMW E46 mai este poreclit "Cioc de papagal" sau "papagalul"

  • men, joi, 10.01.2013 09:43

    si de "cocosatul" aka passatul anilor 2000 nu ati auzit niciodata?

  • marius, joi, 10.01.2013 13:17

    In viata mea n-am auzit de "zambetul lui Iliescu" :))) Foarte buna ideea de articol.

  • danoe, joi, 10.01.2013 23:40

    masca radiatorului Chevrolet i se spune "bot de peste" Chraysler 1948 e "Ugly Duk"," Fiat 500=Topolino(Mikey-mouse),si Citroenul DS avea o porecla si Fiat Barcheta vine de la ceva,iar Lastun nu e deloc o porecla e numele comercial pentru daciile 500 care ar fi trebuit exportate in China in 1988

  • danoe, vineri, 11.01.2013 00:12

    inca una:anii '80 autobuzele Roman-Diesel alimentate cu GPL=Enola -Gay

  • andrei 1, marţi, 13.08.2013 15:39

    au uitat de shelby gt 500 a carui porecla e si numele unei editi speciale numita super snake

  • mary, sâmbătă, 16.01.2016 18:55

    cum se numeste masina..?