Povestea fetelor de pe grila de start: cum au apărut şi ce presupune rolul de grid girl?
Fetele de pe grila de start sunt prezente de zeci de ani la cursele de Formula 1, însă rolul lor este unul mai complex decât pare la prima vedere.
Au devenit o prezenţă banală la fiecare Mare Premiu de Formula 1. Sunt prezente pe grila de start înainte de începerea oricărei curse şi formează un culoar de trecere la final pentru a felicita piloţii care urcă pe podiumul de premiere. Nu de puţine ori sunt stropite cu şampanie pentru a fi la rândul lor incluse în sărbătorirea unei performanţe majore.
Este vorba, bineînţeles, despre fetele de pe grila de start, cunoscute sub numeroase alte denumiri, cum ar fi grid girls, paddock girls şi chiar pit girls.
Într-o epocă în care spectacolul de pe circuit trebuie completat cu o atmosferă cât mai frumoasă în jurul piloţilor pentru a creşte popularitatea curselor şi numărul de fani care vin pe circuit, prezenţa acestora este, practic, obligatorie. Şi totuşi, fetele nu au apărut pe grila de start în epoca modernă modernă a Formulei 1. De fapt, prima lor apariţie nici măcar nu a fost la o cursă de Formula 1.
Primele apariţii ale fetelor pe grila de start
Potrivit datelor istorice, prima menţiune a unui model la o cursă de motorsport datează de la sfârşitul anilor '60. În cursele desfăşurate în Japonia, modelul Rosa Ogawa era invitată să felicite câştigătorii, iar numele ei de scenă era "regina curselor". Treptat, acest model de a sărbători cursele a ajuns şi a fost chiar extins în Statele Unite şi Europa.
La Cursa de 24 de ore de la Le Mans din sezonul 1983, unul dintre sponsorii principali a fost producătorul de loţiuni de bronzat Hawaiian Tropic. Pentru a-şi promova cât mai bine numele, compania a decis să aducă mai multe modele din Statele Unite care au apărut pe grila de start înainte de startul cursei îmbrăcate doar cu bikini care purtau numele sponsorului.
Aici a avut loc practic prima apariţie a conceputului de grid girls, care a fost rapid importat în Japonia la cursa de 8 ore de motociclism de la Suzuka. Până la adoptarea conceputului în cursele de Formula 1 a fost un singur pas, mai ales că Bernie Ecclestone tocmai reuşise să obţină drepturile comerciale ale competiţiei.
▶ Povestea lui Bernie Ecclestone: de la dealer-ul de maşini la conducerea Formulei 1
Cum sunt selectate fetele de pe grila de start?
Alegerea fetelor care vor apărea pe grila de start şi care ulterior vor felicita câştigătorii curselor nu este deloc una uşoară, însă pe de altă parte nu este nici atât de dură precum ar putea părea la prima vedere. Potrivit declaraţiilor lui Kristen Ditto, managerul fetelor de pe grila de start de la Marele Premiu al Statelor Unite, selecţia este una destul de variată.
"Nu caut un anume tipar, tipul de fotomodel blond. Avem fete asiatice, latino-americane, afro-americane. Nici măcar nu avem o vârstă maximă. De fapt, una dintre fetele noastre are 38 de ani. De asemenea, nu contează doar aspectul fizic, este un proces mult mai sofisticat. Căutam fete americane atractive şi încrezătoare, care ştiu să comunice şi care pot fi un bun ambasador pentru COTA (Circuit of the Americas)", precizează ea.
În plus, fetele alese sunt angajate pe baza unui contract de un an şi primesc un salariu pentru această muncă, în ciuda faptului că Marele Premiu al Statelor Unite are loc doar o dată pe an.
Deloc surprinzător, cele mai multe modele care apar pe grila de start sunt tinere care au nevoie de bani pentru a-şi continua studiile, însă există şi unele excepţii cel puţin interesante. De exemplu, pentru Jordan Hannah, o fată în vârstă de numai 19 ani, un astfel de loc de muncă a reprezentat cea mai bună soluţie pentru a afla dacă îşi poate îndeplini visul: acela de a fi reporter sportiv.
"Sunt la şcoală şi lucrez pentru radio şi televiziune. Vreau să fiu reporter sportiv, aşa că acest job este foarte bun pentru mine. Jobul mă învaţă cum să mă descurc în diverse medii în care mă pot simţi copleşită şi cum să comunic cu oameni din diverse colţuri ale lumii. Îmi oferă sentimentul a ceea ce aş putea face ca reporter sportiv într-o bună zi", explică ea.
Cum trăiesc fetele această experienţă?
Meseria acestor fete nu este atât de uşoară precum pare la prima vedere, iar activităţile încep de la primele ore ale dimenetii. De fapt, aşa cum explică una dintre ele, Amanda Bingman, programul este unul destul de complex. "Mă trezesc la 4:00 dimineaţa. Probabil că piloţii se duc să doarmă şi aşteaptă ca mecanicii şi inginerii să rezolve treburile. Dar merită!", spune ea.
Pentru început, fetele trebuie să stea lângă piloţi cu umbrele pentru că aceştia să nu se încălzească prea mult, iar în apropierea startului cursei se poziotoneaza în faţă poziţiei de pe grila un o pancartă care, după caz, poartă numele pilotului şi a echipei. La finalul cursei, acestea formează un culoar prin care trec piloţii în drumul lor spre podiumul de premiere. Cum văd fetele aceste activităţi ne povesteşte Krystal Malloy, fotograf profesionist în vârstă de 24 de ani.
"Trebuie să te pregăteşti pentru un stil asemănător cu cel de paparazzi. Mergi şi instantaneu apar camere foto care te pozează şi te filmează. Te gândeşti că totul este pur şi simplu incredibil. Simţi energia oamenilor, a fanilor şi cât de entuziasmaţi sunt. Este un sentiment frumos să faci parte din aşa ceva".
Reguli stricte: nu au voie să vorbească cu piloţii
Fetele care ajung să prezinte piloţii pe grila de start au numeroase reguli pe care trebuie să le respecte. În ciuda faptului că se află în imediata apropiere a participanţilor la o cursă, fetele nu au voie să vorbească cu piloţii. Singura excepţie este atunci când piloţii iniţiază discuţia, însă chiar şi în acest caz răspunsurile fetelor trebuie să fie cât mai scurte şi concise.
"Am fost pe grila de start pentru Michael Schumacher. Cred că la un moment dat mi-a spus 'bună', dar tocmai intra în perimetrul lui", spune Grace Kim, o altă fată care a îndeplinit un astfel de rol.
Momentele mai puţin plăcute
Inevitabil, fetele de pe grila de start trec şi prin momente mai puţin plăcute în timpul unui Mare Premiu de Formula 1. Avansurile bărbaţilor sunt deja o rutină, însă fetele sunt îndrumate să evite orice potenţial conflict.
"Fetele sunt întotdeauna o ţintă. Aceasta este natura lucrurilor, dar vrem să se comporte civilizat în tot ce fac. Dacă intru pe uşă şi miroase numai a alcool, probabil că vreau să evit camera aceea şi le spun fetelor să zâmbească, să salute şi apoi să se scuze şi să plece. trebuie să fiu poliţistul rău. Dacă mediul devine neprietenos, atunci analizăm rapid situaţia şi plecăm", explica Ditto.
Prin urmare, misiunea fetelor de pe grila de start nu este în niciun caz atât de uşoară precum pare la prima vedere. Chiar dacă fanii văd la televizor numai aspectele plăcute ale situaţiei, în realitate fetele care adoptă un astfel de rol au un program strict şi reguli clare de comunicare cu cei cu care intra în contact.
Tocmai de aceea, faptul că sunt stropite cu şampanie pe podiumul de premiere reprezintă, de multe ori, cea mai mică problemă a lor.
"Aceasta este natura bestiei". Huh, what?!? Pentru toti cei ce traduc din engleza (sau alta limba): Daca rezultatul "traducerii" n-are nici o noima in limba romana, inseamna ca traducerea nu e corecta. Fiecare limba are propriile expresii. Engleza are cateva zeci de mii. Daca nu esti vorbitor nativ sansele de a le cunoaste pe toate tind spre zero. A traduce "cuvant cu cuvant" duce la expresii care se potrivesc in context ca nuca-n perete. Sfat imbatabil pentru traducatori (inclusiv cei ce traduc subtitrari): 1) Google 2) Se introduce expresia de tradus plus cuvantul "meaning" (inteles, sens). 3) In cazul articolului, se introduce nature of the beast meaning. 4)nature of the beast nu inseamna natura bestiei, ci "The basic characteristics of something is the nature of the beast; often used when there's an aspect of something that cannot be changed or that is unpleasant or difficult." Asa ca, o traducere adecvata ar fi "Fetele sunt întotdeauna o ţintă. Aceasta este partea mai putin placuta, dar vrem să se comporte civilizat în tot ce fac. Parca are alt inteles acum, nu?