Porsche va relua producția în uzinele din Zuffenhausen și Leipzig în 4 mai: nemții au pregătit măsuri speciale pentru protejarea angajaților
Porsche a anunțat că începând cu 4 mai vor fi reluate treptat activitățile în uzinele din Zuffenhausen și Leipzig. Pentru ca procesele să revină la normal într-un ritm cât mai bun, nemții au pregătit o serie de măsuri speciale pentru angajați.
În ultimele săptămâni, din ce în ce mai mulți constructori auto care dețin fabrici în Europa au anunțat că vor redeschide treptat uzinele de pe Bătrânul Continent.
Acum, oficialii Porsche au anunțat că în 4 mai vor redeschide fabricile din Zuffenhausen și Leipzig. Producția va fi reluată treptat, iar constructorul german a pregătit un pachet de măsuri pentru protejarea angajaților.
"Reluarea producției reprezintă un semnal important atât pentru angajați, cât și pentru clienți. Am monitorizat și analizat situația cu mare atenție și am adaptat procesele de lucru. Acum este momentul să privim înainte cu optimism și să reluăm munca respectând o serie de măsuri speciale", a declarat Albrecht Reimold, membru al Consiliului de Administrație Porsche în cadrul departamentului de Producție și Logistică.
Totodată, anumiți angajați vor putea continua munca în regim "work from home", în timp ce toate ședințele vor fi ținute sub forma conferințelor telefonice sau video.