Porsche Taycan s-a vândut în peste 11.000 de unități la nivel global în primele nouă luni ale anului: sportiva electrică, aproape jumătate din vânzările lui 911
Porsche Taycan a generat vânzări de 11.000 de unități la nivel global în primele nouă luni ale anului, în timp ce Porsche 911 a avut 25.000 de clienți noi.
Porsche a publicat la sfârșitul acestei săptămâni o serie de informații despre rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului.
Constructorul german a înregistrat venituri de 19.4 miliarde de euro, în timp ce profitul a fost de două miliarde de euro. Chiar dacă profitul a scăzut cu 28% comparativ cu perioada similară a anului trecut, rezultatul este unul excelent în contextul pandemiei de coronavirus.
Cu această ocazie, Porsche a oferit și câteva cifre interesante legate de vânzări. În total, constructorul a vândut 191.547 de mașini la nivel global în primele nouă luni ale anului, în scădere cu 5%.
Dintre acestea, 25.400 de unități au fost ale clasicului 911, în timp ce sportiva electrică Porsche Taycan a avut 11.000 de clienți.
Performanța atinsă cu Taycan este una importantă, mai ales că modelul a devenit disponibil cu numai un an în urmă, în septembrie 2019. De altfel, pe piața europeană, Taycan a fost în luna august cel mai vândut model Porsche cu 1.183 unități, depășind astfel popularitatea lui 911 pe Bătrânul Continent.
Performanța lui Taycan este justificată parțial și de trendul observat în ultimele luni în Europa ca urmare a pandemiei de coronavirus: vânzările de mașini electrice au crescut spectaculos în cele mai multe state vest-europene, concomitent cu scăderea puternică a vânzărilor de mașini diesel și pe benzină.
Via Porsche
doar 11 mii taycanuri vîndute deci numa un miliard jumate marcat de contoarul porsche? criză-sărăcie mare taycă.