Porsche străpunge cerul cu trei generații ale modelului 911
Porsche s-a gândit să celebreze încă o dată cel mai important model al său: sportiva 911. Pentru asta a ales o modalitate inedită, similară cu ce am văzut în urmă cu doi ani la Goodwood.
În urmă cu doi ani, Porsche sărbătorea 50 de ani de la nașterea emblematicului 911, cel mai important model din istoria brandului german. Ce modalitate mai bună de a marca momentul, decât o statuie impunătoare, așezată în fața casei Lordului March de-a lungul Festivalului Vitezei de la Goodwood? Structura impozantă a fost un adevărat magnet pentru public și una dintre cele mai frumoase creații expuse la Goodwood.
Acum, se pare că Porsche vrea să repete experiența. De această dată chiar acasă, în Zuffenhausen, în fața fabricii în care a luat naștere primul 911 în anul 1963. Constructorul a pus stăpânire pe un sens giratoriu amplasat chiar între fabrică și Muzeul Porsche. Pe acel petic de pământ, germanii au ridicat o structură aproape identică cu cea prezentată la Goodwood.
Creată de Gerry Judah, un artist britanic, statuia are trei stâlpi care ajung la aproape 24 de metri. În vârful fiecărui pilon se află trei mașini reale. Este vorba despre diferite generații ale modelului 911: un exemplar din seria F, construit în anii `70, un model din seria G, construit în 1981 și un exemplar al actualului model. Statuia se numește, cum altfel, Inspiration 911.
via sportscardigest
Interesanta structura...ca de obicei Porsche a facut ceva mai deosebit fata de ceilalti.