Porsche prezintă un exemplar unicat 911 GT3: marchează 30 de ani de competiție Supercupa Porsche
Porsche a publicat imagini oficiale cu un exemplar unicat 911 GT3. Mașina a fost creată de noua divizie de modele speciale Sonderwunsch și marchează 30 de ani de la înființarea competiției monomarcă Supercupa Porsche.
Constructorul german a prezentat un exemplar unicat nou al lui Porsche 911 GT3. Acesta a fost vopsit în culori speciale pentru a marca a 30-a aniversare a competiției monomarcă Supercupa Porsche. Sezonul inaugural a avut loc în 1993, iar de atunci este o serie suport a Formulei 1.
Exemplarul a fost creat de noua divizie de modele speciale Porsche Sonderwunsch. Acesta și-a început viața ca un Porsche 911 GT3 de serie, însă, a fost complet dezasamblat și reasamblat, iar apoi a fost vopsit într-o combinație de culori specială. Modelul unicat a fost creat în mai puțin de 6 luni și este vopsit în două nuanțe de gri în combinație cu negru și auriu.
Vopseaua conține și o serie de grafice speciale, printre care și numele celor 29 de campioni ai competiției. Tot aici avem și inscripția 30 vopsită în auriu pentru a marca aniversarea, iar în zona prizelor de aer ale capotei este prezentă o grafică specială, care seamănă cu pixeli. Aceeași grafică se regăsește și în zona aripilor spate.
Inclusiv culoarea scaunelor este diferită, cu aceeași combinație de negru și auriu, alături de efectul de pixeli și embleme speciale aniversare.
Exemplarul unicat va putea fi văzut la cursele din campionatul Supercupa Porsche și la Muzeul Porsche. Foștii campioni ai seriei vor pilota mașina în cadrul unor evenimente și ședințe foto organizate de Porsche.
via Porsche
Abtibilde, vopseluri, etichete si ... Marketing. GT3-u' e o masina minunata in sine, re-vopsita cu atata dichis ramane tot ... minunata !