Porsche își distruge anteriorul record de vânzări. Plus 24% în 2015 și o premieră: peste 200.000 de mașini comercializate
Marca Porsche se află într-o pasă excelentă. Cayenne facelift și noul Macan au dus la o creștere masivă a vânzărilor, care depășesc pentru prima dată în istorie 200.000 de unități cu o lună înainte de finalul anului.
Dacă mai era nevoie de o dovadă negru pe alb a faptului că vânzările Porsche au decolat în ultima perioadă, aceasta vine din zona cifrelor statistice oficiale. Conform raportului de vânzări pe 2015, brandul german a reușit să vândă în primele 11 luni ale anului 2015 peste 200.000 de mașini la nivel mondial, un record absolut. Recordul primește o greutate și mai mare dacă luăm în considerare faptul că Porsche nu depășise niciodată 200.000 de unități vândute într-un an întreg, în timp ce din 2015 a mai rămas o lună în care performanța mărcii sportive din Zuffenhausen va fi îmbunătățită.
Creșterea efectivă față de anul trecut - la rândul său unul record la acea vreme - este de 24%. Astfel, dacă în 2015 Porsche a adunat 210.000 de clienți la nivel mondial în perioada ianuarie-noiembrie, aceeași perioadă totaliza anul trecut 170.000 de mașini vândute.
Cele mai mari creșteri înregistrate de Porsche în acest an se regăsesc în Europa și în China, acolo unde marca germană a reușit să comercializeze cu 30% mai multe mașini decât anul trecut. În raportul Porsche apare și un +34%, însă acest procent adună zonele Africa, Asia-Pacific și Orientul Mijlocul.
Cea mai vândută mașină din gama Porsche rămâne SUV-ul Cayenne, care a adunat 68.000 de unități vândute în primele 11 luni ale anului.
-
Scorpionul_negru, vineri, 11.12.2015 13:15
Fac masini excelente si e normal sa se vanda....preturile nu sunt exagerate la Cayenne si Macan asa ca cifra de vanzari e de inteles. Totusi ar trebuii sa ii puna si la Cayenne cutie PDK ca la Macan. Nu tiptronic...poate viitoarea generatie o sa aiba asa ceva !
-
Madalescu_Georgian, vineri, 11.12.2015 14:13
Fac masini fantastice.....chiar daca sunt practic niste Fakevagene poleite cu sclipici si piele fina la interior....... iar TE DE IU-ul de sub capota chiar suna a Porsy domne....
-
Tibi, vineri, 11.12.2015 15:50
multi va plangeti de faptul ca masinile Porsche sunt niste VW/Audi camuflate. pai voi va dati seama ce-ar insemna sa le faca total diferite? ce costuri ar insemna pentru dezvoltare, productie si service? plus ca pretul final ar fi mult mai ridicat si, totodata, fiabilitatea ar scadea. e mult mai banos in era asta capitalista sa ai platforme comune.
-
Sam93, vineri, 11.12.2015 17:17
Intr-un fel ii pacat ca-si pierd din exclusivitate si o sa ajunga la second la fel ca BMW, ca gasesti unu' pe toate santurile. Dar exclusivitea nu face bani in ziua de azi deci intelegem si noi.
-
Scorpionul_negru, vineri, 11.12.2015 22:00
@Madalescu_Georgian Asa crezi tu ? Si Lexus e doar o Toyota mai bine finisata....deci las'o balta !
-
Scorpionul_negru, sâmbătă, 12.12.2015 17:53
@Madalescu_Georgian :))) esti de tot rasul omule ! Nu mai scrie ca e degeaba oricum...100% din noi nu suntem de acord cu tine ! Si ce sa vezi ? Iei manute rosii pe banda rulanta !
-
Madalescu_Georgian, sâmbătă, 12.12.2015 19:41
Nu stiu care-i mai de ras.....tu ca ai dat o suma nesimtit de mare doar pe un VW poleit cu sclipici si cu alta sigla, sau eu care imi cheltui banii chibzuit pe o masina originala premium cum este Toyota ? Am mai spus-o, si o mai zic. Eu detin un model premium de la Toyota, si nu-i Lexus. Lexus e Lexus , Toyota e Toyota sunt niste diferente colosale la platforme, motoare, cutii, etc. Toyota are cutii auto CVT, pe cand Lexus ofera cutii auto E-CVT sau cu 8 rapoarte. Varul meu este stabilit in California, si detine chiar doua modele premium de la Toyota : Avalon full-size luxury sedan si Toyota Tundra G-Force 5.7 care e in stare sa traga un amarat de Macan dupa el in depasiri. ....las-o balta ca devii penibil :)))))) Cum sa compari bai nene o ''corcitura'' de brand ca Porsh cu marca auto NUMARUL UNU IN LUME ? :))))))
-
Madalescu_Georgian, sâmbătă, 12.12.2015 19:45
Porsh nu se pune nici macar cu Honda............. Fac niste motoare turbo benzina la fel de ''performante'' precum un AvtoVaz rusesc. Dovada : Honda Legend 3.5L V6 Natural Aspirat 380HP 0-100 in 5,2 sec Porsche Panamera 3.6 V6 (310 Hp) PDK 0-100 in 6,3 sec
-
Scorpionul_negru, sâmbătă, 12.12.2015 19:55
@Madalescu_Georgian Viseaza in continuare la japonismele tale care nu le vrea nimeni si lasa oamenii ,,prosti'' ca noi sa cumpere masini adevarate cum e Porsche !
-
Madalescu_Georgian, duminică, 13.12.2015 23:40
Honda Legend 3.5L V6 Natural Aspirat 380HP 0-100 in 5,2 sec Porsche Panamera 3.6 V6 (310 Hp) PDK 0-100 in 6,3 sec si asta cu 15 mii de turbine instalate. Deci, despre ce masini adevarate vb ? :)))) ''Japonismele'' astea sunt pe primele locuri in topul fiabilitatii si tehnologiilor JD Power. Toyota va deveni din nou lider MONDIAL si anul acesta, pe cand FakeWagen ala ''calitativ'' probabil se teme si de Kia-Hyundai care ii va depasi odata si odata. DC spun asta ? Si iti spun ca nu sunt fan marci Coreene ( doar japoneze). Pai tu te-ai uitat la calitatea si tehnologiile noului Genesis G90 ( inlocuitorul lui Equus ) ? Ai citit ce au spus oficialii ? Este cea mai antifonata masina din acest segment........Imi pare rau sa te dezamagesc, dar S classe ( limuzina aia super-ultra-calitativa doar prin iluzie ) este net inferior la capitolul antifonare si rulare silentioasa unui G90. Ahh, era sa uit. Hyundai G90 este prima limuzina de lux de serie complet autonoma . Este prima limuzina din segment care ofera scaune cu reglaj automat dupa forma soferului. Citez :''Pe lângă cea mai bună izolare fonică din clasa sa şi cele mai bune tehnologii privind siguranţa, Genesis G90 dispune de un spaţiu imens la interior, asta datorită ampatamentului de 3,160 mm. Totodată, sedanul este echipat cu scaune faţă care se pot regla electric în 22 de moduri, iar scaunul şoferului se poate adapta după forma persoanei care stă pe el.''........... Un K.O din partea Hyundai.......Acum asteptam K.O-ul care il va da Lexus cu LS.
-
Scorpionul.negru, luni, 14.12.2015 00:23
@Madalescu_Georgian Asteapta mult si bine ! Lexus LS inca e la grupa mica fata de Mercedes S. Si cand o sa apara modelul nou , ori se inspira din S ca si pana acum deci nu vor fi originali ori raman mediocrii ca si pana acum . Cu ceva nou nu au cum sa vine pt. ca mai sus de S si seria 7 ca tehnologie nu e nimic si mintea omului inca nu duce peste....poate peste 7-8 ani sa mai inventeze cate ceva....
-
Scorpionul.negru, luni, 14.12.2015 00:24
la masini ma refeream....
-
Madalescu_Georgian, luni, 14.12.2015 11:15
Mey @Scorpioane ......... singurul care face parte din Grupa mica (pregatitoare ) esti tu. Tu nu intelegi ca pana si G90 este net superior lui Seria 7 si S class doar prin cele cateva idei enumerate ? Are cea mai buna izolare fonica din clasa si singura care poate fi condusa in regim 100% autonom. LS sa se inspire de la S ? Aici ai dreptate, volanul si rotile sunt niste cercuri, adica la fel de rotunde :))))).......in rest Marsadas ar vtrebui sa se mai inspire de la Lexus, si sa introduca un sistem de propulsie alternativ , avansat ca cel care va fi echipat viitorul LS.........sunt in urma mult la toate capitolele cei de la Mercedes. De BMW nu mai zic, nu se compara cu absolut nimic pe langa LS . Sigura chestie ar fi ca va avea sisteme de propulsie Toyota, deci ar fi cam la egalitate la anumite etape, in rest ei pe contprop[riu slabuti. Mintea omului nu duce peste, asa in DE , acolo unde ''aparatorii Europei'' au luat-o rau pe miriste......... Vezi DieselGate ( ca posesor de VW cu piele mi-ar fi fost rusine ) . Ce ''genii'' din 2005 sa tot fraudeze , iar altii sa investeasca bani grei in tehnologii moderne....... Vezi Merkal si imigrantii ........... Niste adevarate ''genii'' se gasesc in Germania. In curand vor angaja pe linia de asamblare imigranti fara carte de munca si fara pic de cultura......sa vezi atunci calitate ''germana garantata'' http://www.agerpres.ro/externe/2015/09/17/merkel-industria-auto-germana-ar-trebui-sa-le-ofere-imigrantilor-o-sansa-14-42-20
-
Scorpionul.negru, luni, 14.12.2015 12:45
@Madalescu_Georgian Am si eu o intrebare ! Esti de origine japoneza de esti asa infocat Toyota , Lexus si alte bazaconii de astea ? Pricepe omule o data ca pe lumea asta exista in materie de masini premium, exsita Porsche, Mercedes, BMW, Audi, Jaguar, Range Rover, Maserati si altele ! Lexus se incadreaza la altele...pricepi ? Iar in categoria lux, tot europenii sunt cei mai tari. Ferrari, Lamborghini, Rolls Royce, Bentley, Pagani, Bugatti etc. Japonezii viseaza la stele......nu au un raspuns pt. asa ceva !
-
Madalescu_Georgian, marţi, 15.12.2015 01:27
Ai uitat de Maybach scorpioane.........UPS........ Era sa uit, S Maybach are deja un concurent care-l bate la cur...... :))))))) Hyundai Genesis G90 LWB http://www.carscoops.com/2015/12/new-genesis-g90-gets-maybach-style-long.html
-
Madalescu_Georgian, marţi, 15.12.2015 01:29
Deci daca Hyundai are un raspuns pt Maybach.........atunci este GRAV :)))))))
-
Scorpionul.negru, marţi, 15.12.2015 10:53
@Madalescu_Georgian Are un raspuns la tine in cap. Ala nici cu seria 5 nu poate concura la ce poate sa faca si cum e facut !
-
Madalescu_Georgian, marţi, 15.12.2015 11:18
Hai ca devii deja copil Scorpioane...... :))))) . Bafta la FakeVagen cu sclipici......pardon Haudi chiu 5 , pardon Macan am vrut sa zic ...nah ca iar le incurc :)))))
Citeste si
-
INDUSTRIE | duminică, 24 noiembrieHyundai și Kia: peste 200.000 de vehicule electrice rechemate din cauza pierderilor de putereHyundai și Kia au anunțat săptămâna aceasta rechemarea a peste 200.000 de vehicule electrice din cauza unor pierderi de putere, conform Administrației Naționale pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA). Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieLotus renunță la planul său de a deveni marcă pur electricăLotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 21 noiembrieFord va concedia 4000 de angajați în Europa pe fondul scăderii cererii pentru mașinile electricePeste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieStellantis: platformă nouă, compatibilă cu motoare termice, electrice și cu hidrogenStellantis a dezvăluit oficial o nouă arhitectură care va fi prezentă la viitoarele SUV-uri și camionete ale Grupului. Noua platformă STLA Frame va oferi cea mai multă flexibilitate dintre toate platformele, deoarece va fi compatibilă cu motoare termice, hibride, electrice și chiar cu range extender și cu hidrogen. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 20 noiembrieJaguar va avea o nouă identitate de marcăJaguar trece printr-o transformare și se repoziționează în industria auto ca o marcă de lux de vehicule electrice. Această nouă direcție este însoțită de o serie de embleme noi pentru viitoarele modele Jaguar. Citeste tot
Unde s-au oprit cele 200.000 de exemplare ca la mine nu a ajuns niciunul...