Porsche Cayenne S Diesel: V8 biturbo şi 5.7 secunde pentru 0-100 km/h
Porsche Cayenne va avea de astăzi două versiuni diesel în listă. După dieselul V6 de 245 CP, Porsche aduce la Salonul Auto de la Paris un Cayenne S Diesel, cu motor V8 de 382 CP.
Jocul Porsche-Europa-SUA-motoare diesel a intrat astăzi într-un un nou nivel interesant. După ce Porsche a anunţat că versiunea diesel V6 a lui Cayenne va fi disponibilă pe piaţa din SUA începând cu sfârşitul acestui an, compania germană a plusat în Europa, anunţând oficial şi prezentând imaginile unei a doua versiuni diesel a SUV-ului său: Cayenne S Diesel.
Iar dacă până acum vorbeam de un motor V6 montat sub capota lui Cayenne, de acum avem în ofertă şi un V8, introdus de particula S, care îşi propune să crească performanţele în condiţiile în care cifrele consumului şi ale emisiilor nu se schimbă foarte mult.
V8 BITURBO, CONSUM 8.3 LITRI/100 km
Nu este vorba de un motor dezvoltat de la zero de Porsche, ci de o unitate deja existentă în bancul de organe al Grupului Volkswagen: un V8 biturbo de 4.2 litri care dezvoltă 382 de cai putere şi 850 Nm. Vorbim, astfel, de o îmbunătăţire cu 142 de cai şi cu nu mai puţin de 300 Nm faţă de actualul Cayenne diesel, cifre care ar trebui să îi atragă pe toţi cei interesaţi de performanţe şi în acelaşi timp de un consum decent.
Apropo de consum, Porsche anunţă oficial 8.3 litri/100 km şi emisii de 218 grame CO2/km, funcţia Start-Stop având un cuvânt greu de spus la acest capitol. De altfel, Porsche se laudă începând de astăzi cu singurul SUV diesel V8 din lume cu un consum mai mic de 8.5 litri/100 km şi, de asemenea, cu singurul SUV V8 diesel microhibrid din lume (funcţie Start-Stop şi reutilizarea energiei generate la frânare).
PERFORMANŢE ŞI PREŢ PE MĂSURA LITEREI S
La capitolul performanţe, Cayenne S Diesel nu dezamăgeşte: Porsche anunţă 5.7 secunde pentru 0-100 km/h şi o viteză maximă de 252 de km/h.
Evident, noul Cayenne S Diesel beneficiază de toate avantajele şi sistemele dinamice ale versiunilor S de la Porsche, implicit de tracţiunea integrală PTM sau de Porsche Torque Vectoring Plus, care promite să aşeze maşina pe şosea la nivelul consacrat în gama constructorului german.
Deşi noua versiune va fi prezentată oficial abia la Salonul Auto de la Paris, în 27 septembrie, Porsche România a anunţat deja preţurile de România ale noului model. Astfel, acesta va putea fi comandat de clienţii care îşi doresc performanţe diesel de top începând cu 86.367 de euro, preţ cu aproape 20.000 de euro mai mult decât cel al omologului diesel V6.
via Porsche
Aceasta motorizare rivalizeaza cu cea de la Bmw de 3 litri tri-turbo, iata ca diesel-urile f performante incep sa se inmulteasca.