Porsche Cayenne primeşte un nou pachet de tuning de la Wald
Japonezii de la Wald lucrează la un nou pachet pentru Porsche Cayenne. Acesta se numeşte Sports Line Black Bison Edition şi vine cu un aspect impunător.
Porsche Cayenne a primit atenţie din partea multor tuneri, iar a doua generaţie a modelului este acum în centrul atenţiei. De data aceasta, vorbim despre un pachet realizat de japonezii de la Wald International, denumit Sports Line Black Bison Edition. Pentru moment, avem o imagine prelucrată digital a pachetului, alături de un set de fotografii realizate în atelierul japonezilor. Modelul este încă în lucru, specialiştii pregătind matriţele pentru viitoarele pachete estetice destinate SUV-ului german.
Însă, rezultatul pe care îl doresc japonezii de la Cayenne este cel mai îndrăzneţ proiect prezentat de ei până acum. Modificările sunt duse la extrem, aspectul final al modelului rezultat fiind deosebit de agresiv. Din păcate pentru cei de la Wald, schimbările nu sunt considerate benefice de orice ochi, tuning-ul fiind un lucru subiectiv, care poate să meargă oricând pe o pantă greşită.
Din ce putem observa, kit-ul include un set de bare de protecţie faţă-spate, un set de praguri laterale, un set de ornamente pentru bosajele aripilor, lumini de zi cu LED-uri integrate în bara faţă, capotă ventilată şi un difuzor de aer spate. Pachetul este completat de un set de jante din aliaj, ale căror dimensiuni nu au fost încă dezvăluite.
Via Autoblog.it
Incredibil, ni se spune pe fatza acum cui se adreseaza masina asta, in editie speciala pentru bizoni colorati, de preferinta negriciosi: ce vreti mai limpede: Black Bison Edition. Incredibil :))))