Porsche Cayenne cu trei uşi - prima prelucrare digitală
Porsche ar putea lansa în următorii ani o variantă cu trei uşi a modelului Cayenne, impulsionat de succesul noului Range Rover Evoque. Pe internet au apărut deja primele interpretări grafice.
Lansarea lui Range Rover Evoque şi interesul suscitat de acesta în rândul publicului a pus pe gânduri majoritatea constructorilor care activează în segment. După ce Toyota a renunţat la vechiul RAV4 cu trei uşi, acest episod părea a fi încheiat, singura alternativă rămasă în segment fiind Suzuki Grand Vitara.
Mini se pare că a reacţionat deja la valul de simpatie atras de Evoque şi are pe masă deja un proiect care ar putea da naştere unui Countryman cu trei uşi, botezat Canyon. În aceste condiţii am putea vedea mai multe alternative cu trei uşi pe segmentul SUV-urilor.
Porsche ia de asemenea în considerare o variantă complet nouă pentru Cayenne, care ar presupune lansarea unei caroserii cu doar trei uşi. Surse neoficiale vorbesc chiar despre Roxster, modelul care se credea a fi un frate mai mic al lui Cayenne.
Potrivit acestora, Roxster nu este decât o variantă cu trei uşi a lui Cayenne, gata să debuteze pe piaţă cel mai devreme în 2012. Până atunci însă, în mass-media au început să apară prelucrări digitale ale viitorului SUV Porsche cu trei uşi.
via | autoblog
Putin probabil sa apara o aemenea varianta, iar Range Rover Evoque trebuie sa confirme la vanzari, inainte sa fie declarat un succes . Referitor la un SUV Porsche pozitionat sub Cayenne, acesta va aparea in 2012 si se va baza pe Audi Q5, o varianta in 3 usi fiind de asemenea putin probabila .