Porsche 918 Spyder - versiunea de serie va debuta oficial la Frankfurt
Porsche a anunţat astăzi, oficial, că versiunea de serie a supercarului 918 Spyder va fi dezvăluită în premieră mondială la Frankfurt, săptămâna viitoare, în data de 10 septembrie.
La mai bine de trei ani de la debutul mondial al conceptului Porsche 918 Spyder, constructorul german anunţă debutul versiunii de serie. Versiune de serie despre care am tot aflat detalii în ultimii ani, dar pe care nu am reuşit să o vedem niciodată în formă finală.
Ea va fi expusă la standul Porsche cu ocazia salonului german şi va încerca să concureze cu alţi hibrizi ca McLaren P1 şi Ferrari LaFerrari. Dacă despre design intuim deja formele destul de conservatoare, despre propulsie avem noutăţi.
Ea va fi asigurată de un motor V8 de 4.6 litri, pe benzină, asistat de două motoare electrice şi o baterie litiu-ion de 6.8 kWh. Motorul convenţional, montat central, promite o putere totală de 608 cai putere şi un cuplu motor de 530 Nm. Acestor resurse li se alătură cele două motoare electrice, dispuse să contribuie cu 156, respectiv 129 cai putere. În aceste condiţii, resursele totale vor atinge 887 de cai putere şi 800 de Nm.
Suficient pentru un sprint de la 0 la 100 de km/h în doar 2.8 secunde şi o acceleraţie de la 0 la 200 de km/h în 7.9 secunde. Pentru fanantici, Prosche promite un şi un sprint de la 0 la 300 de km/h în doar 23 de secunde. Viteza maximă este estimată să atingă pragul de 340 de km/h. Chiar şi în aceste condiţii, Porsche garantează că 918 Spyder va putea oferi un consum mediu de numai 3.3 litri/100 de kilometri şi o rată a emisiilor de 79 g/km.
Maşina va costa, se pare, în jur de 650.000 de euro, din care clienţii interesaţi vor fi nevoiţi să plătească un avans de 200.000 de euro pentru a intra pe lista scurtă. Accesul pe lista de aşteptare se va face greu, modelul german urmând să fie produs în doar 918 exemplare, numărul onorând astfel numele oficial al supercar-ului german.
Conform oficialilor mărcii şvabe, cea mai importantă piaţă de desfacere pentru noul 918 Spyder va fi Statele Unite, acolo unde se va vinde, în medie, "o maşină per dealer". Având în vedere faptul că Porsche deţine la această oră 190 de showroom-uri peste Ocean, aflăm asfel că aproape un sfert din producţia totală va merge în SUA.