Porsche 911 50th Anniversary Edition - ediţie specială aniversară
Porsche celebrează 50 de ani de existenţă prin lansarea unui 911 special numit 50th Anniversary Edition. Această versiune specială va fi prezentată oficial publicului la Salonul Auto de la Frankfurt din această toamnă.
Porsche marchează cei 50 de ani de existenţă prin lansarea unei ediţii speciale a modelului 911. Aceasta poartă numele 911 50th Anniversary Edition şi va fi fabricat în doar 1.963 de exemplare. 1963 este anul în care Porsche a prezentat publicului prima generaţie a modelului 911, iniţial numit type 901.Versiunea specială 911 50th Anniversary Edition aduce un tribut acestui model iniţial şi va fi prezentată publicului la Salonul Auto de la Frankfurt din toamna acestui an. Acest model de serie limitată este animat de un motor cu şase cilindri boxer a cărui putere este transmisă doar către puntea spate. Porsche 911 50th Anniversary foloseşte caroseria mai lată ce este rezervată de obicei modelelor din gama Carrera 4.
Motorul cu şase cilindri boxer dezvoltă 400 CP este identic cu cel ce animă în mod normal modelul Carrera S, iar lista de dotări conţine sisteme ca Porsche Active Suspension Management (PASM) cu tuning special pentru a îmbunătăţi ţinuta de drum pe viraje. În plus, evacuarea a fost reglată pentru un sunet special cu intonaţii emoţionale. Jantele de 20 de inch sunt desenate similar cu legendarele jante Fuchs ce erau montate pe modelul 911 original din 1963. Sistemul de ilumintqa foloseşte Porsche Dynamic Light System (PDLS) cu famuri bi-xenon şi lumini de viraj.
Cele 1.963 de exemplare vor fi disponibile în două culori unice, Prima este gri închis Graphite, iar a doua gri deschis Geyser. Pentru cei mai conservatori, 911 50 poate fi comandat şi în culoarea neagră. Fiecare exemplar este identificat printr-o emblemă în două culori cu efect 3D amplasată în spate "911 50". Emblema se regăseşte şi la interior în zona ceasurilor de bord şi pe tetierele scaunelor. La interior regăsim şi o serie de elemente inspirate de modelul 911 din 1963. Indicatoare de bord sunt iluminate în verde şi folosesc ace albe şi elemente argintii, exact ca la modelul lansat acum 50 de ani. Un alt element special este tapiţeria de piele cu elemente ce aduc aminte de stofa clasică Pepita tartan ce era folosită de către prima generaţie a modelului 911.
Levierul schimbătorului de viteze este fabricat din aluminiu polishat şi provine din programul Porsche Exclusive. Porsche 911 50 th Anniversary Edition poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 4.5 secunde (4.3 cu cutie de viteze PDK) şi poate atinge o viteză de top de 300 km/oră (298 km/oră cu PDK). Modelele din seria limintată vor fi disponibile în Germania începând cu data de 23 septembrie 2013, iar preţul de pornire este de 121.119 euro (TVA inclus).