Poliţia din Portugalia primeşte o flotă de Nissan Leaf
Poliţia din Portugalia a anunţat că va include în flota sa de vehicule şi 8 exemplare ale modelului Nissan leaf pentru a reduce impactul său asupra mediului înconjurător.
Nu doar constructorii auto se alătură iniţiativelor de protejare a mediului, ci şi poliţia. Cel mai bun exemplu vine din Portugalia, acolo unde divizia Poliţiei de Siguranţă Publică (PSP) a ales să înlocuiască o mică parte din flota de vehicule actuale cu o serie de exemplare Nissan Leaf, primul model electric de serie al constructorului nipon.
Un total de opt Leaf-uri vor fi personalizate în culorile poliţiei şi vor primi staţie de emisie-recepţie, sirenă şi girofar. Maşinile vor fi folosite pentru patrularea zonelor urbane, însă vor putea interveni şi în situaţii de urgenţă ori de câte ori va fi nevoie.
Oficialii poliţiei PSP au declarat că au luat această decizie pentru că au fost impresionaţi de performanţele ecologice ale modelului.
”Ne mândrim cu faptul că suntem prima forţă de ordine europeană care încearcă să înglobeze în flota sa de 5000 de maşini şi câteva exemplare cu emisii zero. Vrem în continuare să reducem poluarea în marile centre urbane, iar Leaf şi modul său de rulare electric stabilesc un nou standard pentru membrii forţelor noastre de ordine”, a declarat Paul Gomes Valente, directorul diviziei PSP.
via carscoop
-
sami, joi, 12.07.2012 13:37
Imaginati-va ca la sfarsitul unei patrulari de 3-4 ore apare si infractorul iar politia v-a trebuii s-al alerge un pic :),ce se va intampla cand se termina bateria...incep semnalele acustice sa se auda precum claxonul de la bicicleta :)) :)). Initiativa este laudabila si opinia mea este ca de la demnitari si politie ar trebuii sa inceapa reinoirea parcurilor asa de exemplu.
-
GreenReport, joi, 12.07.2012 13:41
"s-al alerge" :)) Vai de capul meu ! Cine sa fie impotriva masinilor electrice, decat niste semianalfabeti?
-
GreenReport, joi, 12.07.2012 13:46
" v-a trebuii s-al " , "reinoirea" ... esti absolut penibil !
-
sami, joi, 12.07.2012 14:12
Intradevar nu stapanesc perfect limba romana pentru ca nu sunt roman dar eu credeam ca aici comentam despre masini si nu despre examenul scris de la literatura si limba romana. spune si tu ce ai de spus despre stire!
-
nu ne-am nascut ieri, joi, 12.07.2012 14:35
@sami Hai, hai lasa vrajeala ieftina pustulache ! Nissan Leaf n-are nevoie de apobarea ta pentru ca si-a gasit justificarea in fata organismelor internationale si a obtinut cele mai importante premii din industria auto. Nissan Leaf beneficiaza printre altele de sistemul ICT (Information and Communication Technology) ce ajuta soferul sa fie in permanenta informat.
-
lol, joi, 12.07.2012 14:47
el nu stapaneste limba romana, in schimb tu nu stapanesti bunul simt. Invata sa respecti parerile altora fara sa ii faci in fel si chip.
-
xss, joi, 12.07.2012 14:57
Citit randurile urmatoare. Nu-mi apartin, dar poate va intra ceva la cap. " Mobilitatea este unul din pilonii dezvoltării societății moderne, este o componentă fundamentală a vieții noastre. Comerțul internațional, libertatea de a călătorii aproape oriunde și oricând, relațiile umane sunt bazate pe mobilitate. Mai mult ca niciodată mobilitatea accesibila, ieftină începe să fie din ce în ce mai greu de obținut. Epoca combustibililor ieftini, obținuți din petrol se apropie de sfârșit. Petrolul devine din ce în ce mai rar și mai scump. Dezvoltarea economiei mondiale este strâns legată de creșterea prețului barilului de petrol. Astfel prețul petrolului a fost împins spre noi maxime atingându-se valoarea istorică de 140$ pe baril în anul 2008. După cum am mai precizat este evident că mobilitatea „ieftină” începe ușor ușor să fie scumpă. De asemenea impactul poluării asupra mediului cât și fenomenul de încălzire globală sunt din ce în ce mai evidente. Marile aglomerări urbane, metropolele moderne, datorită poluării încep să aibă un efect nociv asupra sănătății umane. Există o alternativa pentru aceste neajunsuri: mobilitatea electrică! Automobilele cu propulsie electrică sunt eficiente, cu zero emisii, având întreținere ușoară și ieftină, ce oferă o experiență plăcută conducătorului. Datorită propulsiei electrice răspunsul automobilului la accelerații este prompt, „plăcerea de a conduce” fiind unul din punctele forte ale automobilului. Autonomia de 160 km este peste media unei deplasări zilnice uzuale. Astfel posesorul unui Leaf își poate îndeplini obligațiile zilnice uzuale (deplasarea la locul de muncă, la instituții, cumpărături, etc.) deoarece distanța medie de deplasare se situează sub valoarea de 160 km. "
-
AndreiRN, joi, 12.07.2012 17:19
Un pas foarte bun inainte cu aceasta achizitie. Aceste masini nu sunt pt cursele de urmarire politiste ci pt transportul local si monitorizare. Oricum ar trebui ca toate masinile din dotarea guvernamentala sa devina electrice.
-
kk, sâmbătă, 14.07.2012 20:54
da andrei zici bine insa daca nu e un bemveu sau um mertz degeaba:)))) unii mai gandesc de asta sunt unde sunt...insa romania!!! fum sa scoata nene ca sa fie masina ce naiba!!
-
dany, luni, 16.07.2012 12:22
@xss De cand s-a scumpit carburantul si s-a facut cald afara, mobilitatea mea ieftina se numeste bicicleta. Mai dau jos si din sunci, si unde mai pui ca in orele de varf ajung mai repede acasa (desi am de facut vreo 10 km de la serviciu). Cat priveste masinile electrice, atat timp cat se vand cu de 2 ori sau mai mult pretul uneia obisnuite, la sub un sfert autonomie si cu de 100 de ori mai mult timp de "incarcare", nu le vad cine stie ce solutii geniale in mobilitate. Sa puna mana sa investeasca in tehnologii DEJA existente in domeniul militar de top, care permit un nivel asemanator de mobilitate cu cel actual al masinilor clasice, si dupa aceea vorbim.
-
alternative, miercuri, 18.07.2012 09:27
Renault Zoe - 15.700 euro (pret Franta) Vw Polo 1.4 85cp Confortline - 16.060 euro (pret Franta) ...asta vis-a-vis de masinile electrice care "se vand cu de 2 ori sau mai mult pretul uneia obisnuite". Think again !
Citeste si
-
GENERAL | joi, 6 augustNissan va avea un designer șef nou după 10 aniNissan a anunțat că va avea un designer șef nou începând din această toamnă. Noul șef de design al mărcii va fi Matthew Weaver, cel care a fost responsabil pentru design-ul modelelor Juke și Qashqai. Citeste tot -
GENERAL | miercuri, 5 augustMercedes-AMG CLA 45, record pe Nurburgring. Este cea mai rapidă berlină din clasa eiNoul Mercedes-AMG CLA 45 4Matic+ a stabilit un record pe legendarul Nurburgring Nordschleife. Modelul de performanță al mărcii germane este oficial cea mai rapidă berlină, din segmentul său, pe acest circuit. Citeste tot -
GENERAL | vineri, 31 iuliePermisul de conducere se schimbă în România: disponibil și pe telefonPermisul de conducere se va schimba în curând în România, după ce a intrat în vigoare o nouă lege pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Pentru prima dată, permisul de conducere va fi digital și va putea fi accesat și de pe telefon. Citeste tot -
GENERAL | joi, 30 iulieProteste la uzina Audi din Neckarsulm. Fabrica ar putea fi închisăMai mulți angajați de la uzina Audi din Neckarsulm au protestat față de scenariul închiderii fabricii în viitorul apropiat. La această uzină sunt produse modelele A5, A6, A8 și e-tron GT. Citeste tot -
GENERAL | marţi, 28 iulieBMW deschide expoziția cu toate Art Car-urile din istorie la MunchenBMW va deschide cea mai mare expoziție de Art Car-uri începând din această săptămână. La Munchen, acolo unde este sediul mărcii germane, vor fi expuse toate cele 20 de Art Car-uri BMW create în ultimii peste 50 de ani. Citeste tot
viitorul suna verde!